După ce am prezentat ieri relațiile sale dubioase cu STASI și cu regimul comunist din Germania de Est, continuăm astăzi trecerea în revistă a momentelor-cheie din viața Angelei Merkel, așa cum au fost ele documentate de o echipă de ziariști elvețieni pentru revista Quadrant.
Merkel nu și-a ascuns niciodată simpatia față de Obama. FOTO:AGERPRES
Eliminarea lui Helmut Kohl: un asasinat politic cu sânge rece
În cercurile interne ale CDU se știa foarte bine că partidul este finanțat cu bani negri. De exemplu, înaintea alegerilor din 1998, o parte din bani au venit de la guvernul Franței, prin compania petrolieră ELF.
Sub noul guvern social-democrat al lui Gerhard Schröder, informații despre acești bani negri încep să se scurgă în presă. Fostul ministru al Apărării din guvernul CDU și șef al Oficiului Federal pentru Protecție Constituțională (serviciul de informații interne al Germaniei), Holger Pfahls, fuge din țară când este este cercetat ca suspect de luare de mită din Arabia Saudită în legătură cu vânzări dubioase de arme. Presiunea asupra lui Kohl crește.
Pe 22 decembrie 1999, Merkel ia legătura cu conducerea cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, oferindu-se din proprie inițiativă să acorde un interviu. Ea afirmă că este nevoie de o înnoire în CDU și că sunt probleme cu „bătrânii”, care uneori calcă pe lângă lege și duc lipsă de idei noi. Merkel nu i-a informat nici pe Helmut Kohl, nici pe adjunctul acestuia, Wolfgang Schäuble, despre intenția ei. Lovitura este cu atât mai machiavelică cu cât are loc înainte de Crăciun, iar impactul în presă este maxim. Kohl este forțat să demisioneze din fruntea CDU, locul său fiind luat de adjunctul său, Schäuble. Dar și acesta este nevoit să plece rapid, după ce se dovedește că primise o servietă cu bani de la „dealerul” de arme Karl-Heinz Schreiber. Drumul lui Merkel spre funcția de președinte al partidului este în sfârșit deschis.
Creatorul și mentorul său politic, marele Helmut Kohl, este îndepărtat ca o măsea stricată.
În vara lui 2017, când Kohl moare, iar văduva acestuia, Maike, se opune ca Merkel să vorbească la căpătâiul soțului ei defunct, cancelara face uz de toate presiunile și ține un discurs lacrimogen lângă catafalc. Angela este o sentimentală: iubește aparențele.
Manevră de evitare
Înainte de alegerile din 2002, coaliția dintre SocialDemocrați și Verzi condusă de Gerhard Schröder înregistrează un avans serios, astfel că Merkel execută o nouă lovitură de maestru: se dă la o parte, lăsându-l pe ambițiosul președinte al „partidului-frate” din Bavaria al CDU, CSU (creștin-social), Edmund Stoiber, să candideze pentru funcția de cancelar al Germaniei.
Schröder câștigă alegerile detașat, iar poziția CSU este slăbită. Ceea ce Merkel și aștepta. Iar lucrurile continuă să evolueze în favoarea ei.
Gerhard Schröder este nevoit să ceară un vot de încredere în parlament, în special din cauză că, de la plecarea CDU de la guvernare, în 1998, economia Germaniei stagnează. Nu primește încrederea și, în 2005, organizează alegeri anticipate.
În ciuda uriașului orizont de așteptare creat de presă pentru ea, Merkel devine cancelar cu un scor strâns, care o obligă la o alianță cu socialdemocrații lui Schröder. Reducerile de taxe promise sunt uitate rapid. Crește în schimb TVA cu 3%. Guvernarea lui Merkel este mai mult socialistă decât conservatoare.
