ANDREI CRĂCIUN: "Până marţi, 22 aprilie 2008, credeam că românii care aşteaptă Paştele pentru shopping agresiv, de la reduceri, sau pentru orgii culinare, sunt gregari şi pierduţi. "
Că adolescenţii care îşi dau întâlnire în curţile bisericilor în Noaptea Învierii pentru un şpriţ (am văzut destui în copilărie) sunt gregari şi pierduţi. Că n-au înţeles nimic. Cel care nu înţelesese eram eu.
Marţi, 22 aprilie, la ora 13.00, am cunoscut o înaltă faţă bisericească, despre care EVZ va scrie mai mult în zilele ce vin. Prea Sfinţia Sa Irineu Slătineanu e un om care, dacă n-ar fi auzit la şaisprezece ani chemarea Domnului, ar fi putut vorbi despre credinţă din filmele cu Andrei Rubliov. Are însufleţirea pe care mi-am imaginat-o doar atunci când citeam despre Alioşa Karamazov, omul-înger al lui Dostoievski.
L-am întrebat, stupid, despre toţi cei care, credeam eu, au pierdut pariul cu consumismul, despre cei care s-au predat singurei religii în care pare să mai creadă Occidentul: banii.
PS Irineu mi-a zis simplu: „Când văd biserica plină de oameni ştiu că printre ei sunt şi curvari, şi hoţi, şi ticăloşi, şi oameni care nu prea mai ştiu de ce sunt acolo, oameni pe care îi văd doar de Paşte la biserică. Dar e bine că vin, că se bucură. Învierea e bucurie. Eu îi iubesc“. Mai târziu, a venit vorba despre orgoliu şi ură. Şi, din două fraze, ne-a mai dat o lecţie fundamentală: „Fiule, mi-a luat atât de multă suferinţă să ajung la liniştea de acum. Nu îmi permit să las nimic să o mai tulbure“.
Poate că nu mai ştim să ne bucurăm şi ne refugiem în tot ce e material, trecător, în tot ce nu contează.
Poate că nu mai ştim să ne bucurăm, pentru că, de fapt, nu mai ştim să iubim. Sunt atât de mulţi cei din jur care au glasul deznădăjduit ca al lui Ivan, copilul trecut prin Infernul lui Tarkovski. Poate că e timpul să ne amintim că, la sfârşit, o singură întrebare rămâne, o singură întrebare ni se va pune: „Cât de mult aţi iubit?“. Despre dragoste s-a scris mult, cam tot ce s-a scris de la facerea lumii şi tot ce se va scrie până la final, e într-un fel despre dragoste, din dragoste sau pentru dragoste.
Dar niciun text n-a egalat şi nu va egala aceste versete biblice din Întâia epistolă către Corinteni: „Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. (...) Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (...) Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“.
Cât timp cineva încă ascultă cuvintele acestea, nimic nu e pierdut. Iisus a Înviat pentru toţi.