Aproape toată lumea se adaptează ușor la schimbările de temperatură, dar prea multă căldură ne poate afecta atât fizic, cât și psihic.
În această perioadă, nu sunt de neglijat nici deshidratarea și nici insolația, din cauză că acestea pot influența starea de spirit sau comportamentul și, în cel mai rău caz, pot deteriora creierul.
Hipotalamusul reglează temperatura corpului, cu toate acestea, atunci când este foarte cald, procesele chimice din creier nu își mai îndeplinesc în mod corespunzator funcțiile, motiv pentru care poate fi afectată judecata și pot apărea stări de iritabilitate.
Căldura puternică poate provoca oboseală, pentru că activitatea cerebrală este mai lentă. Apoi pot aparea și modificări ale tensiunii arteriale, iar în situații extreme, se poate ajunge la accidente vasculare cerebrale, cauzate de căldură, atunci când temperatura corpului crește peste 40 de grade.
În perioada verii, oamenii au tendința de a renunța la activitațile fizice și ajung să lenevească o mare parte din zi. Este bine de știut că oboseala și epuizarea pot duce, în anumite cazuri, și la depresie. Atunci când disconfortul termic este foarte ridicat și suntem expuși timp de câteva zile la temperaturi crescute, resimțim o serie de simptome tipice anxietății, precum: iritare, agresivitate, insomnie, neliniște, disconfort fizic, lipsă de concentrare și chiar atacuri de panică.
Un studiu efectuat de un grup de psihologi din Chile susține că disconfortul termic produce simptome psihice similare situațiilor foarte stresante.
Temperaturile ridicate determină o creștere a adrenalinei în sistemul nostru nervos pentru a ne pregăti organismul să depășească acel factor stresant care, în realitate, este absent. În acest context, apare agresivitatea, ca ur- mare a unui act ratat al creierului, atunci când acesta confundă disconfortul climatic cu un pericol pentru organism. Agresivitatea își face simțită prezența atât în randul adulților și copiilor, cât și în cel al animalelor sălbatice sau de companie și este bine să evitam situațiile conflictuale de orice tip.
Cu toate acestea, cea mai frecventă consecință a temperaturilor extreme o reprezintă schimbările bruște de comportament, când trecem de la o extemă la alta, fără să ne propunem și fără să ne dăm seama imediat. Prin urmare, atunci când ne confruntăm cu temperaturi extreme, se recomandă să mergem la umbră, să facem cât mai multe dușuri, să nu facem efort fizic în aer liber, să consumăm multe lichide și să răcim spațiul în care ne desfășurăm activitatea.
Din punct de vedere psihologic, recomand ca odihna să fie pe parcursul a 8 ore de somn, păstrarea unei atitudini pozitive, petrecerea timpului liber alături de persoane bine dispuse și, nu în ultimul rând, să facem pauze mai dese, chiar și la locul de muncă.
Este important să nu ne concentrăm atenția asupra căldurii, pentru că acest aspecte o să ne facă mai vulnerabili și este posibil să o resimtim mult mai puternic, pentru simplul motiv că ne „programăm” să ne fie foarte cald. În perioada verii, găsim un aliat împotriva efectelor nedorite ale căldurii cu ajutorul serotoninei, care ajunge direct la noi prin intermediul energiei solare, având rolul de a ne relaxa și de a ne ajuta să depășim micile inconveniente.