Ana Birchall cere reformă în regim de urgență! „Nu respectă legea”

Ana Birchall . Sursa foto: Arhiva EVZ

Se impune o reformă serioasă a Curții Constituționale a României, este de părere Ana Birchall, fostul ministru al Justiției.

Luni seară, la Realitatea TV, Ana Birchall, fostul ministru al Justiției a vorbit despre problemele existente la Curtea Constituțională a României, precizând că este nevoie de o reformă urgentă a instituției.

„Se impune o reforma serioasă și a Curții Constituționale. Noi nu atacăm CCR-ul ca instituție, ci anumite persoane de acolo, care nu respectă legea. (…) O altă decizie a CCR a declarat, după un an de zile de la sesizare, un articol care era neconstituțional. E vorba de articolul referitor la SIIJ. E vorba de dosarele cu Ghiță, cu Hrebenciuc, printre altele. Anul trecut am realizat un grup de lucru la Ministerul Justiției care să analizeze toate deciziile de la CCR: (…)

Deciziile CCR-ului nu fac decât să submineze încrederea oamenilor în justiție. Sunt anumite dosare care au o durată în justiție mult prea lungă. Sunt dosare evidente pe care opinia publică le-a văzut. Vinovăția se hotărăște exclusiv în distanță. Se impune o reforma a CCR-ului în regim de urgență. Sper că imediat după alegeri să aibă loc această discuție. Legea de funcționare a CCR este una organică, se poate modifica ușor. Anumite decizii controversate ale CCR-ului au fost luate de obicei la limita, cu 5 voturi la 4. CCR nu e comentator politic, nu trebuie să își extindă analiza. CCR este o curte extrajudiciară”, susține Ana Birchall.

Birchall: O persoană condamnată trebuie să-și execute pedeapsa

„O persoană condamnată trebuie să-și execute pedeapsa, iar prejudiciul trebuie recuperat integral. Statutul celor condamnați la închisoare plecați din țară este acela de fugar. În august, anul trecut, am câștigat împotriva domnului Popoviciu. El se află acum în apel, dar va fi adus în țară. În Italia avem mai mulți fugari. Îi avem pe Bica, pe Săvulescu.  Sunt rezidenți acolo.  Domnului Săvulescu nu i s-a anulat pedeapsa cu închisoarea în România. Devine o nouă modă că spun că execută pedeapsa în Italia și să fie, de fapt, un modus operandi.”