Alertă meteo. Cod Galben în 15 județe

Cod galben emis joi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM)  pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ valabil pe parcursul întregii zile în 15 judeţe din nordul şi nord-vestul ţării.

 

Potrivit meteorologilor, în Maramureş, Crişana şi local în Transilvania precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, cantităţi de apă ce vor depăşi 25...35 l/mp, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Judeţele aflate sub Cod galben sunt Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Arad, Cluj, Alba şi Hunedoara, în totalitate, şi Sibiu, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, parţial.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului, notează ANM.

În regiunile intracarpatice, precum și în zona de munte, vor fi înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torenţial şi, izolat, grindină și cantităţi de apă mai însemnate.

Vântul va avea intensificări mai susţinute la munte, dar local şi temporar şi în restul teritoriului, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral și 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade.

Și în cursul zilei de vineri, cerul va fi variabil, iar în vest și la munte vor fi averse slabe. Spre seară, înnorările se vor accentua, iar în jumătatea de vest a țării și local în rest, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcărielectrice şi izolat grindină.

Sâmbătă în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi va deveni brusc răcoroasă. În vestul, nordul şi centrul țării, cerul va avea înnorări şi pe arii extinse vor fi averse, însoţite local de descărcări electrice. La munte se vor înregistra de asemenea averse, iar cantitățile de apă în acest caz vor fi mai însemnate.

În restul țării vremea se va menține caldă și doar în a doua parte a zilei se vor înregistra înnorări și descărcări electrice, izolat însoțite de averse. Vor fi și condiții de grindină.

Maximele se vor încadra între 17-18 grade în zona deluroasă din nord-vest și 29-31 de grade în sud-est. Minimele vor fi cuprinse între 6-16 grade Celsius.