ANDREI POSTELNICU: "La prima vedere, contrastul dintre creşterea record a economiei româneşti în primul trimestru şi performanţa mediocră a liberalilor la alegerile locale pecetluieşte irelevanţa politică a Cabinetului Tăriceanu."
Dincolo de calculele politice, mesajele ce răzbat din bătălia localelor sunt nuanţate, iar descifrarea lor spune multe despre primele alegeri ale României membră a UE. Juxtapunerea cifrelor economice cu cele electorale arată că, la scară mică, democraţia românească dă semne de maturitate. În contextul evoluţiei economiei din ultimii patru ani, scorul slab al liberalilor este dovada vie a incapacităţii guvernului de a transforma performanţa economică în capital politic, asemenea social-democraţilor în 2004. Şi asta, în ciuda populismului cras la care a recurs în ultimii ani şi a sprijinului prin recorduri zilnice de incoerenţă venit din partea opoziţiei social-democrate.
Vedem că poporul nu mai poate fi prostit cu televizorul, iar demagogia nu mai are aceeaşi trecere ca odinioară. În măsura în care alegerile locale au fost o victorie pentru cineva, aceasta nu a ţinut de vreo ideologie anume. Ea aparţine câtorva politicieni care au înţeles că „a face“ îl bate pe „a zice“.
Mesajul către liderii de partid este de un bun-simţ izbitor: rezultatul bate discursul, curăţenia bate charisma şi prosperitatea bate demagogia. Mărturie stau procentele uluitoare - care l-ar face pe Ceauşescu să se răsucească-n mormânt de invidie - obţinute de candidaţii la funcţia de edil-şef din câteva oraşe mari precum Sibiu, Cluj, Piatra-Neamţ, sau din sectorul 3. Cu alte cuvinte, într-o mână de oraşe avem de-a face cu un vot pozitiv - un vot pentru acei candidaţi, ci nu unul împotriva altcuiva. Să nu ne facem însă iluzii: nimeni nu crede că victoriile zdrobitoare din anumite oraşe sunt „oaze“ ale neprihănirii sau lipsei de corupţie din urbele în cauză - prea mulţi baroni locali au câştigat pentru a putea spera în începutul unei epurări a clasei politice. Dar dincolo de procentele şi clasamentele diverselor partide şi ale candidaţilor lor, alegerile locale arată mutaţii mai subtile în piaţa politicienilor vânzători de iluzii. Avem de-a face cu un vot pragmatic, nu idealist. Este un vot dispus să vadă jumătatea plină a paharului şi să închidă ochii la furtul „cu măsură“, care lasă/dă şi poporului ceva. Epoca „tunurilor“ sfidătoare a fost înlocuită de mecanisme care împart oarecum elegant beneficiul public cu cel al clientelei politice. Pe principiul aplicat în sistemul bancar, un comision mic, dar încasat de multe ori poate fi mult mai profitabil decât unul mare, încasat o singură dată.
În privinţa alegerilor generale, lecţia vine mai degrabă de la cei care au obţinut victorii spectaculoase din primul tur, decât din agregarea tuturor datelor şi procentelor. Şansa cea mai mare de a forma un guvern majoritar o va avea partidul care va descrifra modul în care au devenit posibile victoriile decisive din Sibiu, Piatra-Neamţ, Cluj sau sectorul 3. Partidele care vor cu adevărat victoria la toamnă vor trebui să se descotorosească de ideologii în care electoratul oricum nu mai crede, să înlocuiască dogma cu soluţiile credibile şi concrete.