Pentru el, Marin Coroamă (20 ani), zis Martac, bradul nu are semnificaţia de la Crăciun, a vieţii şi înnoirii, ci numai una strâns legată de deces, de sfârşit.
Moare unul, sau mor zece inşi, patronii de pompe funebre din zona Halelor Ploieştiului sau din Centrul Bucureştilor vor dori crenguţe de brad pentru o coroană frumoasă sau pentru zece coroane frumoase. Atunci intră în scenă el, Martac. Se tocmeşte cu clientul la, să zicem, 6-800.000 de lei vechi pentru un mănunchi de crenguţe, ia trenul pentru o zi până în Valea Prahovei, mituieşte controlori CFR şi pădurari, şi revine acasă cu câţiva saci plini de cetină. Afacerile cu moartea nu sunt tocmai simple: cer timp şi mai cer imaginaţie.
Profit lunar: 3.000 lei Ei, contrabandiştii, nu sunt interesaţi de brad, ci doar de banalele sale crenguţe. Cu noaptea-n cap, oamenii iau cu asalt un tren personal din Gara Basarab Bucureşti şi coboară câteva ore mai târziu într-una din staţiunile montane de pe Valea Prahovei, unde se pierd pe cărările muntelui, învăţate în ani de zile. Trec de pădurari şi îşi învârfuiesc sacii cu crenguţe de brad. Urcă sacii pe tren, ca să-i aducă înapoi, la Ploieşti sau Bucureşti, şi stau la palavre cu controlorii de tren. De la gară, duc sacii direct la clienţi, adică la sediul firmelor de pompe funebre: acele de brad sunt delicate şi ei nu vor să rişte calitatea mărfii. Micile crengi vor împodobi frumos coroanele mortuare şi le vor oferi solemnitate. "Nu suntem mulţi pe treaba asta, cu vânzarea de crenguţe de brad, dar suntem buni. Pot să câştig într-o lună şi 5 milioane (lei vechi- n.n.), dar şi 30 de milioane. De muncă e, că moare ăştia, pensionari şi tineri, ca muştele. Deh, viaţă grea, nene! Azi, toată lumea cere coroane la morţi, e cu pretenţii, e cu moţ", ne spune Marin Coroamă, zis Martac.
Doi "naşi" în "fişa postului" La orele 21.00 trecute, Martac îşi face repede o cruce umilă, greu vizibilă, îşi cheamă femeia şi pleacă spre gară. Peste vreo două ore, la gara Basarab au un tren de noapte, care va străbate Valea Prahovei, iar cei doi, conform unei străvechi obişnuinţe, vin mai devreme la peron. Într-o geantă multicoloră, adusă cândva de bărbat din Turcia, Martac şi femeia au îndesat câţiva saci de rafie şi un pachet cu slană şi pâine, să fie la drum lung. În plus, şi-au luat de la butic şi două sticle cu o "otravă" de rachiu: dincolo de Câmpina se schimbă aerul, încep temperaturile scăzute, iar Martac nu prea suportă frigul. Pe tren, pun de-o cină frugală şi mestecă amândoi puţină slănină. Martac ia şi câteva guri zdravene din rachiu, femeia se culcă. Va veni controlorul de tren, dar asta este mai puţin important: de atâţia ani, de când tot iau calea muntelui pe traseul ăsta ca să aducă la oraş crenguţe de brad, Martac şi femeia lui au apucat să-i cunoască pe toţi cei care cer biletele la control. Pentru alde Martac, asta face parte din "fişa postului", fiindcă o îndelungată experienţă i-a învăţat că vor avea mereu nevoie de acceptul pădurarilor Romsilva pentru umplerea sacilor cu cetină şi de acceptul ceferiştilor pentru transportul lor. Statul e generos, ce dacă e criticat pe la televizor. La dus, de obicei, nu-şi cumpără bilet, aşa că îi vor "unge" pe controlori cu un 5-10 lei. La întoarcerea spre Bucureşti, îi vor mai "unge" odată pe controlorii cefereului, în contul sacilor cu crenguţe.
Contabilitate de contrabandist Martac şi nevastă-sa fac un calcul contabil extrem de strict, excluzând din start cheltuielile socotite a fi inutile, cum sunt cadourile sau mâncarea. Profitul mediu net pentru un drum la munte, pe o încărcătură de cetină cărată cu cârca de doi oameni este de vreo 2,5- 3 milioane lei vechi. Având în vedere că Martac şi nevasta îşi permit să facă 9-10 drumuri într-o lună, ar rezulta profituri totale de vreo 30 milioane lei. În acelaşi timp, din profitul de 3 milioane la o călătorie, cel puţin 500.000 lei vechi se duc pe "atenţii" la naş şi la pădurari. "La Azuga sau Predeal, pădurarul îmi dă la mişto o hârtie şi cu ea ar trebui să intru în pădurea de brad, ca să-mi aleg crenguţele, sau să caut ferigi! Însă, dacă vine alt pădurar, acela poate să îmi ceară bani dacă nu ne cunoaşte!". Datorită neprevăzutului, alde Martac nu-şi pot permite multe cheltuieli "în deplasare": de exemplu, în staţiune ei vor plăti câteodată un găzdoi, vreun ţigan de-al lor, băiat bun, care să-i ţină o noapte pentru 2-300.000 lei. Asta, fiindcă ei pot reveni acasă în aceeaşi zi, sau a doua zi. Dar ce-ar face Martac dacă ar dispărea într-o noapte toate pădurile de brad? S-ar apuca de altă meserie? Omul se uită nedumerit, nu înţelege: cum să dispară pădurile de brad? De când se ştie el, oamenii a putut să-i numere, dar brazii, nu. Ăştia vor fi mereu mai mulţi. Ori el, Martac, câştigă când se împuţinează oamenii, nu brazii.