„Din punct de vedere politic, tartarul de creveți și calcanul cu sparanghel servite la Palatul Egmont (din Bruxelles n.r.) în noaptea de vineri (7 iunie n.r.) pot fi foarte bine ultima masă a lui Manfred Weber. Și el nici măcar nu s-a atins de mâncare”. Așa își începe site-ul Politico articolul ușor ironic dedicat întâlnirii de taină în care s-a încercat rezolvarea complicatei probleme a noului președinte al Comisiei Europene.
Noaptea, ca ... aristocrații, șase premieri din Uniunea Europeană (Charles Michel din Belgia, Mark Rutte din Olanda, Krišjānis Kariņš din Letonia, Andrej Plenković din Croația, António Costa din Portugalia și Pedro Sánchez din Spania) s-au reunit în luxosul palat gotic (aflat la dispoziția Ministerului de Externe in Belgia) nu pentru o cină sofisticată, ci pentru a pune Uniunea la cale. Nu vă mirați că e vorba de reprezentanții unor țări nu foarte puternice, cei
șase sunt reprezentanții celor mai puternice familii politice din Uniune (Partidul Popular European, Partidul Socialist European și nou înființată alianță progresistă care deocamdată își spune ALDE+Renaissance+USR- PLUS), iar în spatelor lor stau Angela Merkel și Emmanuel Macron. Pentru reprezentanții altor forțe politice n-a mai fost loc. Populiștii, suveraniștii, euroscepticii și naționaliștii au fost evitați din motive lesne de înțeles, că doar sunt inamicii establishmentului, Verzii și extrema stângă n-au fost considerați suficient de importanți. Ce s-a discutat sau mai precis cum au decurs ostilitățile nu se știe. Declarațiile date presei de cei prezenți au fost extrem de vagi. "Această discuție informală nu înlocuiește discuțiile oficiale în Consiliul European și Parlamentul European, nici mandatul acordat președintelui Consiliului", spune sec declarația de presă semnată de cei șase premieri. Răspunsul evaziv al politicienilor încearcă degeaba să ascundă ciocnirea de interese de la vârful politicii europene. E secretul lui Polichinelle care e mărul discordiei. Profitând de faptul că popularii și socialiștii au pierdut majoritatea din Parlamentul European în urma alegerilor din mai, liberal democrații din ALDE+Renaissance+USR- PLUS vor să forțeze instalarea unui candidat mai de stânga (Macron l-ar prefera pe Michel Barnier, dar nici Frans Timmermans sau Margrethe Vestager nu sunt ieșiți din cursă). Argumentul liberal-democraților sprijiniți, din câte se pare, și de socialiști, este că majoritatea pro-europeană necesară pentru funcționarea Parlamentului de la Bruxelles s-a mutat spre stânga. Deci nu poate fi acceptat un președinte popular ca Weber. Și, chiar asta e realitatea politică oglindită de oglinzile deformatoare ale centrului de putere de la Bruxelles. În vreme ce o bună parte din electoratul european votează cu dreapta populară sau cu suveraniștii, euro-scepticii și naționaliștii, centrul de putere se deplasează spre stânga. Dacă popularii europeni vor înghiți sparanghelul liberalo-socialist sau varza de Bruxelles a corectitudinii politice și vor renunța la candidatura lui Weber... e de văzut... Oricum, spațiul de manevră al acestor partide de centru dreapta e destul de redus. dat fiind că Macron manevrează în stil mare și cu socialiști ca spaniolul Pedro Sánchez,dar și cu populari ca premierul bulgar ca să-și impună favoritul. Dincolo, însă, de funcțiile de conducere ale Uniunii (noii șefi ai Comisiei Europene, Consiliului European și ai Bancii Europene), establishmentul politic european a luat o decizie clară: populiștii, naționaliștii și euroscepticii nu vor avea acces la nicio funcție de conducere- nici în Parlamentul European, nici în Comisie. Interdicția se va aplica nu numai politicienilor care fac parte din Alianța lui Salvini, ci și celor din grupul conservatorilor și reformiștilor. În Uniunea Europeană nu e loc pentru vreo opoziție. Iată ce scrie Il Giornale! „Obiectivul este foarte clar: de a face totul pentru a-i izola pe naționaliști, euro-sceptici și partidele populiste. Și acest lucru se aplică atât partidelor neguvernamentale (cum ar fi Rassemblement National condus de Marine Le Pen), cât și partidelor guvernamentale, inclusiv conservatorilor britanici sau chiar polonezilor din Partidul Lege și Justiție al premierului Mateusz Morawiecki”. Concluzia editorialistului italian e prea pertinentă ca să-mi mai dau și eu cu părerea. „Cordonul sanitar menit să îi împiedice (pe populiști n.r.) să ajungă la putere pare a fi singura certitudine într-o Europă care pare că și-a pierdut deja majoritatea pilonilor”.