Nu mai sunt mulți români ce ar putea să descrie cum se trăia sub Gheorge Geheorghiu -Dej și în primii ani ai venirii la putere a lui Ceaușescu. Mulți ar spune că au fost anii de glorie ai comunismului, în sensul că abundența alimentară era prezentă, locuri de muncă se găseau și salariile acopereu nevoile majorității.
Abundență în comunism? Paradox
”Am prins momentul apariții de magazine noi, iar, din punct de vedere al aprovizionării, putem vorbi despre preaplin. Apoi, încă exista o politică de propagandă inteligentă. O dată pe an, în ziarul Scânteia, se dădea nu articol foarte mare, din 1960-1961. El se numea Campanie de reducere a prețurilor la produsele pentru populație”, spune Alex Mihai Stoenescu despre ultimii ani ai regimului Dej și primii ai lui Ceaușescu.
”Nu se auzise în nicio economie despre așa ceva. (…) Erau campanii de reducere de prețuri care aveau un efect extraordinar asupra populației. În priul rând dădeau impresia că economia mergea bine.(…) Aceste campanii erau, cu sigurață trecute la pierderi, dar își permiteau căci efectul propagandistic era extrordinar”, punctează istoricul.
Și dezvăluirea zilei vine tot de la Alex Stoenescu. Cea mai pertinentă definiție a unui dictator a apărut într-o carte semnată de Victor Kerbach. Iniția lucrarea se numea Biserica în sfera mitului, dar a fost rebotezată de cenzură ”Biserica în involuţie” și a apărut la Editura Politică în 1984.
Cum arată un tiran
”Dictaturile sunt conduse deseori de un lider posedat care are o idee proprie cât se poate de fixă espre faptul că duce țara în mod sigur spre bine, fără o gândire filosofică măcar elementară, deobicei suferind de paranoia, schizoid sau chiar schizofrenic, înconjurat de un grup de arierați care îi costituie reduta ofensivă (adesea familia). El își recrutează prozeliții aproape fără excepție din mediile sociale de condiție penibilă (țărani fără pământ, mici meseriași mediocri, cizmari, croitori, dulgheri) apăsați de insatisfacții profesionale și roși de invidie socială, militari de grade inferioare, slugi, hamali, femei casnice cu erosul atrofiat, funcționari fără perspectiva avansării, tineri fără orizont, și orice fel de oameni cu structură primitivă și energie necheltuită”. Ne oferă istoricul Stoenescu această excepțională definiție
Desigur, imaginea se potrivește perfect cu cea a lui Ceaușescu, ba ciar cu cea a partidului comunist în general. Desigur, ne mai întrebăm și cum a putut apărea un astfel de paragraf în 1984… Promovarea membrilor familei, propaganda, Congresul al IV, dictatura este pretutideni.
Poate că nu se prea știa, poate că s-a uitat, dar Alex Mihai Stoenescu ne reamintește că, la Congresul IV, dincolo de promovarea lui Nicu Ceaușescu, și lui Valentin Ceaușescu I s-a oferit un loc de supleant și nu rămasese un cetățean simplu precum Zoe, fiica dictatorului.
Desigur, istoricul atrage astfel atenția asupra ”redutei ofensive a dictatorului”, așa după cum o vedea Victor Kernbach.