Alo, 112! Dispar bugetari și secretari de stat

Protest al sindicalistilor din administratia locala in fata sediului guvernului din Pta. Victoriei.

Proiectul de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat ieri de Ministerul Finanţelor, propune reducerea cu 50% a numărului total de posturi de secretar de stat, subsecretar de stat şi de funcţii asimilate funcţiilor de secretar de stat şi subsecretar de stat la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţi publice din subordinea/ coordonarea Guvernului sau a ministerelor.

De asemenea, va fi suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, iar pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a ordonanţei, se continuă procedurile.

Excepţie de la această regulă vor face personalul didactic de predare, personalul medico-sanitar, poliţiştii şi absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii.

Posturile vacante din sectorul bugetar vor fi ocupate conform principiului „unu la trei”, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat. În prezent, principiul de ocupare a posturilor la stat este unu la doi.

Pe de altă parte, instituţiile publice nu vor mai putea achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia demnitarilor.