Am trăit şi am văzut prea multe asemenea situaţii

Nu reuşesc deloc să înţeleg martirizarea Antenei 3. O parte dintre jurnaliştii de acolo – mai ales vedetele, se pare- au trăit ani de zile cu salarii foarte mari şi în condiţii competitive cu cele mai importante trusturi de presă din lume.

De câteva zile, conform unei sentinţe definitive a judecătorilor „s-a schimbat modificarea”. Pe bună dreptate sau poate exagerat, unele tranzacţii financiare din trecutul Trustului sunt comentate şi stârnesc controverse. Prezentul, pornind de la sediu şi până la salarii, ridică semne de întrebare. Asta s-a mai întâmplat de multe ori, peste tot. Din păcate, am trăit şi am văzut prea multe asemenea situaţii. Nimeni nu a murit, nimeni nu a rămas pe dinafară. Cei mai buni au supravieţuit chiar în condiţii mai avantajoase. Cei care le-au sărit în gât, exagerând, s-au făcut la rândul lor de râs.

Acesta este un comentariu la articolul:

Boicotul economic al Antenei 3 lovește în libertatea de exprimare.

O petiție online îndeamnă să nu se mai cumpere produse de la fi rmele care își fac publicitate prin trustul Intact. Demersul are puține șanse de reușită, dar pune în discuție onestitatea presei. Citește detalii