În a doua parte a interviului acordat Evenimentului zilei, fosta șefă a DIICOT vorbește despre viața în arest și insistă că este victima unei răzbunări din partea Laurei Codruța Kovesi și a lui Florian Coldea, fostul prim adjunct al directorului SRI. Pe 21 ianuarie, ea a fost condamnată de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, iar în noiembrie 2016, la 4 ani cu executare, în alt dosar, tot pentru aceeași infracțiune. Deciziile nu sunt definitive. Bica este cercetată și în alte dosare
- Ileana Ilie Ungureanu: Vă consideraţi victima unei răzbunări?
- Alina Bica: Mă consider ţinta unei răzbunări. Termenul de victimă nu l-aş asocia cu mine.
-A cui?
- Alina Bica:A doamnei Kovesi și a domnului Coldea.
-Motivul?
- Alina Bica:Faptul că nu am răspuns la niște ordine, coroborat cu o rivalitate, o problemă personală între mine și Laura Codruța Kovesi, plus discuțiile și felul în care am înțeles eu să-mi exercit meseria în raport cu domnul Coldea. Probabil și faptul că eu nu am participat la acțiuni de genul celor povestite de domnul Andronic m-a adus aici. Am fost persoana nepotrivită la locul nepotrivit.
-Ați fost vreodată speriată sau amenințată?
- Alina Bica:Da, au fost tensiuni și amenințări venite din partea celor două persoane menționate mai sus. Doresc să subliniez că eu nu pun semnul de egalitate între instituții și persoane. Cred că instituțiile statului trebuie să fie puternice, dar ele trebuie să acționeze cu bună credință și cu respectarea drepturilor omului. Este evident că o luptă între o persoană și Sistem este net defavorabilă primului.
- Vă e teamă pentru viața dvs.?
- Alina Bica: Acum nu! Dar am avut un moment într-o seară, când eram la ÎCCJ cu dl. judecător Șelaru și se discuta emiterea celui de-al doilea mandat de arestare preventivă în ceea ce mă privește, când la un moment dat mi-a trecut prin cap că s-ar putea să nu mai ajung acasă. Asta pentru că domnul Șelaru, când era procuror, a arestat preventiv un fost lucrător SRI, care refuzase să execute anumite ordine. Domnul respectiv, care și-a clamat nevinovăția și tot urla din puşcărie că vrea să facă dezvăluiri şi că i s-a înscenat un dosar, a murit subit în Penitenciarul Codlea. S-a spus că a făcut atac de cord la 32 de ani, fără să aibă o astfel de afecțiune constată medical. S-a scris și în presă de acest caz. Ei bine, am simțit nevoia în acea seară să spun că sper că nu voi avea soarta ofițerului SRI.
-Cum ați reușit să treceți peste perioada de detenție? Cum vă petreceați timpul?
- Alina Bica:Am citit mult și am reușit să aleg lumea în care gândurile mele să locuiască. Am limitat foarte mult contactul cu exteriorul și am încercat să-mi reașez viața pe alte priorități.
- Ce vreți să faceți după ce se lămurește situația dvs. juridică?
- Alina Bica:Am să practic avocatură, dar nu în România. Pentru că nu mai am încredere că acționând corect nu mă voi trezi că cineva va dori să mă ofere de exemplu și într-o altă parte a profesiei viitoare. Într- o zi se va termina coșmarul. Vorbesc foarte bine două limbi străine și acum o învăț pe cea de-a treia.
-Ce limbă?
- Alina Bica:Nu am să spun. Nu pentru că nu aș fi mândră de ceea ce fac, dar nu doresc ca valul DNA-ului să vină după mine orinde mă voi duce în viitor, atunci când se va termina. Că va fi cu pușcărie, că nu va fi cu pușcărie... nici nu mai contează. Se va găta într-o zi, iar în ziua aia când se va termina voi fi pregătită să o iau de la zero. Trebuie doar să-mi păstrez identitatea acolo și să reușesc să-mi mențin lista de valori pe care eu am avut-o. Aici le dau și o veste: nu vor putea să mă reeduce din această perspectivă.
„Cariera mea a fost copilul meu. 90% din viața mea am petrecut-o la birou”
- Ați facut carieră, dar v-ați dorit/vă doriți și un copil?
-Declarativ mi-am dorit. Dar în mod concret cariera mea a fost copilul meu. 90% din viața mea am petrecut-o la birou. Mi se părea că am de realizat lucruri importante și am amânat de fiecare dată acest lucru. Acum este prea târziu pentru mine și va fi regretul vieții mele. Regret că nu am dat 9 pentru familie și 1 pentru carieră. Aș fi fost mult mai fericită și mai liniștită. Acum nu cred că idealurile mari merită sacrificii cu ani din viață.
-În toată perioada asta, ați cedat psihic? V-ați gândit la sinucidere?
-Este un subiect pe care nu doresc să-l discut.
