Propaganda rusă stârnește tot mai multe controverse, mai ales de la începutul războiului din Ucraina. Recent, România a fost îndemnată de ambasada Ucrainei la București să nu pice în „jocurile” lui Putin.
Ambasada Ucrainei la București a transmis un comunicat de presă, după ce mai mulți politicieni români, printre care și George Simion au susținut că lucrările de dragare de pe canalul Bâstroe sunt o amenințarea pentru ecosistemul din zonă. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, după aceste declarații, că nu este de acord cu afectuarea unor astfel de lucrări și că a comunicat acest lucru și Comisiei Europene.
Poziția Ucrainei
Reprezentanții Ambasadei Ucrainei au transmis că lucrările efectuate pe canalul Bâstroe vizează doar întreținerea căii navigabile și nu afectează mediul înconjurător.
„Pe fondul informațiilor vehiculate în mass-media din România cu privire la executarea de către partea ucraineană a lucrărilor de dragare operaționale pe Dunăre, considerăm necesar de a face următoarele precizări:
Toate lucrările de dragare pe Dunăre, desfășurate în prezent de către partea ucraineană, care sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei, sunt de natură operațională curentă și vizează exclusiv întreținerea căii navigabile, adică asigurarea siguranței navigației prin menținerea caracteristicilor tehnice actuale, precum și eliminarea consecințelor de colmatare naturală.
Lucrările operaționale de dragare pe șenalul maritim navigabil, ca urmare a colmatării naturale semnificative, se execută în mod permanent de mai mulți ani în zonele specificate și convenite, în conformitate cu normele legislației ucrainene, acordurile și convențiile internaționale. În august 2022, partea ucraineană a informat Administrația Fluvială a Dunării de Jos cu privire la lucrările planificate“, a transmis Ambasada Ucrainei prin intermediul unui comunicat de presă.
Recomandare pentru România
Reprezentanții Ambasadei Ucrainei au mai anunțat că atunci când vor fi avute în vedere lucrări de amploare, autoritățile din România vor fi anunțate. De asemenea, au îndemnat partea română să nu alimenteze propaganda rusă.
„În cazul în care partea ucraineană va planifica implementarea proiectelor majore diferite de cele operaționale curente, partea română va fi informată în prealabil și va avea loc convenirea acestora în conformitate cu legislația în vigoare, acordurile și convențiile internaționale.
În condițiile războiului brutal în desfășurare a rusiei împotriva Ucrainei exprimăm recunoștința României pentru solidaritatea fermă cu poporul ucrainean și îndemnăm la avansarea responsabilă de informații publice pentru a nu prejudicia relațiilor bilaterale și pentru a nu alimenta propaganda rusă“, se mai arată în comunicatul de presă.
Răspuns clar
Reprezentanții Ministerul de Externe susțin că Comisia Europeană a cerut României un punct de vedere cu privire la cererea Ucrainei de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), dar nu și un acord al țării noastre cu privire la adâncirea așa-zisului «canal de navigație Bâstroe»”.
„Autoritățile române nu sunt de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T (propunere a cărei realizare este urmărită de Ucraina încă din anul 2014), întrucât este necesar ca proiectul canalului de navigație realizat de Ucraina să respecte strict prevederile de drept internațional aplicabile și mai ales reglementările în materie de protecție a mediului.
Răspunsul la solicitarea recentă a Comisiei Europene, în cuprinsul căruia va fi reiterată aceeași poziție de dezacord față de propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în TEN-T, va fi transmis astăzi (n.red. joi) de către MAE“, se mai arată în comunicatul de presă.
Acuzațiile lui George Simion
Liderul AUR a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să ia atitudine în ceea ce privește planurile Ucrainei cu privire la Canalul Bâstroe.
„Nu este posibil o ţară aflată în război, care este susţinută de România şi de majoritatea ţărilor UE şi NATO să pună în practică un plan care vine să distrugă mediul înconjurător, vine să distrugă Delta Dunării şi prejudiciază grav interesele României. Am văzut acelaşi scenariu cu cerealele aduse din Ucraina care în acest moment pun pe butuci agricultorii români care nu au unde să-şi vândă marfa“, a spus George Simion, potrivit Agerpres.