Alegeri prezidențiale. Ordin de la Ciolacu pentru stabilirea primului tur

Alegeri. Sursa foto: dreamstime.com

În contextul tensiunilor recente dintre PSD și PNL privind data de la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a cerut, în ședința de Guvern de vineri, elaborarea hotărârii de guvern pentru organizarea acestora.

Premierul a subliniat în acest context că săptămâna viitoare se va decide dacă primul tur de scrutin va avea loc pe 15 sau 29 septembrie.

Alegerile prezidențiale. Ciolacu cere proiectul pentru organizarea acestora

„În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale.

Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Coaliția PSD-PNL a stabilit joi două posibile date pentru alegerile prezidențiale: 15 septembrie sau 29 septembrie. Surse politice au indicat că decizia finală va fi luată marți, potrivit News.ro.

Guvern. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Data prezidențialelor, mărul discordiei în coaliție

În ultima săptămână, între PSD și PNL au apărut divergențe legate de data alegerilor pentru funcția de președinte.

Deși în luna martie au fost de acord cu prezidențialele în septembrie, liberalii au cerut acum ca acestea să fie organizate mai târziu.

Mai exact, în prezent, liberalii susțin ca alegerile prezidențiale să fie organizate în decembrie, în timp ce social-democrații doresc ca scrutinul să se desfășoare în septembrie.

Întrebat de ce s-a răzgândit în această privință, Nicolae Ciucă a pus totul pe seama dorinței românilor, care s-ar fi plâns că luna septembrie e prea devreme.

Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu. Sursa foto: EVZ

„Vom discuta aspectele legate de data alegerilor. Problema candidatului comun cred că a ieşit din raza de interes a amândurora, fără niciun fel de limitare, şi noi ne dorim foarte mult să discutăm cât se poate de serios acest aspect al datei alegerilor, ţinând cont de faptul că sunt foarte multe mesaje şi de la mediul asociativ, şi de la societatea civilă, de la cetăţeni legate de faptul că luna septembrie înseamnă practic să înceapă campania în perioada vacanţelor.

Nu există timpul necesar pentru dezbateri şi că atare apare aşa ca fiind ceva care se vrea grăbit fără să se ţină cont de relevanţa funcţiei prezidenţiale. Şi de aceea cred că trebuie să discutăm. Este normal să discutăm.

Mai mult decât atât trebuie să discutăm în seara aceasta şi celelalte chestiuni legate de guvernare pentru că ne apropiem de încheierea primei jumătăţi a anului bugetar şi trebuie să vedem celelalte aspecte”, a spus Nicolae Ciucă săptămâna trecută, despre alegerile prezidențiale.