A izbucnit în presă săptămâna trecută o altă afacere cu iz de PR ce implică SUA și Rusia la nivelul conducătorilor militari ai forțelor armate. O scrisoare secretă, care a scăpat în presă la nivelul agenției Reuters din SUA, confirmată ulterior, poate prea repede, de către partea rusă. Scrisoarea viza reconstrucția Siriei, în partea ei controlată de către Bashar al Assad, pe care partea rusă ar fi solicitat SUA să și-o asume financiar, așa cum a cerut-o anterior Vladimir Putin statelor europene.
Marea problemă este cum de o scrisoare secretă ajunge în presă, cum de e folosită ca instrument de propagandă – internă, externă, în raport cu Al Assad – și de ce reconstrucția Siriei și reîntoarcerea refugiaților ar fi o temă de discuție între șefii militari ai armatelor rusă și americană, respectiv Șeful Statului Major al Armatei Ruse, Valeri Gherasimov, respectiv șeful statelor majore întrunite al Armatei SUA, Joseph Dunford.
Faptele sunt următoarele: potrivit Reuters, Șeful marelui Stat Major al Armatei ruse, Valerii Gherasimov a transmis, la 19 iulie, la câteva zile după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump la Helsinki, o scrisoare secretă către Comandamentul Armatei americane prin care propune să colaboreze în reconstrucția Siriei. Este vorba despre acele regiuni care sunt deja controlate de forțele președintelui Bashar al Assad, Valerii Gherasimov menționând că Guvernul Siriei nu dispune de combustibil, tehnologii și de alte resurse necesare pentru restabilirea țării.
Washingtonul ar fi primit adresa Moscovei foarte rece, indicând faptul că discuții privind reconsturcția Siriei ar trebui începute după ce se va găsi o soluție politică pentru problema siriană și după desfășurarea unor alegeri libere și corecte, sub monitorizarea Națiunilor Unite. Comandamentul militar american a refuzat să comenteze scrisoarea Marelui Stat Major al Armatei ruse și a declarat doar că, în ceea ce privește Siria, SUA respectă înțelegerile anterioare privind negocierile dintre Rusia și America.
Ministerul Apărării de la Moscova a confirmat informația că șeful Marelui Stat Major al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov a transmis o scrisoare secretă Comandamentului american cu propuneri de reconstrucție a Siriei. Serviciul de presă al Ministerului rus al Apărării a menționat că Gherasimov a adresat generalului Joseph Dunford o serie de propuneri, în special în ceea ce privește refugiații din Tabăra Rukban, care s-ar afla în zona controlată de Coaliția internațională condusă de SUA. O altă propunere ar fi ținut de asigurarea coridoarelor umanitare în Rakka și asigurarea contactelor permanente în regiune. Deci varianta rusă include chestiuni specifice și cu iz umanitar, cu atât mai puțin destinate unei discuții între șefii militari ai armatelor rusă și americană.
De altfel, Ministerul Apărării al Rusiei a menționat că actualul canal de comunicare dintre SUA și Rusia în Siria ajută la evitarea unor incidente militare cu implicarea forțelor americane și ruse. Aici există o înțelegere a relevanței relației și scrisorii secrete între cele două părți, dacă discuția viza acțiunile militare ale părților. Nu putem însă ști ce conținea, de fapt scrisoarea și care e partea ce o făcea secretă, clasificată și cu destinație strict la nivel militar. Fără a spune cine a scăpat primul, în mod ilegal, conținut din scrisoare către media, altfel o operațiune tipică rusă - mai ales că oficialii din Ministerul rus al Apărării și-au exprimat regretul că această informație a ajuns în presă, și reclamă că partea americană nu e în stare să păstreze în secret „unele scrisori confidențiale asupra cărora s-a ajuns la o înțelegere de a nu fi date publicității decât prin acordul ambelor părți” – e clar că partea publică are un conținut strict de PR, de comunicare strategică.
Pe de altă parte, publicarea scrisorii, sau a unor părți din ea, joacă rolul unei amenințări voalate privind expunerea și a celorlalte elemente din conținut, respectiv a răspunsului către partea rusă. Dar mai important, pentru partea ajunsă la public, ea trădează slăbiciuni majore ale prezenței ruse în Siria: lipsa de resurse pentru reconstrucția părții controlate de Al Assad, dorința ca occidentalii să plătească pentru asta, deși Rusia clamează deținerea controlului, mai mult, imposibilitatea soluționarea chestiunii siriene fără contribuția occidentală - americană și europeană, deopotrivă - pe teren și în zona financiară, de tehnologie și de capacitate de reconstrucție, oferta chineză nefiind neapărat avantajoasă părți ruse. Nu știm ce conține partea militară, nepublică, a scrisorii, solicitările ruse directe. Nici măcar dacă invitația pe această componentă ar pregăti o acceptare ulterioară a ofertei de intervenție pentru reconstrucție chineză, și cu ce preț. Nici măcar dacă China însăși și-ar dori acest pas. Cert este că acțiunea probează atingerea unor limite ale capacității Rusiei de a gestiona problema în Siria, mai ales în ceea ce privește retragerea iraniană de pe teren, reîntoarcerea refugiaților și înlocuirea regimului Al Assad, toate necesare pentru o pacificare și o soluție reală în Siria. Iar dacă resursele sunt limitate, problema legitimității și a credibilității Moscovei față de sunniți și mai ales de refugiați pentru a reveni sub controlul lui Al Assad este cea mai complicată a fi satisfăcută.
Cum autorul și destinatarul scrisorii sunt șefii militari ai armatelor, putem lesne presupune că scrisoarea conținea, de fapt, elemente militare concrete și solicitări directe pe această dimensiune, fapt ce ar evidenția mai degrabă slăbiciuni pe această dimensiune și nevoia de favoruri de la Washington în materie militară. Răspunsul rece și principial al administrației Trump, dar mai ales cel al Pentagonului, trădează respingerea oricărui tip de alt aranjament și respectarea strictă a celor deja convenite. O veste mai degrabă proastă pentru Moscova și efortul militar rus pe teren, în Siria, în apărarea regimului al Assad.