Dragi cetățeni, dragi români! Ne adresăm vouă celor care deja îl criticați pe proaspătul nostru președinte Klaus Iohannis. Ne-am săturat de atâta critică, în loc să muncim, să ne vedem de ale noastre.
Nu le putem știi chiar pe toate, cu atât mai mult să știm și cum să guvernăm o țară de la Cotroceni, că nu ne-am descurca. Să îl lăsăm să își facă treaba lui și noi, pe a noastră. Sunteți tot românii de ai noștri, dar parcă sunteți bolnavi. Nu vă convine nimic, orice ar face și orice ar spune bietul om nu vă place. Sunteți bolnavi de scenarită. Vedeți peste tot conspirații. Dacă ați fi așa de buni pe cât criticați atunci ați fi fost voi președinți de țară. Dar nu sunteți pentru că nu puteți și pentru că nu știți. Tocmai de aia ar trebui să tăceți. Vrem liniște!
Ne-am săturat să îi căutați nod în papură. A avut dreptate în tot ce a spus ieri la CSM. Acesta e adevărul. Nu au ce căuta stenogramele în presă. Jurnaliștii vor doar senzaționalul. Lăsa-ți procurorii și judecătorii și avocații să își facă treaba lor. Ce rezolvați cu stenogramele alea? Da, știm că e corupție, dar credeți că se rezolvă problema corupției cu niște stenograme publicate în media?! Și politicienii sunt oameni, și ei suferă. Și dacă au greșit, ce?, trebuie să le dăm în cap? Cui i-ar place să stea închis, departe de familie?! Nu au omorât pe nimeni. Dacă erați voi la fel de șmecheri ca ei făceați voi avere, dar așa, pur și simplu, sunteți negri de invidie că voi nu vă permiteți să trăiți pe picior mare. Da, acesta e adevărul. Sunteți negri de ură pentru că voi nu sunteți în stare să aveți conturi babane. Că doar nu au furat din casa voastră. Ce? V-au furat copiii? Mașina? Sărăcia de acasă? Statul are, știm noi că are!, să nu plângem noi Statul. Mai bine să îl plângem pe săracul Becali, că el a ajutat oameni și a dat bani la biserici. Nici de el nu aveți loc.
Am urmărit ieri toată ziua facebook-ul. Ați pus cu toții artileria grea pe el. Cu ce a greșit că a spus că Justiția e supraputere? Nu vedeți că Justiția a băgat frica în oasele noastre.?! Cu ce a greșit că a criticat MCV? Până când să fim sub talpa MCV-ului? Toți vor să ne sfârtece țărișoara noastră și voi le faceți un serviciu ridicând în slăvi UE, MCV, CE, Bruxelles-ul și pe americani. Nu vă pasă de țărișoara noastră! Sunteți antinaționali!
Vrem liniște! Vrem să deschidem televizorul și să fie liniște. Vrem să deschidem facebook-ul și să înceteze analizele pe fiecare cuvânt, pe fiecare mișcare a noului nostru președinte. Avem timp 5 ani să vedem ce și cum. Nu au intrat zilele în sac și nu putem noi rezolva toată corupția într-o săptămână. Ce treabă are el cu corupția? Nu intră în atribuțiile lui să facă politică. Nu o să rezolvăm noi corupția niciodată. Nu poate nimeni în lume să termine cu corupții. Corupția e în natura umană, așa că măcar să ne facem viața acceptabilă, nu trebuie să vedem chiar fiecare pată. Că doar nu suntem sfinți! Ar fi bine, dar nu suntem. Dacă ne luăm după fiecare detaliu o să ne scoatem ochii unii la alții. Vă lipsește cucul de la ora 18,30!
Pe această cale, noi, un grup de cetățeni iubitori și nostalgici după liniște, vă rugăm să încetați cu asaltul pe care l-ați declanșat la adresa unui președinte care nu se ceartă cu premierul. Știm că asta e durerea voastră, că nu se ceartă cu premierul. Ne-am săturat să auzim de plagiat (că doar premierul nu a furat cartofi de la gura sărăntocilor!), astea sunt fițe occidentaliste. Ne-am săturat să auzim despre Statul de drept. Avem tot ce ne trebuie, nu e nevoie să tot facem scandal pentru Statul de Drept. Nu moare Statul de Drept din cauza unei Ordonanțe de Urgență de modificare a Legii Educației. A fost și el, premierul, tânăr și nu avea timp să stea să își facă lucrarea că doar trebuia să muncească. Că nu îl ținea nimeni pe brațe. A muncit, așa cum s-a priceput el. Sunteți deja niște caraghioși cum tot insistați cu plagiatul. S-a făcut vreo gaură-n cer din cauza plagiatului? Și ăia de la revista Nature nu mai pot ei de grija noastră. De fapt le place pentru că pot să râdă de noi românii. Nu scapă nicio ocazie să râdă de noi ș voi nu v-ați prins că faceți jocul Occidentului așa în general cu tot. Vorbiți țara de rău și le dați ălora apă la moară să zică de români că sunt hoți și leneși. Sunteți ca și Monica Macovei, denigrați țara! O să vă audă Bruxelles-ul și ce o să se mai bucure ei! Nu mai e Ceaușescu, așa că încetați cu fabulațiile despre pericole iminente la adresa Statului de Drept. Vrem liniște! Cucul nu va mai cânta la ora 18,30!
Așa că, pentru o vreme, fiți umili pentru că, vorba aia, capul plecat sabia nu îl taie. Conducătorii noștri știu mai bine cum să guverneze, că de aia sunt conducători și, până la urmă, nu e dracul chiar așa de negru. Sunteți ca și ăia din povestea cu drobul de sare. Adevărul e că judecătorii și DNA-ul și-au cam luat-o în cap și se cam cred niște dumnezei. Slavă Domnului că președintele nostru are curaj și le-a cam spus-o de la obraz. Să înceteze! Să fie liniște peste tot!
Un grup de cetățeni, români curați ca lacrima, care vor liniște în țară!