Agentia Nationala de Integritate (ANI) a anunțat, astăzi, că a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului din Zimnicea, Petre Parvu. Edilul este acuzat că a încheiat contracte, în numele primăriei, cu celebra firmă Tel Drum, înființată și privatizată dubios la inițiativa liderului PSD, Liviu Dragnea, în timp ce primea chirie de la această societate, căreia îi închiriase garsoniera personală. Despre acest caz, Evenimentul zilei a relatat, în premieră, pe 20 iulie 2013. Edilul este cumătru cu Liviu Dragnea, dar și cu miliardarul Ioan Nicolae. Amândoi i-au botezat copiii.
Inspectorii de integritarte au stabilit că Petre Pârvu, în calitate de primar al oraşului Zimnicea, judeţul Teleorman, a semnat mai multe contracte de furnizare, de prestări servicii şi de lucrări, precum şi facturile aferente acestora, încheiate între Primăria Zimnicea şi societatea Tel Drum SA Alexandria. Potrivit ANI, Petre Pârvu a fost în aceste situaţii în conflict de interese de natură administrativă, întrucât în perioada în care a semnat contractele avea cu firma Tel Drum Alexandria un contract de închiriere şi un contract de comodat (folosinţă) pentru un imobil proprietatea primarului.
Celebra firmă Tel Drum, înființată și privatizată dubios la inițiativa lui Dragnea, a închiriat, pe 14 iulie 2005, o garsoniera de la primarul orasului Zimnicea, Petre Pârvu. Chiria lunară: 1.000.000 de lei. Contract valabil până în 2015.
Petre Pîrvu, primarul din Zimnicea a fost declarat incompatibil de ANI
Tel Drum SA este o firmă de construcții celebră pentru presupusele legături cu Liviu Dragnea. Firma Tel Drum a aparținut până în 2002 Consiliului Județean Teleorman. În 2002, când Liviu Dragnea era președintele CJ Teleorman, Tel Drum a fost privatizată. Unicul acționar al firmei a devenit Marian Fiscuci, un prieten apropiat al lui Dragnea. Ulterior, firma i-a mai avut printre acționari pe doi foști colegi de facultate de-ai lui Dragnea, Liviu Lucian Dobrescu si Mugurel Sorin Gheorghiaș. Marian Vanghelie a lansat în spațiul public acuzații privind presupusul control total exercitat de Dragnea asupra firmei, dar liderul PSD a negat mereu aceste acuzații.
În plus, este bine de știut că Petre Pârvu are două fete cu nași de cununie celebri: Ioan Niculae, patronul de la InterAgro și Liviu Dragnea.
Potrivit prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.
Documentul care a stat la baza deciziei ANI, publicat de EVZ în 2013
În iulie 2013, Evenimentul zilei atrăgea atenți că Tel Drum, firma „moșită” de Liviu Dragnea a făcut afaceri dubioase cu primarul din Zimnicea, Petre Pîrvu care se afla, astfel, în conflict de interese.
În articolul semnat de Petrișor Cană și Violeta Fotache, EVZ a relatat: „Un document-surpriză, intrat în posesia EVZ, arată o altă afacere cu iz penal, de data aceasta în legătură cu Tel Drum, firma "moşită" spre privatizare de vicepremierul Liviu Dragnea, pe vremea când conducea destinele judeţului Teleorman, din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Celebra firmă Tel Drum, înfiinţată şi privatizată dubios la iniţiativa lui Dragnea, a închiriat, pe 14 iulie 2005, o garsonieră de la primarul oraşului Zimnicea, Petre Pârvu. Chiria lunară: 1.000.000 de lei. Contract valabil până în 2015”.
Întrebat,atunci, de reporterii EVZ, primarul din Zimnicea a avut o atitudine care ne-a uimit. Petre Pârvu a recunoscut existenţa contractului de închiriere cu Tel Drum : "Am încheiat contractul cu Tel Drum, pentru că ei sunt proprietarii Radio Z, care n-avea unde să funcţioneze!". Apoi, primarul s-a arătat surprins de prevederea din contract, potrivit căreia chiria lunară este de un milion de lei. "Lunar de un milion de lei? Nu e aşa. Poate pe an, doamnă!". Imediat, edilul a subliniat: "N-am primit niciun ban, niciodată!". Cu toate acestea, el spune că nu a invocat niciodată clauza contractuală potrivit căreia avea dreptul să primească 0,15 la sută penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neplată a chiriei lunare: "Nu le-am cerut să plătească penalităţi". Contractul îi dădea dreptul la reziliere în caz de neplată a chiriei timp de trei luni consecutiv: "Nici n-am reziliat contractul cu Tel Drum". Întrebat de ce a încheiat contract cu o firmă care prestează lucrări pentru Primăria pe care Pârvu o conduce, edilul a fost de-a dreptul stupefiant: "De ce am încheiat contractul? De dracu', că n-am avut de lucru! Şi asta a fost prostia mea!". Cum firma Tel Drum a câştigat contracte cu Primăria Zimnicea (de altfel este lider la acest capitol pe tot judeţul Teleorman) şi în 2008 şi în 2009, iar contractul primarului cu firma este valabil până în 2015, conform contractului de închiriere, primarul din Zimnicea se află în conflict de interese. În plus, dacă luăm în calcul faptul că edilul şi-a lăsat bunul spre folosinţă unora care nu au onorat niciodată contractul şi, în ciuda acestui fapt, el nu a reziliat contractul, ne punem întrebarea ce l-a determinat pe primar să acţioneze astfel. Poate fi o formă de mită mascată? A râs când l-am întrebat! Apoi a zis: "Dacă în România eu am ajuns cel mai căutat, e foarte bine. Alţii fac şmecherii mari, cu miliarde, şi nu-i mai caută nimeni!".