Luni, când are loc prima dezbatere televizată cu Victor Ponta, vom vedea dacă Klaus Iohannis se prezintă sau nu. Abia atunci vom înțelege dacă ni se cere să votăm o hologramă sau un om real.
Discutam ieri cu un prieten a cărui întrebare era: Trebuie Traian Băsescu să iasă cu o declarație în favoarea lui Klaus Iohannis? Și ne-am amuzat gândindu-ne cum va fi atacat președintele Traian Băsescu în ambele situații: Dacă iese în sprijinul lui Iohannis și pierde candidatul ACL, va fi considerat principalul vinovat! PSD și Ponta atât așteaptă pentru a spune: Vedeți că Iohannis este omul lui Băsescu! Ditamai campania. Se va spune: Vai, dacă Băsescu se abținea, Klaus câștiga! Dacă Președintele nu iese deloc în public până la turul doi, iar Iohannis pierde, vom auzi replici de tipul: Băsescu e vinovat! Mai era electorat de dreapta, fidel, care putea fi scos la vot! A tăcut și i-a demobilizat! Ipoteza în care Klaus Iohannis câștigă nici măcar nu poate fi luată în considerare pentru că atunci nu-i va fi recunoscut nici un merit Președintelui, indiferent că va spune ceva sau nu în sprijinul candidatului ACL.
Tipic pentru Traian Băsescu! Orice face, nu-i bine. Însă putem remarca că asemenea apeluri vin de la analiști și ziariști, nu dinspre Klaus Iohannis. Care a spus, într-un mod stupid din punct de vedere politic, că nu are nevoie de voturile nimănui. Nu voi negocia cu nimeni, a spus Iohannis imediat după primul tur de scrutin. O greșeală care mi-a amintit de momentul în care Traian Băsescu a făcut primul pas spre câștigarea alegerilor prezidențiale din 2004. Atunci, imediat înaintea primului tur de scrutin, am asistat pe holurile TVR la momentul în care Băsescu, candidatul Dreptei, l-a luat de braț pe Corneliu Vadim Tudor, candidatul extremei isterice și securiste, discutând într-un colț timp de 10 minute. A fost momentul în care au pus bazele unei alte "soluții imorale". Adrian Năstase și PSD aveau să facă o alianță, frumos-europeană, cu UDMR, dar inutilă din punct de vedere electoral. Ce s-a întâmplat în 2004? Băsescu și ADA au lua toate voturile electoratului extremist PRM, iar maghiarii au votat în majoritate (tot) pentru...Băsescu! Credeți că a urmat ceva după alegerile din 2004? Nu, toți au uitat de această înțelegere, pentru că i-a interesat numai rezultatul! Adrian Năstase pierduse, spre satisfacția celor doi.
Diferența între cele două tururi de scrutin este dată nu de atitudinea lui Traian Băsescu, ci de atitudinea lui Klaus Iohannis. Cei care solicită intervenția Președintelui spun, în mod subtil, că Iohannis atâta a putut să facă! Nu este cazul să-i cerem mai mult, deci trebuie să sară Băsescu să-l ajute. Chiar dacă a spus că n-are nevoie, pentru că Iohannis nu prea știe ce spune... O seamă de argumente care conduc spre atitudinea clasică a celui care știe că va pierde.
Realitatea este că diferența între turul întâi și turul doi este dată de prestația publică. Și nu mă refer la postările de pe Facebook (scrise oricum de altcineva), sau la conferințele de presă cu maxim 2-3 întrebări, ci la dezbaterile televizate. Într-o epocă a comunicării instant, mobilizarea electoratului poate fi alimentată printr-o atitudine reală, curajoasă, cu puncte de vedere exprimate clar în pofida adversarului politic.
Klaus Iohannis pare să se teamă de o confruntare cu Victor Ponta. Crede că este slab pregătit, că nu știe să răspundă la întrebări punctuale, că nu vrea să riște nimic. Poate că este adevărat. L-am avut invitat în câteva emisiuni și am văzut că nu știe cât este PIB-ul, ce articole din Constituție poate folosi în calitate de președinte al României, nu are o opinie asupra salariului minim pe economie, iar la subiectele sensibile din biografie are răspunsuri care mai mult fac rău. Dar...
Fugind de Ponta, Iohannis riscă tot! Candidatul ACL are nevoie ca milioane de oameni să fie convinși că merită să vină la vot, pentru că diferența între el și Ponta este foarte mare. A propus Ponta 4 dezbateri televizate? Eu, dacă eram în staff-ul lui Iohannis, propuneam 8! Nu mă blocam într-o situație stupidă cu propunerea unei unice dezbateri televizată, la Universitatea din Timișoara. Adică o ofertă făcută pentru a fi refuzată, de mai rămânea să-i propună să vină la Primăria din Sibiu, iar discuția să se axeze pe problemele județului.
Luni, când are loc prima dezbatere televizată, vom vedea dacă Klaus Iohannis se prezintă sau nu. Abia atunci vom înțelege dacă ni se cere să votăm o hologramă sau un om real.