Obama, celebrat la Monumentul lui Hitler
Ambițiile cancelarei depășesc granițele Germaniei. Pentru a-și atinge scopurile internaționale, pe care azi le-am numi globaliste, ea își caută parteneri pe măsură. Unul este Tony Blair, cel care în Marea Britanie lansase un vast proces de reformare a socialdemocrației intitulat „New Labor”. Celă- lalt era măruntul senator democrat de Chicago, Barack Obama. Mai ales în tânărul american de culoare, Merkel vede partenerul ideal, care îi împărtășește concepțiile despre climă și valorile sociale, un om care vorbește mult și face puțin. Când acesta își anunță candidatura pentru Casa Albă, este sprijinit cu toate forțele de Merkel. Pe 24 iunie 2008, la invitația lui Merkel, Obama se adresează unei mulțimi entuziaste de germani, la Berlin. Discursul său este transmis în direct pe toate canalele de stat, ZDF și ARD. Presa germană îl ovaționează pe Obama ca pe un erou în lupta împotriva lui Bush. Un ziar îl numește chiar „Noul Mesia”. Adunarea este organizată lângă monumentul Siegessaule, unde Hitler plănuia să sărbătorească victoria în Al Doilea Război Mondial. De aceea, locul a fost evitat de toți liderii germani moderni. Până la Merkel.
„Mănăstirea Roșie” a sprijinit-o pe Merkel
Cu tot bilanțul său catastrofal, Angela Merkel a obținut un al patrulea mandat. Meritul este exclusiv al presei. În RDG, ca în întreg Lagărul Comunist, ziariștii erau considerați „soldați ai revoluției”. Colegiul Jurnaliștilor din Leipzig era cunoscut ca „Mănăstirea Roșie”. Și lucrurile par să nu se fi schimbat prea mult după căderea Zidului Berlinului.
Potrivit lui Manfred Güllner, de la Forsa Institute, circa 36% dintre ziariști germani simpatizează cu Verzii, 26% cu Social-Democrații, 10% cu Partidul Liber Democrat și abia 9% cu CDU. Restul până la 100% dintre simpatii merg către diferite segmente ale extremei stângi.
În radio-televiziunile de stat ZDF și ARD domină o agendă clară de stânga. Adevărați „soldați ideologici” în eter. Exponenți ai Corectitudinii Politice. Sprijinul de care se bucură Merkel este datorat faptului că aceasta a părăsit de mult (de la început?) agenda conservatoare, conducând CDU și guvernul după un program evident de stânga.
În plus, tirajele scad, audiențele se restrâng și odată cu ele și veniturile din publicitate. Ceea ce face presa din ce în ce mai dependentă de stipendiile guvernamentale.
Viitorul văzut de Merkel: mai puțină democrație, mai multe insecte
Cancelara mărește substanțial finanțarea pentru organismul de stat WBGU, Consiliul Științific pentru Politici Globale de Mediu. Scopul lui Merkel este transformarea capitalismului într-un sistem global ecologist. În conducerea Consiliului sunt cooptați Joachim Schellnhubber, Nebosja Nakicenovic, Ottmar Eddenhofer și Claus Leggewie, binecunoscuți pentru orientarea lor de stânga. În 2009, la Essen are loc conferința numită „Marea Transformare”. Pe lângă miniștrii germani, printre participanți se află consilierul șef al lui Obama, John Podesta, și William Antholis, de la Brooking Institution. Lordul Giddens, cel mai apropiat ideolog al lui Tony Blair, prezidează conferința.
Subiectele abordate sunt următoarele: - eliminarea totală a combustibililor fosili din societate, prin utilizarea energiilor refolosibile; - implementarea Öko-Soziale Marktwirschaft (eufemism pentru economia planificată); - evitarea folosirii de către cetățeni a mașinilor private, aceștia trebuind să-și restrângă cât mai mult posibil călătoriile; - promovarea stilului de viață vegetarian: proteinele din insecte sunt mai sănătoase decât cele de origine animală; - organizarea societății după modelul mușuroiului de furnici, a cărui eficiență este elogiată; - este îndoielnic că o asemenea viziune asupra viitorului ar putea fi implementată într-o societate democratică: de aceea, este oportună crearea unui consiliu mondial de experți care să ia decizii pe termen lung fără riscul unor tulburări sociale.
