ANM anunță ploi abundente până marți seară

COD GALBEN DE PLOI SI VANT PUTERNIC / Sursa foto: Arhiva EVZ

Meteorologii au prelungit codurile de vreme rea până marți seară la ora 22.00, iar astfel toată țara este sub avertizări de ploi și de instabilitate atmosferică puternică.

ANM a prelungit codurile de vreme rea în toată țara, fiind în vigoare atât un cod galben, cât și unul portocaliu. Nu scăpăm de ploi.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Potrivit meteorologilor, codul galben de instabilitate atmosferică va fi prezent în Oltenia, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Crișana și Banat.

Vremea va fi dominată de ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30l/mp și pe arii restrânse 40...50l/mp. De asemenea, în regiunile sud-estice disconfortul termin va fi în continuare ridicat.

Cod portocaliu de ploi

Ploi abundente se vor înregistra în nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități  de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 60...70 l/mp.

Cum va fi vremea în București

În Capitală cerul va fi înnorat temporar și vor fi perioade cu averse, însoțite de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15...20 l/mp, iar izolat este 30 l/mp.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime vor fi de 30... 31 de grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 17...19 grade.

Luni, 22 august, vremea va vremea va fi foarte călduroasă în majoritatea regiunilor țării, conform prognozei ce a fost emise de meteorologi. Cerul se va menține variabil, cu unele înnorări, cu posibile ploi sau descărcări electrice.

În ultima perioadă, fenomene meteorologice extreme au fost înregistrate în țara noastră. Duminică seară, o tornadă uriașă a fost surprinsă în imagini în județul Dolj, în apropiere de Craiova. În imagini se observă un vârtej de aer care se înalță de la suprafața pământului până la nivelul norilor.