-Ce simțiti că ați pierdut în pușcărie?
-Fără a mă victimiza, așa cum s-a insinuat atunci când am avut curajul să mai povestesc câte ceva, nu pot descrie în cuvinte ce am simțit. Este sentimentul pe care îl ai atunci când viața îți dispare la propriu, nu se mai pune problema de reputație sau carieră, ci este vorba de tine ca persoană, la propriu. Să fii oprit în trafic ca ultimul criminal este o experiență traumatizantă ce nu va putea fi uitată niciodată. Nu m-a agresat atât de mult lumea de acolo, din pușcărie, cât mă agresează în acest moment lumea aici, afară. Și reputația am pierdut- o. Dar nu în momentul în care domnul Popovici m-a ridicat de pe stradă. Reputația am pierdut-o atunci când unii dintre colegii mei au ales să mintă la urmărire penală pentru ca, ulterior, să-i prind cu minciuna în sala de judecată. Atunci consider eu că mi-am pierdut reputația profesională. Nu când ei mi-au înscenat dosare mie.
-Acolo nu v-a agresat nimeni, nici măcar verbal?
-Nu vedeam, nu auzeam. Excepând faptul că ieșeam din cameră să vorbesc cu familia mea la telefon, eu am refuzat contactul cu restul lumii. Și când traversam curtea să mă văd cu Laura, avocata mea, sau când venea soțul meu în vizită, dacă nu ar fi tragic ar fi de râs, împrejurarea că auzi pe cineva care îți adresează cuvinte nepotrivite cu doamnă. E simpatic să fii înjurat la persoana a treia. Aș mai adăuga și faptul că mai mult de jumătate din doamnele de acolo erau investigate de DIICOT și exista oarecare adversitate față de persoana mea din această pespectivă, dar bănuiesc că pentru procurorii care au decis că trebuie să ajung la Târgșor, lucrul acesta nu reprezintă o problemă de conștiință.
„Îmi reproșez pasivitatea în reacții cu privire anumite derapaje pe care le-am constatat”
-Justiția din România este oarbă când vine vorba de dreptate?
-Cred că e chioară și se uită foarte bine. Vede și alege exact ce trebuie pentru fiecare. Exact cum i se spune că trebuie să aleagă.
-Dar cine îi spune?
-Bănuiesc că cei care hotărăsc cine să fie ales într-o anumită funcție. Îmi reproșez faptul că am ales o neutralitate considerând, dealungul timpului, că nu e treaba mea să îmi dau cu părerea cu privire la chestiuni de politică. Am crezut că treaba unui magistrat, a unui procuror, se rezumă la dosare.
-Care e cea mai mare frică a dvs.?
-Că voi rămâne singură.
-Ca procuror, ce vă reproșați?
-Faptul că am militat pentru o legislaţie penală excesiv de severă. Că mi s-a părut că pedeapsa este insuficientă cuantificabilă în ani. Mie mi se părea că o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru o infracţiune de înşelăciune cu un prejudiciu de 3 milioane de euro nu este suficientă şi mi se părea că ar trebui o condamnare de 6 ani de închisoare în asemenea cazuri, de exemplu. Ori cred că nu aşa ar trebui luate lucrurile. Cred că politica penală ar fi trebuit să fie gândită altfel. Și îmi reproșez și că nu mi-am dat demisia la două săptămâni după ce am fost numită în funcţia de procuror-șef. Şi că nu am avut curajul sau tăria de caracter necesară să ies public şi să anunţ de ce îmi prezint demisia. Poate lucrurile ar fi stat altfel şi pentru mine, şi pentru alţii.
-La doar două săptămâni de la numirea în funcţie? Dar ce ați descoperit într-un timp așa de scurt?
-Cum e să fii ţintă. Și nu a fost un sentiment foarte plăcut. Am vrut să-mi prezint demisia de patru ori.
-Nu v-ați pus un semn de întrebare cu privire la ceea ce vă așteaptă dacă ați avut atâtea porniri să vă dați demisia?
-M-am gândit că, dacă nu fac lucruri nepotrivite, nu are ce să se întâmple. Şi atunci am considerat că am nervii suficient de tari încât să merg mai departe pentru lucrurile în care cred.
„Nu am acceptat ca DIICOT să devină anexa SRI”
-Ați colaborat cu SRI?
-Da. Legal, DIICOT este structura dedicată acestuia. Numai că modul de a colabora, în accepțiunea mea, presupunea respectarea independenței procurorului. Nu am acceptat ca DIICOT să devină anexa SRI. Am avut anumite zone pe partea de combarere a finanţării terorismului şi pe zona de combatere a traficului de droguri, unde am avut bune acţiuni, dar nu am colaborat într-un alt sens. Nu am permis, în măsura în care am putut eu, ca imixtiunea lor să treacă de o anumită limită legală.