Catastrofa energiilor alternative
În alegerile din 2009, Partidul Liber Democrat (FPD) câștigă peste 15%, astfel că devine partenerul natural al CDU, în locul social-democraților. FPD promisese mari tăieri de taxe și reanalizarea programului de desființare a centralelor nucleare, ca și limitarea tehnologiilor de energie eoliană și solară, din cauza costurilor exorbitante pentru cetățenii de rând.
În 2000, germanilor li se spunea că aceste energii alternative vor costa pe lună o gospodărie-tip echivalentul unei cupe de înghețată. Adică 3,5 cenți / kwh.
În 2009, Merkel promite din nou că prețul energiilor alternative va scădea drastic. Astăzi, în 2017, energiile alternative costă 6,88 / kwh. Până în 2030, costurile cu „energia verde” se estimează că vor atinge cel puțin 1.000 de miliarde de euro. Un dezastru economic.
O gospodărie germană plătește acum pentru energie cele mai mari prețuri din Europa, după Danemarca. În acest timp, emisiile de dioxid de carbon din ultimii trei ani nu au înregistrat nici o scădere.
FOTO: Manifestație de simpatie a imigranților față de Merkel, pe care o alintă cu apelativul „Mutti”
Înfometați de Merkel și Obama, imigranții au năvălit în Europa
Cu trei decenii în urmă, RDG organiza o primire masivă de refugiați Tamili din Sri Lanka. Circa 50.000 de persoane ajung în Berlinul de Est, de unde sunt forțați să treacă în Berlinul de Vest pe la punctul de frontieră de la Friedrichstrasse. Era o metodă de a pune presiune externă pe Helmuth Kohl și a stoarce niște valută în plus de la Occident. În iarna lui 2014, Comisia Europeană și administrația Obama decid să înjumătățească contribuția către Comisia ONU pentru Refugiați, în ceea ce privește operațiunile din Irak și Siria. Numărul de calorii pe refugiat este redus de la 2.800 la 1.600 pe zi. Milioane de oameni, care se trezesc brusc amenințați de foamete, încep să pără-sească taberele și să se îndrepte spre Europa. O mană cerească, aducătoare de profituri colosale, pentru rețelele de traficanți de persoane din Turcia, Grecia și Italia.
Peste doar câteva luni, în vara lui 2015, Angela Merkel face celebrul anunț Flüchtlinge Willkommen („Refugiații sunt bineprimiți!”), care nu face decât să îngroașe rândurile imigranților care iau cu asalt granițele Europei.
Germania primește în 2015 - 2016 un milion și jumătate de imigranți, mulți fără niciun fel de document de identitate. Oricum, nimeni nu are timp să le verifice actele. Sunt lăsați să intre de-a valma, în numele umanității.
Potrivit unei decizii a Curții Europene de Justiție de la Strasbourg, refugiații primesc dreptul de a se reuni cu familiile lor. Evident, în Occident. Aceasta înseamnă, de obicei, câteva neveste și câțiva copii pentru fiecare imigrant.
În ciuda afirmațiilor regimului Merkel, care susține că mulți refugiați sunt persoane calificate ce pot contribui la dezvoltarea economiei germane – fizicieni, ingineri, doctori – realitatea este total pe dos: 8 din 10 imigranți nu au studii peste nivelul gimnazial. Și nici nu sunt dornici să muncească, fiind mulțumiți să trăiască din consistentul ajutor social oferit de statul federal.
Verde pentru teroriști
În septembrie 2016, Angela Merkel face apel la marile companii să angajeze imigranți pe post de șoferi de camioane. Visul i se împlinește după numai trei luni: pe 19 decembrie 2016, tunisianul Anis Amri, intră la volanul unui camion în mulțimea prezentă la Târgul de Crăciun din Berlin, omorând 12 persoane și rănind alte 56.
Potrivit Biroului de Protecție Constituțională (serviciul de informații interne german), circa 10.000 de potențiali teroriști intră în Germania, împreună cu puhoiul de imigranți.
Un fost judecător de la Curtea Constituțională, Udo di Fabia, afirmă într-un raport pentru autoritățile bavareze că guvernul federal a încălcat legea, dat fiind că majoritatea identității noilor veniți nu a fost verificată la intrare. Justiția federală, însă, a tăcut