Antena 3 (live) Or fi fost Varanul, Gâdea şi Badea cu Crin, pe insulă, la complot? În timpul ăsta Nistorescu i-a făcut de ruşine!

Invitaţii lui Răzvan Dumitrescu, nume mari, mai puţin Pieleanu, au terminat emisiunea mai disperaţi decât supravieţuitorii din zona Cernobâl. Să vedem mai departe. O veni Gâdea, dar Badea? Vedem, mai e puţin.

Dacă e tot Ursu şi are invitaţi ca aseară, nu cred că rezist până la sfârşit. Mai e puţin. Mă gândesc cu drag la Gâdea&Comp. E tot Ursu, lasă că nici noi nu suntem perfecţi! În prima parte Minstrul Muncii, Câmpeanu. Ursu are o batistuţă, e mai şic. Anunţă sumarul emisiunii. Pare interesant. Nu ştiu ce mai caută Câmpeanu. Invitaţii: Oana Stănciulescu, Nistorescu şi Val Vâlcu. Mi-e teamă pentru raiting. Începe o confuzie, o declaraţie neinteresantă. Invitaţii se miră şi se indignează. Cornel gândeşte ca mine. Nu orice afirmaţie merită comentată. Avem alte chestiuni la ordinea zilei. Hai Ursu la alt subiect! Câmpeanu zâmbeşte superior. Avem şi un invitat în alt studiou. O doamnă de la care nu înţeleg ce vrea. Este prezentată drept un erou. Vorbeşte aiurea despre gesturi de binefacere. Dacă  ne-ar explica despre ce este vorba ar fi mult mai bine. Pare un atac spre Ponta. Subiectul este o opreraţie pentru doi copii. Femeia nu ştie să explice şi nu este vina ei. Câmpeanu este prezentată drept un erou şi filmată ca atare. Femeia-erou o laudă. E mâna Varanului, e clar. Femeia-erou se retrage în glorie. Ei au spus, ei au înţeles despre ce este vorba. Nici măcar nu l-au atacat pe Băsescu. Câmpeanu promite. Ar fi bine. Încă un strigăt disperat despre un apel al şefului Asociaţiei bolnavilor cronici. Nu înţeleg aceste apeluri într-o emisiune cu alt profil, cu alt sumar. Lipsurile bolnavilor de toate felurile le cunoaştem toţi. Acestea sunt probleme serioase, care trebuie dezbătute în profunzime la televizor. Ei,  Varanii, ca să-l includem şi pe Ursu în poveste, prezintă toate aceste drame tocmai pentru a spune că fostul Guvern nu le-a rezolvat dar Actualul o va face. Să dea Dumnezeu! Dar încă nu am văzut aşa ceva în România, mai cu seamă înainte de alegeri! Cred că e timpul să trecem la atacuri, la dezvăluiri, timpul se scurge. O fi şi Varanul cu Gâdea şi Badea? Sau i-a chemat Crin, pe insulă, la complot? Şi Ursu face emisiuni despre şi pentru oameni? Preşedintele bolnavilor cronici ameninţă cu manifestaţii la Ministerul sănătăţii. Val e medic, putea zice şi el ceva, dar tace. A , vine momentul, se aduce vorba despre Udrea-Cocoş. Acum vor vorbi şi invitaţii. Ei asta ştiu. Vina pentru toate relele, din toate timpurile o să îşi găsească un nume. Câmpeanu dă şi ea în fostul Guvern. Actualul e bun. Se plătesc datorii din urmă. Bine că ăştia sunt buni, ei vor să salveze tot ce se poate, dar e greu. Vine vorba şi despre POZDRUM. Nimeni nu înţelege nimic. Câmpeanu spune că este foarte grav, aderarea la Schengen nu mai are importanţă. E confuzie totală. Răul caracterizează trecutul, binele prezentul. Timp pierdut, mai bine rămâneau în platou bolnavii şi reprezentanţii lor. Câmpeanu devine un fel de avocat al Guvernului Ponta. Toate nerealizările sunt şi vor fi din vina celor dinainte. Despre guvernul liberal, care a condus şi el în ultimii ani, nimic. Poate Câmpeanu are o dreptate a ei dar nu ştie să ne explice . Spune ceva de scafandrii şi salvamari. Invitaţii