Nu demult, ministrul Apărării din Ungaria a fost cu un avion la cimitirul de la Rudkino, lîngă Voronej, în Rusia, unde sînt reînhumaţi 20000 de militari maghiari căzuţi în Bătălia de la Stalingrad, mai precis, de la Voronej, deoarece ungurii apărau o linie aflată la nordul Armatei a 3-a române. Aici ministrul Apărării maghiar a anunțat că la anul Ungaria va organiza un tren Budapesta – Voronej, care-i va duce la locul de reînhumare pe neamurile celor 20000 de unguri din Cimitir.
Cimitirul de la Rudkino – scrie Vasile Şoimaru în cartea sa Cotul Donului, 1942, tipărită la Chişinău în 2013, ediţia a doua, revizuită – e iluminat zi şi noapte. Pentru întreţinerea Flacării veşnic vie a fost construită de Ungaria pînă la Cimitir, o conductă de gaz de zeci de kilometri, într-o zonă în care localităţile ruseşti n-au gaz. Așa cinstesc ungurii memoria celor căzuți pe Frontul de Est. Cum cinstește Guvernul României? Dintre coroanele de flori depuse la Ceremonia de reînhumare a celor 345 de militari români morți la Stalingrad, la cimitirul Rossoșka de lîngă Volgograd, ceremonie care a avut loc vineri, 29 septembrie 2017, lipsește una care ar fi trebuit să se găsească neapărat: Coroana Guvernului.
Coroana lipsește nu pentru că ar fi confiscat-o rușii, nemulțumiți că premierul Mihai Tudose preferă whisky-ul votcăi, ci pur și simplu pentru că Guvernul României n-a trimis nici un Mesaj.
În 25 octombrie 2015, la ceremonia de reînhumare a primului lot de militari români, Guvernul României a fost reprezentat de consilierul lui Victor Ponta, Teodor Meleșcanu. S-a depus o coroană de flori din partea Guvernului și s-a dat citire unui Mesaj semnat de premierul Victor Ponta.
De ce trebuia să fie prezent și Guvernul României? Din mai multe motive. Sînt sigur că Mesajul Guvernului PSDALDE ar fi spălat rușinea întruchipată de Mesajul lui Klaus Iohannis, care, în deplin dispreț față de cei peste 100000 de militari români morți la Cotul Donului și în stepa Calmucă, a vorbit despre Stalingrad ca despre o confruntare între totalitarisme, acuzație străvezie adusă și românilor care au luptat în Cotul Donului. Aici, la Rossoșka, era vorba de cinstirea celor căzuți la chemarea Patriei și nu de manifestarea TeFeListă a unui ONG chiloțăresc.
Cel mai important motiv rămîne faptul că PSD a cîștigat alegerile din decembrie 2016 și cu făgăduiala unei minime reabilitări a ceea ce se numește identitatea națională. Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș a dus o politică de dispreț față de tot ceea ce ținea și ține de identitatea națională. Nimeni nu cerea acestui Guvern TeFeList, impus României de Binomul SRI-DNA, să practice un naționalism de zbierete și ițari tricolori. Ca guvern al României și nu al Luxemburgului, era însă obligat să acorde atenție și identității naționale. Internaționalismului de tip bolșevic al Guvernului Cioloș i s-a adăugat absența cuvintelor patrie, neam din discursul politic al Președinției, urmare a slugărniciei lui Klaus Iohannis față de noile Înalte Porți. Pe fondul de nemulțumire creat de TeFeLismul absolut al regimului, PSD a obținut un scor zdrobitor la alegeri și prin introducerea în programul de Guvernare a făgăduielii că identitatea națională va fi una dintre preocupările Guvernării. A venit însă regimul PSDALDE. Prima măsură a regimului a fost degradarea Centenarului Marii Uniri la nivel de preocupare de Direcție a Ministerului Culturii și Identității Naționale. Din cîte știm nici acum Direcția asta n-ar un șef. Și nici nu cred că va avea cîtă vreme între ministrul Identității Naționale și identitatea națională se întinde distanța dintre drama lui Avram Iancu și fesele siliconate ale starletelor de cancan.
Sub același semn, al nepăsării față de identitatea națională, se așază și absența de la Ceremonie a unui reprezentant al guvernului. Las la o parte că la Ceremonie trebuia să fie prezent ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, ministrul nu numai al militarilor din Afganistan, dar și al celor care au căzut la Stalingrad. Prezența unui trimis la Guvernului ar fi fost semnul că Guvernul PSD-ALDE a înțeles ce înseamnă pentru români cinstirea memoriei tuturor celor căzuți pe Front, în Războaiele la care ei au participat răspunzînd chemării Patriei.
Pentru ca și liderii PSD și ALDE să priceapă despre ce-i vorba voi face trimitere la Conferința de presă de la Soci a Angelei Merkel și a lui Vladimir Putin. Despre această conferință scriam pe cristoiublog.ro din 7 mai 2017: ”Citind Declaraţia Angelei Merkel am tresărit la întîlnirea acestor rînduri: „Astăzi aniversăm 72 de ani de la cel deal Doilea Război Mondial, iar în urmă cu doi ani, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, am venit la Moscova şi aş vrea să reamintesc tuturor faptul că victimele Uniunii Sovietice de la acea vreme nu trebuie uitate, nu trebuie uitate acele evenimente care au configurat relaţiile noastre bilaterale. Vreau să mulţumesc guvernului rus, vreau să mulţumesc preşedintelui rus pentru că a îngrijit mormintele soldaţilor sovietici şi germani – oameni a căror viaţă a fost deformată de cel de-al Doilea Război Mondial – şi acest efort înseamnă foarte mult.”
