Mai ieftină decât cea din estul Europei şi, evident, mai ieftină decât cea de acasă.
Am demontat în episodul trecut mitul mincinos despre problema demografică a scăderii populaţiei continentului arătând că acesta a avut o populaţie mult mai mică chiar şi în perioadele avântului industrial, când cererea de forţă de muncă era mult mai mare decât cea din epoca robotizării fabricilor, şi că populaţia unei ţări, a unui continent, sau chiar a Pământului, nu e musai să crească continuu – unde s-ar ajunge? - ci ea a avut, are şi va avea perioade de scădere, de staţionare şi de creştere.
Tot astfel, chiar şi în cazurile disperate, cu indice de fertilitate apropiat de 1, nu e cazul disperării, lucrurile se pot îndrepta, e adevărat, nu imediat, dar oricum nu se ajunge la zero în măsura în care se inversează actualele politici agresive, naţionale şi internaţionale, îndreptate împotriva familiei heterosexuale şi a naşterilor.
Vom demomstra astăzi că şi mitul privind necesarul de forţă de muncă al Europei de câteva zeci de milioane este o altă minciună utilizată în acelaşi scop: drogarea cetăţenilor pentru a primi inerţi politica de deschidere a frontierelor şi de primire fără limitări a migratorilor. În final, schimbarea populaţiei Europei şi a întregului Occident, din una cu nişte valori morale consacrate persoanei şi cu libertatea ca stindard, într-una cu valori morale derivate dintr-un sistem al supunerii totale şi necondiţionate.
La 31 martie 2016, estimările Eurostat arătau că ar fi 21.491.000 şomeri în UE-28 şi 16.437.000 în zona euro, adică 8,8 % şi 10,2 %. Dintre aceştia 4.287.000 în UE-28 şi 2.936.000 în zona euro, tineri sub 25 de ani.
La aceştia trebuie adăugate însă multe alte milioane de persoane care nu sunt înregistrate ca şomeri pentru că nu avut un loc de muncă oficial, au ieşit din perioada în care au fost înregistrate ca şomeri, sau pur şi simplu au lucrat tot timpul la negru pentru că patronilor le este mult mai convenabil. De exemplu, adăugaţi la cele 21,5 milioane oficiale (aproximate) cele două milioane de migratori ajunşi anul trecut în Europa, dintre care doar o parte infimă au ajuns să muncească.
Că necesitatea forţei de muncă este o minciună, este lesne de înţeles şi din politica faţă de forţa de muncă provenind din statele Europei de Est, fie ele state din UE sau din afara acesteia. Aproape permanent lideri politici, presa mainstream, ziare de scandal, chiar şi acolo unde nu au fost puse restricţii oficiale, au prevestit aducerea în şomaj a cetăţenilor proprii şi mari catastrofe din cauza emigranţilor din Est.Există încă restricţii la accesul forţei de muncă, chiar din componente estice ale UE în cele vestice, ca să nu mai vorbim de restricţionarea masivă a accesului forţei de muncă din statele estice şi balcanice nonUE.
Ca dovadă a dublei măsuri, nu aceleaşi prevestiri sumbre şi nu aceleaşi motivaţii împotrivă sunt făcute în cazul intrării, într-un număr mult mai mare, a migratorilor africani şi asiatici. Ca să ne întoarcem la exemplul anului trecut, numai într-un singur an Europa Occidentală a fost inundată cu tot atâţia migratori afro-asiatici câţi români au ajuns în aceasta în 25 de ani.
Şi fără nicio îngrijorare. Ba mai mult, iată că nu numai că nu există îngrijorări, dar corul elitelor occidentale, dirijat de finanţa Soros&Comp, ne anunţă că Europa trebuie să primească circa 1,8 milioane migratori pe an, în următorii 10 de ani, pentru a fi sănătoasă. Sănătoasă, islamic poate, pentru că în 20 de ani, pe un astfel de trend plus cele demografice interne, Europa va fi un continent islamic.
În sensul celor de mai sus, un alt exemplu ar fi cel potrivit căruia din cei circa 300.000 de ucrainieni care au cerut drept de azil în Germania, ca urmare a războiului cu Rusia, au fost acceptaţi numai circa 1000. Chiar dacă ei erau refugiaţi de război! Nu aceeaşi este, evident, politica în cazul aşa-zişilor refugiaţi afro-asiatici.
De neînţeles ar fi, pusă într-o altă ecuaţie, şi neglijarea, chiar discriminarea făţişă a propriilor tineri (15-25 de ani), al căror şomaj a fost mereu dublu sau triplu faţă de alte categorii de populaţie, prin aducerea a milioane de tineri din alte regiuni.
Nu mai puţin un mister ar fi, în cazul altei explicaţii decât islamizarea continentului, preferinţa aducerii acestor tineri, de cele mai multe ori slab educaţi, chiar analfabeţi, când principala cerere de forţă de muncă în Europa este pentru persoane calificate, cu un background educaţional şi de calificare profesională, capabile să facă faţă în industriile privind, de exemplu, tehnologia informaţiei.
Şi, iarăşi, dacă îi ai pe ai tăi sau pe cei din Est, de ce să aduci tineri cu care să cheltuieşi mult mai mult pentru a-i ridica la un nivel oricum inferior celor pe care ai putea să-i pregăteşti din propriul rezervor?
Răspunsul desluşit de noi nu poate fi decât unul singur. Dar el este înconjurat de multe altele care ni se livrează pentru a ne călăuzi pe drumuri închise. Unul dintre ele este cel al interesului financiar.
George Soros şi Jean Cluade Juncker au scris împreună, pentru a justifica migraţia, o introducere la un raport recent prezentat denumit “Future of Europe”, în care pretind că Europa are nevoie nu de mai puţini, ci de mai mulţi migratori pentru a putea concura cu USA. Este vorba despre introducerea în care se pretinde că este nevoie de 1,8 milioane migratori anual pentru următorii 10 ani.
Cine ajunge la concluzia respectivă? „ Întâmplător” analişti care lucrează in structurile de investiţii ale mega băncii UBS. Iar „mesajul” lor este clar: Avem nevoie de mai mulţi migratori pentru forţă de muncă iertină în Europa, sau, dacă nu profitul marilor corporaţii va avea de suferit. Pentru o deplină lămurire consultaţi raportul amintit mai sus, care aduce multe detalii din care poate fi extrasă concluzia respectivă.
Un răspuns care corespunde realităţii corporaţiilor. Un răspuns care ar putea mulţumi, ca justificare a luptei lor, pe mulţi dintre contestatarii sistemului. Numai că, deşi real la nivelul respectiv, el este totuşi numai o acoperire a adevăratului obiectiv.
Pentru că, de fapt, sub justificarea necesarului de forţă de muncă, a demografiei şi a altor astfel de argumente fără consistenţă, nu putem să nu descoperim, în conexiune cu alte manifestări pe care le vom decripta în demonstraţiile viitoare, nimic altceva decât un acelaşi război împotriva creştinismului. În cadrul căruia, duşmanii şi atacatorii noştri nu sunt neapărat conştienţi de cauza pe care o slujesc. De ce? Pentru că nu înţeleg realitatea în care se mişcă cu adevărat!