s-ar revolta şi ei către Băsescu dar nu ştiu de unde să apuce problema. Lasă, zice Ursu, faceţi plângeri penale. O expediază, apoi. Cornel vrea să se facă scafandru. Vâlcu îşi aduce aminte că e medic şi îşi face reclamă la site-ul lui. Cornel vrea listele cu unele firme care au greşit. Oare le-ar publica pe toate? Câmpeanu ezită, ştie ea de ce. Cornel vrea liste, îi lucesc ochii. Câmpeanu dă înapoi. Cornel se va enerva. Ursu trece la Dragnea, care merge la procurori. Dragnea transmite o declaraţie către Preşedinte. El a condus campania PSD. Parcă tot ei au şi organizat referendumul. Dragnea acuză în tabăra cealaltă. E arogant şi antipatic. Toată lumea ştie că a organizat nenorociri şi el vorbeşte ca un pusnic. Tot ce s-a întâmplat este legal şi Dragnea nu vrea interceptări. El va zice la DNA jos Băsescu! Să vedem ce vor zice aceştia. Bine că a venit Oana Stanciu. Pare puţin supărată şi gânditoare. Nistorescu pare să se bucure pentru că merge Dragnea la DNA. Dacă nu e prezent Ciuvică Oana se uită cu drag la Cornel. Se bagă şi Oana2 dar Cornel nu are ochi pentru ea. Oana face dezvăluiri de senzaţie. De obicei nu este aşa confuză. Dragnea e chemat pentru că el e Ponta. Explică de ce şi când va demisiona Băsescu dar şi ce presiuni s-au făcut cu familia lui Dragnea? În Brazilia, cu Mazăre? Nu se spune. Colegii din regie fac iar o gafă. Ursu se descurcă. Trecem la darul de la nuntă. Sunt curios. Oana ştie. Lumea e mică. Clanurile acţionează şi îl citează pe Cornel. Vedeţi, e ceva acolo!. Vedem imagini cu un bloc frumos şi o maşină foarte luxoasă. Mai apare o poveste imobiliară în familia Băsescu. Imobilul este dubios. L-a construit o firmă care a dat ţeapă statului român. Oana reia graficul cu Hidroelectrica. Doar că l-a actualizat şi l-a legat de EBA. Iar apare Galaţiul lui Toader. Păcat de oră, e târziu. Apar soţii Rădulescu şi becurile de Crăciun. Oare la ce se gândeşte Cornel, căci Val se vede că la nimic? Oana face ce ştie. Oana2 îşi visează să ajungă aşa ca ea. Subiectul se pierde.  Socru mare a cumpărat şi el un apartament. Ei şi? Oana ar fi auzit că tinerii căsătoriţi ar locui la ultimul etaj. Ce a ajuns emisiunea lui Gâdea! Oana şi Ursu fac ce ştiu ei cu băieţii deştepţi. Ce fericită e Oana când spune toate lucrurile astea! Ar trebui să se întâmple invers pentru că le spune de multă vreme şi nimic nu s-a întâmplat! Sau s-o fi întâmplat şi nu ştim noi. Ajungem şi la Distrigaz, bine că s-au apucat să scrie pe tablă, că ne prindea dimineaţa. Nu se mai dă reclamă, nu se mai întâmplă nimic. Mi-e frică să nu se apropie de Varan, cum era să se întâmple şi seara trecută cu o afacere de prin Băneasa. Emisiunea s-a fâsâit de tot. Aceleaşi declaraţii de avere neelucidate. . Acum un interviu cu Elena Băsescu, luat de Ciutacu. Vine Cornel. El ştie cu apartamentele. Creşte şi mai mult în ochii şi sufletul Oanei. O apără pe EBA, de fapt spune adevărul. Lămureşte lucrurile. Le strică emisiunea. Nu va mai fi invitat. Se liniştesc toţi, iar se iau. Ca să mute atenţia Ursu trece la Ioana Băsescu. Cornel o cam apără şi pe ea. La imobiliare e mai sensibil. Oana2 spune o prostie, făcând legături nepotrivite cu nunta. Ajungem şi la Mircea Băsescu, la 0215, Flotă, Blejnar, caracatiţă, toţi procurorii. Cornel e într-o seară bună. Zice că fiscul trebuia să vină la nuntă, nu procurorii.