Ana Guțu: „Avem foarte mulți candidați la prezidențiale, care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova”

Ana Guțu / Sursa foto: anagutu.net

Republica Moldova. Profesoara universitară Ana Guțu, fost secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, a declarat că niciun candidat de peste Prut și nici din țară nu au curajul să-și asume opțiunea unionistă. „Prezidențialele din anul acesta  nu sunt istorice, pentru că nu există o asumare deschisă a opțiunii unioniste și transformarea acesteia într-un proiect de țară, pe ambele maluri ale Prutului. Pentru a lansa un asemenea proiect de țară, e nevoie de curaj”, a declarat Ana Guțu.

„Sunt fricoși absolut toți care s-au înscris în această cursă”

„Tot șiragul de candidați care participă anul acesta la prezidențialele din Republica Moldova, nu au curaj. Aceasta pentru că un asemenea candidat trebuie să aibă curaj enorm, ca să recunoască faptul că viitorul Republicii Moldova este asigurat doar în cazul în care teritoriul dintre Prut și Nistru se va uni imediat cu România, până în teritoriul controlat administrativ pe râul Nistru. Adică, fără așa-zisa Transnistrie și fără regimul separatist de acolo.

Sunt fricoși absolut toți care s-au înscris în această cursă. Aceasta înseamnă că nu există un discurs unionist bine pronunțat nici din partea candidatului principal, Maia Sandu, care pune accent doar pe integrarea europeană. De parcă în afară integrării europene nu mai există nimic. Ea se teme să spună adevărul că Mitropolia Moldovei, de exemplu, trebuie să fie exclusă din instituțiile Republicii Moldova, deoarece influențează de-o manieră negativă opinia majorității.

Această mitropolie depinde de Moscova și reprezintă coloana a cincea. Maia Sandu nu ne spune că Unirea cu România este calea spre civilizație, spre securitate, bunăstare, tradițiile noastre românești, spre a ne asuma deschis identitatea românească”, consideră Ana Guțu.

Candidați tolerați de instituțiile judiciare vorbesc despre neutralitate

Majoritatea dintre ceilalți candidați reprezintă partea pro-rusă a populației Republicii Moldova, în opinia prof. univ. dr. Ana Guțu. „Ei încearcă să aibă discursuri camuflate. Vorbesc despre neutralitate. Ne îndeamnă să fim „crăcănați” între Rusia și UE. Lipsa de caracter și de curaj este caracteristica principală a tuturor candidaților care participă în cursa prezidențială din acest an. Iată de ce, nu ofer nimănui recomandări cu cine să voteze.

Este de datoria fiecărui cetățean să ia această decizie, în funcție de nivelul său de discernământ, de gradul de informare etc. Eu, Ana Guțu, nu știu ce voi face la prezidențiale. La referendum trebuie să votăm pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În ceea ce privește candidații la Președinția Republicii Moldova, nu văd niciun caracter din partea celor care s-au înscris în cursă. Avem foarte mulți candidați care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova, tolerați de instituțiile judiciare, din motive necunoscute. Sunt dintre cei care până în prezent nu au fost condamnați, cărora nu le-au fost confiscate averile. Aceasta în condițiile promisiunilor că justiția va fi reformată”, a evidențiat Ana Guțu.

Niciun candidat la prezidențialele din Republica Moldova și nici din România nu-și asumă opțiunea unionistă”

Ana Guțu este de părere că aceste alegeri nu sunt istorice, pentru că nu există o asumare deschisă a opțiunii unioniste și transformarea acesteia într-un proiect de țară, pe ambele maluri ale Prutului. „Pentru a lansa un asemenea proiect de țară, e nevoie de curaj. Acest curaj lipsește și în România, pentru că niciun candidat de aici nu-și asumă opțiunea unionistă. Doar Traian Băsescu și-a asumat deschis opțiunea unionistă și a spus că aceasta ar trebui să constituie proiectul de țară al României. Avem o mare dilemă: ce să facem la alegerile prezidențiale din Republica Moldova și la cele din România? Ține de discernământul fiecăruia să răspundă la această întrebare și să procedeze, conform propriei rațiuni”, a mai declarat Ana Guțu pe o rețea de socializare.