-Nu prea s-a discutat despre modul în care SRI putea opri ajungerea dvs. în funcţia de procuror-şef al DIICOT, dacă planau suspiciuni de implicare într-un dosar de mare corupţie.
-Conform legii, dacă eu aș fi săvârșit vreo infracțiune, atunci SRI era instituția abilitată să semnaleze acest lucru. Nu a existat o astfel de situație și eu am crezut, firesc, că am avut o conduită corectă în trecut. A fost foarte șocant să văd că după ce am condus DIICOT un an și jumătate sunt ridicată din stradă pentru presupuse fapte comise în 2011. Dacă eu eram un infractor, cum au permis numirea mea în funcție? Nu ar trebui cineva să răspundă pentru această eroare?
- Nu a ştiut SRI despre acest episod din cariera dvs.?
- Greu de crezut. În plus, SRI a oferit DNA sprijin informativ în această anchetă.
-Vă întreb direct: sunteţi ofiţer acoperit al vreunui serviciu secret?
- Nu! Este un răspuns sincer și scurt.
„Relația cu Kovesi a fost una dezastruoasă. Coldea este un om foarte mic”
-Când ați cunoscut-o pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi? Și ce relație aveați cu dumneaei?
-Am cunoscut-o în anul 2006, când a fost numită procuror general. Iar relația a fost una dezastruoasă. Am avut o relaţie bună de o săptămână, în sensul că nu m-a chemat la dumneaei. Şi a fost linişte. După săptămâna respectivă au fost relaţii tensionate. A fost o antipatie cum găseşti o dată în viaţă. Nu ne-am agreat de nicio culoare.
-Povestiți-mi despre dosarul fratelui d-nei Kovesi, Sergiu Lascu
-L-am primit spre soluţionare în toamna lui 2012. Am considerat că văd anumite lucruri și, când am fost numită procuror şef al DIICOT, l-am repartizat spre soluţionare unui alt coleg. L-am lăsat în ritmul lui să administreze probele pe care le consideră necesare neapreciind şi neconsiderând că ar trebui să-l folosesc în alte scopuri decât cele legale.
-E posibil ca antipatia să fi pornit de la acest dosar?
-Nu ştiu. Pot să bănuiesc că da, dar nu am avut nicio discuţie, niciodată, cu doamna legată de acest dosar.
-Când ați auzit prima dată de termenul „binom”?
-La domnul Cristoiu l-am auzit prima dată și după ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat mi se pare foarte potrivit.
-Știți cum era structurat „binomul” și cum funcționa?
-E o combinaţie extrem de eficientă şi letală. Iar câmpul tactic este cea de-a treia componentă pe care nu am anticipat- o cu atâta claritate niciodată. M-am întâlnit cam cu aceeaşi judecători în toate dosarele mele. De exemplu, domnul Şelaru este nelipsit din toate.
-Dar cu Florian Coldea ce relație ați avut?
Nu există niciun context personal în care ne-am întâlnit şi mă îndoiesc că ne vom întâlni. Este un om foarte mic.
-De ce încerca dl. Coldea să discute despre dosare alfate în anchetă? Pe dosarul Tender ați avut cele mai mari disensiuni?
-Da, am avut multe discuții tensionate. Am zis şi în sala de judecată despre ele. Păcat că judecătorii mi-au respins toate probele pe care le-am solicitat în susţinerea celor afirmate de mine, în condiţiile în care există acte oficiale şi poziţii oficiale care dovedesc că am spus adevărul.
„Nu am mai fost la Paris”
-Care a fost cel mai greu dosar pe care l-ați instrumentat?
- RAFO cu certitudine și apoi Pretromidia, nu din cauza complexității sale, ci pentru că acesta a fost primul caz în care am făcut opinie separată și am refuzat reținerea unei persoane publice, deoarece am considerat că nu sunt suficiente probe pentru această măsură.
-Spuneați că dl. Coldea este implicat în filajul dvs. din Paris.
-Este ceea ce cred, dar nu am probe în acest sens. Nu am mai fost la Paris.
-Dar știaţi că dvs. aţi fost ținta în pozele de la Paris?
-Nu. Mi-am dat seama în octombrie sau noiembrie când au fost publicate pozele respective, însoțire de facturi. A mea era datată în februarie, iar a Elenei Udrea în octombrie. Mi se pregătea ceva demult. Nu ştiu ce au aşteptat.
-Ce relaţie aţi avut cu Elena Udrea? În ce relații sunteti acum?
-Am avut o relație de prietenie. Și o am în continuare.
-Credeți că se va găsi un procuror suficient de curajos care să îl ancheteze pe dl. Coldea?
-Nu cred.
-Ați luat mită sub o formă sau alta vreodată?
-Nu. Dar nu cred că interesează pe cineva. Oamenii ăştia nu sunt interesaţi să afle ce am făcut. Pe ei îi interesează să se închidă statistică.