Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict constitutional între Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
CCR a decis în unanimitate că există un conflict juridic între Guvern și Parlament. Decizia a venit la câteva zile după ce Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL, la congresul din 25 septembrie.
Conform surselor citate, judecătorii CCR au decis că există conflict juridic între Guvern și Parlament, dar solicită Parlamentului să deruleze procedura, iar moțiunea de cenzură să fie votată.
Guvernul a cerut CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Guvernul României născut din încălcarea dispoziţiilor cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură. Guvernul a acuzat încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moţiunea de cenzură.
PSD a depus propria moțiune de cenzură în Parlament
În contextul deciziei CCR, reprezentanții PSD au anunțat că depun propria moțiune de cenzură care să ducă la căderea guvernului condus de Florin Cîțu. Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a anunţat că PSD a depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.
„Ne așteptăm să fie convocat BPR pentru citire și vot astfel încât acest Guvern să plece acasă. Eu știu că lumea în țara asta trebuie să respecte niște reguli și legi. Înțeleg că CCR a hotărât că există conflict constituțional între Guvern și Parlament, astfel încât sesizarea Guvernului a fost admisă. Dacă curtea admite sesizarea Guvernului, PSD va depune moțiune. Asta am făcut. Cealaltă moțiune are probleme. Dacă mai vor dânșii să depună o moțiune după moțiunea noastră, dacă cumva această moțiune nu trece. Noi respectăm deciziile Curții”, a spus Sorin Grindeanu.
La rândul său, Marcel Ciolacu, liderul PSD a explicat că moțiunea depusă de USR PLUS și AUR trebuie retrasă pentru că are probleme de natură constituțională. El a avertizat că în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, iar documentul contestat va intra la vot, sunt șanse mari ca Florin Cîțu să rămână la guvernare.
Birourile permanente au fost convocate
Conform Antena 3, Birourile permanente ale celor două camere parlamentare au fost convocate pentru ora 16.00 în vederea stabilirii calendarului pentru moțiunea de cenzură a PSD. Social-democrații susin că joi, moțiunea de cenzură ar putea fi citită în plenul Parlamentului, iar luni ar putea fi dat votul pentru demiterea guvernului.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că singura soluție în această situație sunt alegerile anticipate.
„Noi nu credem că nu se mai poate reseta sau crea o altă coaliţie care să guverneze în continuare. Alegeri anticipate. Asta e decizia şi soluţia PSD în acest moment”, a declarat Ciolacu, într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD.
Ce conține textul moțiunii PSD
Moțiunea depusă de PSD se numește „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”.
„În vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere! În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România şi pe români. În aceste condiţii, singura soluţie pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică şi socială este ca Guvernul Cîţu să plece urgent de la conducerea ţării”, arată social-democraţii în textul moţiunii.