Anchetă la MAI după dispariția lui Ghiță

Ministrul Afacerilor Interne a solicitat de urgenţă şefului Poliţiei Române efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul 'dispariţiei' lui Sebastian Ghiţă şi privitor la cooperarea interinstituţională, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă

Ministrul Afacerilor Interne a solicitat de urgenţă şefului Poliţiei Române efectuarea unei anchete interne cu privire la modul în care au acţionat poliţiştii în cazul 'dispariţiei' lui Sebastian Ghiţă şi privitor la cooperarea interinstituţională, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă, potrivit unui comunicat al IGPR.Sursa citată arată că până în acest moment nu a fost emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Ghiţă, fapt pentru care activităţile desfăşurate de către poliţişti nu se circumscriu celor dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane."Până în prezent, nu au fost identificate date care să confirme ieşirea din ţară a persoanei în cauză", se arată în comunicat

Sebastian Ghiță a scăpat de filaj, pe DN1, între București și Ploiești, după ce a plecat de la întâlnirea de la SRI. A fost văzut public ultima oară  luni când a participat la o întâlnire „protocolară” cu foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra SRI, care a marcat finalul mandatului fostului Legislativ.

El era filat de polițiștii de la Direcția de Operațiuni Speciale încă de săptămâna trecută la soolicitarea procurorilor DNA.Ghiță a condus cu viteză foarte mare pe DN1, cu aproximativ 200 de km/h, așa că polițiștilor le-a fost greu să îl urmărească.La un moment dat o altă mașină le-a tăiat calea și au pierdut urma lui Sebastian Ghiță. Aceștia au condus până la locuința acestuia, unde au observat mașina parcată în curtea locuinței, însă din acea seară de la ora 23:00 nu s-a mai putut lua legătura telefonic cu acesta.Poliţiştii au decis să-l dea în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Oamenii legii l-au căutat la toate adresele cunoscute, dar fără succes. Anchetatorii iau în calcul şi varianta plecării în străinătate.Sebastian Ghiţă era sub control judiciar şi avea obligaţia să se prezinte la Parchet sau Poliţie, ori de câte ori, este chemat.El a fost citat să se prezinte luni la sediul Parchetului la ora 12:00, însă nu a venit.