Între 2004 și 2013 România a plătit peste un miliard de euro pentru 52 de kilometri din Autostrada Transilvania care a câștigat astfel titlul de “cea mai scumpă autostradă din lume”. Un contract încredințat direct în 2004, prin Ordonanță de Urgență de guvernul condus de Adrian Năstase a fost pierdut de Dan Șova în 2013 atunci când acesta era Ministrul Marilor Proiecte și nu a fost găsit nici măcar de DNA până acum câteva zile când o copie a contractului a apărut în presă.
VEZI AICI COPIA DUPĂ CONTRACTUL CU BECHTEL
Potrivit site-ului România Curată, acolo unde a apărut copia contractului, la DNA există de acum patru ani două dosare penale în care se cercetează negocierea, aprobarea şi semnarea contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii BRAŞOV-CLUJ-BORŞ în cursul anului 2003 într-un dosar și în celălalt modificările succesive la contractul iniţial, adoptate în perioada 2003-2013. În acest al doilea dosar, deschis în februarie 2014, se efectuează cercetări penale pentru suspiciunea săvârşirii unor infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Concluziile juriștilor consultați de România Curată după ce au citit în întregime contractual sunt clare “Contractul este construit astfel încât să-i permită Antreprenorului să obțină profit din orice aspect pe care îl reglementează. Este un dezechilibru între drepturile și obligațiile Antreprenorului și cele ale Beneficiarului în detrimentul celui din urmă.”.
Telenovela celui mai mare proiect de investiții din România
Proiectul Autostrăzii Transilvania, care ar fi trebuit să aibă o lungime de 415 km, a început în 2004, în baza unui contract de 2,8 miliarde euro. Membrii importanţi ai Guvernului din 2003, mai exact premierul Adrian Năstase, miniştrii Miron Mitrea, Ioan Rus, Gabriel Oprea, Mihai Tănăsescu şi secretarul de stat Sergiu Sechelariu au semnat actele normative care au stat la baza contractului cu constructorul american. Bechtel a început în vara lui 2004 lucrările la primele tronsoane (Suplacu de Barcău-Borş şi Câmpia Turzii-Gilău), iar oficialii companiei afirmau că în 2008 acestea vor fi finalizate. Prezent la eveniment, Adrian Năstase a spus că autostrada reprezintă "un proiect ambiţios, care se derulează având un partener credibil şi solid, compania americană Bechtel".Doar că termenul nu a fost respectat, compania americană reuşind să termine un singur segment (Câmpia Turzii-Gilău), şi asta abia în 2010.
În 2005, noul guvern liberal a decis să verifice dacă atribuirea fără licitaţie a contractului este în acord cu legislaţia europeană. Guvernul a mai solicitat ca o serie de prevederi ale contractului să fie renegociate. Una dintre aceste prevederi reglementa modul de decontare a sumelor achitate pentru realizarea proiectului şi stipula ca statul să plătească Bechtel, în intervalul 2004-2007, suma de 250 de milioane de dolari, pe care compania urma să-i justifice doar după finalizarea autostrăzii, respectiv în 2012. Bechtel a încetinit ritmul lucrărilor din lipsă de fonduri, iar noul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre, anunţa renegocierea clauzelor contractului, după ce a constatat că preţul stabilit pentru materiale şi lucrări este, în unele cazuri, de cinci ori mai mare decât costul mediu de pe piaţa românească.
“Succesul” lui Dan Șova-a reziliat și pierdut contractual
După o altă renegociere în 2009 guvernul a continuat să plătească sume uriașe către Bechtel, companie care nu făcea mai nimic și șantaja statul cu concedierea colectivă a celor cîteva mii de muncitori români. Abia în 2013, Dan Șova și Victor Ponta au anunțat că au reușit să facă ceva cu americanii de la Bechtel:să rezilieze contractul și cu ocazia asta să le mai dea câteva zeci de milioane de euro. Potrivit declarațiilor lui Dan Șova de atunci”după 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcţiune şi 1,4 miliarde de euro deja plătite.”. El se mândrea cu faptul că România va rămâne totuși datoare doar 37 de milioane de euro, sumă negociată de ministerul condus de el cu o firmă de avocatură a celor de la Bechtel din care făcea parte și mama ministrului. Deși reziliase contractul, Dan Șova l-a pierdut între timp și a făcut o plângere penală în urma căreia nu s-a găsit nici un vinovat dar nici contractul dispărut.
Bechtel este considerată cea mai mare companie de construcţii din SUA.
Timp de peste o sută de ani, concernul american Bechtel a construit în toată lumea şantiere navale, baraje grandioase, buncăre, a asigurat infrastructura pentru mai multe ediţii ale jocurilor olimpice sau a dat în folosinţă sisteme complexe de autostrăzi la preţuri decente. În istoria Bechtel apar însă și mari controverse cum ar fi : proiecte ale căror preţ final a fost de câteva ori mai mare decât valoarea din teren, altele în urma cărora o serie de state din lumea a treia au ieşit păgubite, proiecte primite prin încredinţare directă . În România, Bechtel a trimis spre decontare guvernului facturi pentru jocuri de biliard, scaune folosite, chiuvete folosite, dulap metalic folosit, rezervor de apă folosit, televizoare color ,difuzoare ,fier de călcat, ceasuri și diverse alte obiecte personale deși ei erau aici pentru a construi autostrăzi.