Cam în acelaşi timp în care o adunătură de exaltaţi uşor de dus de nas manifestau duminică împotriva secolului 21, Ion Iliescu declara nici mai mult nici mai puţin decât sfârşitul a 500 de ani de capitalism.
Cele două evenimente au elemente comune care oferă o explicaţie asupra gradului de subdezvoltare a României de după 1989 încoace. Ca de obicei, acea explicaţie nu e tocmai comodă.
Atât sminteala celor care protestează faţă de paşapoartele biometrice, cât şi declaraţia fostului şef de stat sunt „fenomene“ care au umplut nişte spaţii vide. Fizica ne spune că vidul nu poate exista prea mult, lucru care se aplică şi în politică sau în dezbaterile publice.
Astfel, protestele turmei de pe Dealul Mitropoliei, asemenea celor de acum câteva luni care se opuneau predării teoriei evoluţiei în şcoli, reprezintă o tendinţă cât se poate de firească de a umple goluri în spaţiul dezbaterilor publice. În absenţa dezbaterilor inteligente şi raţionale, aceste goluri sunt umplute de exaltări. Aidoma maşinii cu aburi, a războiului de ţesut, a avionului sau a altor invenţii, cipul biometric din paşapoarte atrage o vehemenţă mânată în primul rând de o ignoranţă pătimaşă. Substituind raţionalul cu exaltarea, ea reprezintă un atentat la bunul-simţ. Nu în ultimul rând, ea pierde din vedere faptul că e o insultă şi la adresa puterii divine pe care o invocă. De ce nu putem lua sclipirea minţii lui Charles Darwin, a lui Galileo şi a altora ca ei drept manifestări ale geniului puterii dumnezeieşti - aceeaşi pe care o reclamă şi demonstranţii antipaş apoarte. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu unul refuz să cred într-un Dumnezeu care îmi dă minte, dar îmi impune să nu o folosesc. Păcatul mai mare trebuie să fie că-l credem pe Dumnezeu ca având o educaţie de patru clase primare, în loc să-i acordăm cinstea unei minţi de profesor universitar, care poate inventa, între alte, avioane şi… tehnologie biometrică.
Toate aceste argumente lipsesc însă din dezbaterea publică, iar vidul pe care ele le-ar umple este acaparat de ţicniţi. Într-un mod similar, Ion Iliescu umple vidul ideologic din politică. În lipsa unor argumente raţionale şi bine structurate, care să pledeze pentru capacitatea dreptei sau a stângii de a le oferi românilor o viaţă mai bună, este inevitabil ca discuţiile politice să fie acaparate de alte sminteli, generate de data asta de dl Iliescu.
În contextul în care aşa-zise idei de dreapta nu sunt alimentate de nimic mai consistent decât dezgustul istoric faţă de comunism, iar stânga românească nu e capabilă să evolueze, centrul scenei este ocupat de cel capabil să genereze principii. Până acum, dl Iliescu a fost în stare să facă acest lucru. Ideile sale reprezintă nişte coordonate ideologice pe care dl Iliescu şi le asumă şi în care crede -, iar această sinceritate pe care nimeni nu pare în stare să o emuleze le asigură priza la public. Din nefericire pentru România, este vorba despre prea multe idei care nu au oferit României altceva decât mult trecut exact atunci când ea avea mare nevoie de viitor. Dacă nu suntem în stare să oferim alternative concrete însă, ne semnăm condamnarea la încremenire în proiect, iar abia acela va fi adevăratul 666 al românilor.