Vremea până vineri. Ninsorile continuă în aproape toată țara, ANM eliberând mai multe alerte meteo. Nu vor lipsi nici temperaturile extreme.
Vremea până vineri. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru această săptămână. De miercuri noapte sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ în toată țara, cu precădere la munte. Episoadele cu ger se vor menține, vineri noapte fiind înregistrate temperaturi minime de -10 grade Celsius, scrie Antena1.
Miercuri va ninge pe arii extinse în jumătatea vestică a țării, însă nu se vor înregistra cantități importante de apă. După orele prânzului precipitații mixte își vor face apariția și în sud și est, cu precizarea că în sud-estul extrem se vor semnala mai ales ploi. Izolat în Muntenia și Oltenia se vor depune până la 4-6 centimetri de zăpada. Vântul va suflă moderat spre tare în sud-est și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între -3 și 2 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, 0-5 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -2…3 grade în Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în extremitatea sudică a regiunii.
Joi se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare în majoritatea țării noastre, însă acestea se vor retrage din jumătatea sudică după orele prânzului, local se mai pot depune până la 5-10 centimetri de zăpada, îndeosebi în Moldova. Vântul va sufla moderat în est și sud-est și slab, cel mult slab până la moderat în restul zonelor țării. Maximele termice vor urcă la prânz până spre -3…2 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în vestul Banatului), 1-6 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și -3…2 grade în Moldova.
Vineri, temperaturile la București se vor încadra între 0 și - 6 grade Celesius și sunt anunțate ninsori. La munte, vineri vor fi temperaturi între -3 și 10 grade Celsius, și va ninge doar pe perioada nopții. Vremea va fi asemănătoare și în weekend.