Am tresărit deoarece, cu doi ani în urmă, în noiembrie 2015, am publicat în Historia un amplu reportaj-eseu Înfrînți, dar nu uitați. Românii la Stalingrad. Textul era rezultatul călătoriei mele la Stalingrad (i se spune Volgograd, dar mie mi se pare o tîmpenie dacă ne gîndim că toate manualele din lume scriu despre Bătălia de la Stalingrad) cu prilejul inaugurării Cimitirului românesc de la Rossoșka de Ziua Armatei, 25 octombrie. Meditînd amar la întîrzierea cu care am inaugurat şi noi românii, un Cimitir pentru cei 115.000 de morţi ai noştri în Bătălia de la Stalingrad, scriam cu uimire și invidie despre Cimitirul nemţesc de alături de-al nostru:
„Cimitirul german, inaugurat la 5 mai 1999, adăposteşte un număr de 56.875 de militari nemţi, descoperiţi în pămîntul regiunii Stalingrad deshumaţi şi reînhumaţi aici în gropi colective. Amenajarea m-a impresionat prin imaginea de forţă de beton, greu de stăvilit. Aici au fost aşezate 126 blocuri de granit, fiecare cîntărind 11,5 tone, pe care sînt scrise numele a 119.518 militari germani căzuţi la Stalingrad. În Centru, Cimitirul nemţesc are o uriaşă cruce teutonică. Într-o lature se ridică o clădire, în incinta căreia a fost amenajat un loc de reculegere. În satul de lîngă Complex, Germania a construit o casă care serveşte drept muzeu şi drept spaţiu pentru manifestările diferitelor delegaţii nemţeşti venite la Stalingrad. Aici, noi am închiriat spaţiul pentru Pomana de după reînhumare. Forumul Popular German, organizaţie responsabilă cu Memoria celor căzuţi, are la Stalingrad o filială, preocupată de descoperirea în continuare a osemintelor, deshumarea şi reînhumarea militarilor nemţi morţi în bătălia de la Stalingrad. Cimitirul nemţesc e înconjurat de un zid de granit înalt de 5 metri, cu un diametru al cercului de 150 de metri.”
Pe 27 mai 2017, am reluat meditația asupra acestui aspect: „Așa cum am mai scris, la conferința de presă de la Soci, cu prilejul vizitei în Rusia, Angela Merkel a mulțumit lui Vladimir Putin pentru sprijinul dat de Rusia îngrijirii militarilor germani morți în Războiul din Est. Unii cititori se vor fi întrebat, nițel nedumeriți: Cum adică, actualul cancelar al Germaniei democrate, al Germaniei care condamnă trecutul nazist și prin asta Războiul din Est, mărturisește preocupare față de cei morți într-o aventură comandată de Hitler? Să răspundem acestei întrebări. Cancelarul Germaniei a ținut cont de un adevăr al tuturor timpurilor: Pentru cei morți pe cîmpul de luptă nare nici o importanță dacă au murit într-un Război drept sau nedrept. Indiferent de caracterul Războiului – stabilit întotdeauna de învingători – cei morți pe cîmpul de luptă merită respectul urmașilor. Prin preocuparea față de morții din Campania din Est, o țară precum Germania dă un semnal puternic tinerei generații de azi și de mîine. Și anume că, indiferent cum va fi socotit cîndva Războiul la care vor participa, ei vor fi, pentru țara lor, eroi”. Bine, bine, vor spune unii cititori, dar de ce să considerăm preocuparea față de morții din Rusia în Campania din Est un criteriu de apreciere a unei întregi politici? Dacă o guvernare ne asigură un trai mai bun, de ce trebuie s-o criticăm, pentru că nu se preocupă de morții de la Stalingrad? Răspunsul trimite la semnificația preocupării față de cinstirea celor căzuți la Stalingrad și în Est:
1. O guvernare bună se verifică nu în faptele mari, văzute de toată lumea ca importante, ci în fapte mai puțin spectaculoase. Rezolvarea problemelor aparent neimportante, care nu aduc capital politic, e cel mai bun semn că Guvernarea corespunde interesului național. Pentru că o Guvernare bună rezolvă toate problemele, nu numai pe cele de care depinde numărul de voturi.
2. Chestiunea cinstirii morților din Campania din Est se lovește, în abordarea ei, de clișeele antifasciste preluate de TeFeLiști de la propaganda comunistă. A te preocupa de cinstirea celor căzuți în Est înseamnă a risca să fie lovit în gură de bulanele presei TeFeListe, rudă de sînge cu presa internaționalismului proletar. A-ți asuma acest risc înseamnă a fi cu adevărat un lider politic. Pentru că un lider politic își duce pînă la capăt punctele din program indiferent la criticile venite de ici de colo. Deși deține o majoritate zdrobitoare în Parlament, Guvernarea PSD-ALDE șovăie să-și transpună în practică punctul de program privind identitatea națională.
Nu de alta, dar liderii PSD se tem ca nu cumva Înaltele Porți de azi să se supere că România se ocupă și de interesele sale, nu numai de cele ale Puterilor Garante.