Dacă România a ajuns faimoasă pentru politicienii care și-au „vândut” cinstea pe cârnați și caltaboși, Franța vine și ea tare din urmă. E drept, rafinații politicieni de la Paris sunt imuni în fața bombelor calorice românești. Incoruptibilii gali dispuși să dea lecții de onestitate tuturor au totuși o slăbiciune. Nu pot rezista... modei!
Iată despre ce este vorba! Pe numele lui Lack Lang, fostul ministru socialist al culturii, a fost deschisă recent o investigație preliminară cu privire la modul în care a primit costume de aproape 200 000 de euro de la designerul vestimentar Smalto. Avocatul lui Jack Lang spune că nu e nimic ciudat și că „darurile” primite de clientul său fac parte „din tradiția ambasadorului mărcii". Mai precis, că designerul a avut de câștigat din faptul că ministrul s-a afișat în diferite ocazii purtându-i creațiile. Chiar dacă apărătorul susține că luxoasele costume au fost oferite „fără a aștepta nimic în schimb”, parchetul parizian a deschis pe 12 martie anul curent o anchetă după ce publicația L` Obs a dezvăluit toate detaliile.
Procurorii încearcă acum să afle dacă nu cumva politicianul a abuzat de poziția lui în guvern pentru a primi foloase care nu i se cuveneau. Dar să nu credeți că numai socialiștii francezi sunt sensibili la modă. Fostul premier al lui Sarcozy și totodată candidat al Republicanilor la ultimele alegeri prezidențiale, Francois Fillon, a fost și el luat în colimator de presă după ce s-a aflat că avocatul Robert Bourgi, exponentul unor cercuri de interese din zona Africii, a comandat pentru el costume de lux în valoare de mii de euro la casa de modă Arnys.
Acum, dacă românii, politicieni sau nu, sunt sensibili la plăcerile burții, de ce ne-am mira că francezii nu rezistă la tendințele modei? Marele păcat este că politicienii de astăzi de la Paris au uitat cu totul de o altă mare tradiție galică: onoarea. Oare câți își mai amintesc că, mult înainte de costumele lui Jack Lang, francezii erau vestiți în lume pentru eșarfele roșii ale domnului de Rochejaquelein? Or fi fost și acelea, desigur, un semn de cochetărie, dar cel mai tânăr general al insurecției regaliste din Vandeea mai avea un motiv să le poarte la pălărie, la gât și în jurul taliei. Voia să le asigure inamicilor săi, soldaților republicii, o țintă cât mai bună. Nu știu cât de mișcați au fost camarazii monseniorului Henri de Rochejaquelein de cuvintele sale care astăzi sună atât de teatrale (Dacă atac, urmați-mă! Dacă mă retrag, împușcați-mă! Dacă voi muri în luptă, răzbunați-mă!), dar moda eșarfelor a prins. Ca să nu-și lase comandantul singur în fața gloanțelor, camarazii săi, baroni și simpli țărani vandeeni, și-au legat și ei eșarfe roșii. Erau alte vremuri... Dar oare puterea exemplului dat de Jack Lang ce modă va declanșa în Franța aflată astăzi în amurg?