Afacerist italian, acuzat că a furat 3 milioane de lei, bani europeni

Procurorii DNA de la Craiova au trimis în judecată, în stare de libertate, un cetățean italian, administrator al unei societăți comerciale, pe care îl acuză de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul transmis Tribunalului Dolj procurorii arată că în perioada 2011- 2012, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile (restructurarea/reconversia a 85 ha viță de vie dintr-o comună din județul Dolj), omul de afaceri, folosind cu rea – credință patru documente justificative ale sumelor declarate, ar fi solicitat și obținut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) suma totală de 3.467.712 lei.

DNA menţionează că documentele respective, emise de către societăți comerciale cu sediul în Italia, nu ar fi atestat cheltuieli efectuate în mod real pentru realizarea investiției, în sensul că lucrările menționate în cuprinsul lor nu ar fi fost executate de către entitatea emitentă a facturilor.

Totodată valoarea mărfurilor (plante de viță de vie, îngrășăminte) la care se face referire în cuprinsul documentelor ar fi fost artificial majorată.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 3.042.712 lei.