Alin Nica, demis de la șefia PNL Timiș: Vreau să merg să mă reculeg acasă și, apoi, voi lua o decizie

Sursa foto: Alin Nica / facebook

PNL l-a demis pe Alin Nica din funcția de șef al organizației liberale din Timiș. Acesta nu a fost de acord să renunțe la președiția Consiliului Județean în favoarea lui Alfred Simonis (PSD).

 

Biroul Politic Naţional al PNL a decis revocarea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Decizia a fost luată cu 60 de voturi „pentru” și doar patru voturi împotrivă. Alte trei voturi au fost anulate. În locul lui Alin Nica a fost desemnat Vasile Blaga să ocupe, interimar, președinția organizației, conform unor surse.

PNL l-a demis pe Alin Nica

Președintele liberalilor din Timiș a refuzat să renunțe la candidatura pentru consiliul județean, în favoarea unui candidat PSD. Cei doi lideri ai coaliției au convenit ca Alfred Simonis, apropiat al lui Marcel Ciolacu, să fie susținut de ambele partide la alegerile pentru șefia Consiliului Județean Timiș. Practic, Nicolae Ciucă l-a sacrificat pe Alin Nica de dragul înțelegerii cu PSD.

În schimb, Nicolae Robu, candidatul PNL ar urma să fie susținut de coaliție, împotriva lui Dominic Fritz la alegerile pentru Primăria Timișoara.

Înainte de şedinţa Biroului Politic a PNL, Alin Nica a declarat că va candida, indiferent de situație. El a refuzat să susțină un candidat PSD la preşedinţia CJ. El a spus că, mai curând și-ar tăia mâna, decât să semneze pentru candidatura lui Alfred Simonis.

 „Mai bine îmi tai o mână decât să semnez, ca preşedinte al filialei Timiş, o candidatură a domnului Simonis. Adică, am 20 de ani în acest partid şi pe vremea USL am candidat tot din partea PNL. Nu am acceptat nici atunci un astfel de compromis, deşi condiţiile erau cu totul altele. Nu o s-o fac nici acum”, a spus Alin Nica.

Nicolae Ciucă și Alfred Simonis Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ședință cu scântei la liberali

Ședința conducerii PNL nu a fost lipsită de incidente. Alin Nica și-a apărat poziția lansând atacuri dure la adresa lui Nicolae Ciucă, președintle partidului. El l-a acuzat că a predat partidul celor de la PSD. Mai mult, a avertizat că Alfred Simonis va prelua și alte primării controlate de PNL.

„Este o mare catastrofă, predare totală la PSD. Prin asta validăm Alianța Dreptei, pentru că este un atac la fibra PNL. Alfred Simonis va lua din primăriile controlate acum pe PNL. Decizia domnului Ciucă vine pe baza lipsei de experiență”, ar fi spus Alin Nica, în ședința PNL.

În replică, Nicolae Ciucă și-a justificat decizia de a ceda Consiliul Județean Timiș prin faptul că liberalii pot obține Primăria Timișoara El a invocat sondajele favorabile, deși în multe alte ocazii a afirmat că nu crede în cercetările sociologice.

„Domnul Nica a fost la negocieri, iar cifrele arată clar că avem șanse foarte mari să câștigăm Timișoara. Uneori, e bine să ai mai puțină experiență în politică”, ar fi spus Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă și conducerea PNL Sursă foto: Evz

Alin Nica comentarii după decizia PNL

Alin Nica a făcut o serie de declarații în contextul deciziei adoptate de colegii săi în ceea ce-l privește. El a acuzat conducerea partidului că a cedat în fața șantajului PSD, în ce-l privește. Ex-președintele PNL Timiș a mai remarcat că a fost singurul care s-a ridicat împotriva „dictatelor” de la București.

„Am aflat cu neplăcere că timișorenii au fost vânduti ca la piată, pe o negociere strâmbă, în defavoarea PNL Timiș. Am aflat că PNL a cedat șantajului cu PSD cu anticipatele, cedând Timisul și Timișoara PSD. Eu plec de aici de la București cu inima împăcată, că am făcut tot ce îmi stă în putință pentru timișenii care mi-au dat încrederea în 2020 și m-am lupta împotriva dictatelor de la București. Îmi exprim speranța în continuare că flacăra Revoluției din Timișoara nu a murit, ci va continua, chiar dacă eu am fost singurul care a avut curajul să ia atitudine împotriva acestei nedreptăți care se face Timișului și Timișoarei”, a declarat Alin Nica.

Vizibil afectat de excluderea de la șefia PNL Timiș, el a spus că va reflecta dacă să-și dea demisia din partid. În cazul în care o va face înainte de alegerile locale, Alin Nica pierde automat și funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș.

„Nu vreau să iau decizii la cald, sub imperiul emoțiilor. E o decizie foarte grea, sunt membru PNL de 20 de ani. Sunt liberal și voi fi în continuare, indiferent de ce decizie voi lua. Vreau să mă consult cu familia, cu colegii mei din filială, cu cei care și-au pus încredrea în mine și voi vedea ce voi face pe viitor. Această decizie nu este pentru mine personal, ci despre Timișoara (...) Vreau să merg să mă reculeg acasă și apoi voi lua o decizie (cu privire la candidatură - n. red. )”, a mai spus Alin Nica.