Adriana Săftoiu a CONFIRMAT că Tăriceanu este DORIT în PNL: „ Dar asta nu înseamnă că există discuții... ”

Dacă până astăzi au fost doar zvonuri despre faptul că PNL l-ar dori pe Tăriceanu în partid, iată că Adriana Săftoiu a confirmat în această seară la un post de televiziune că sunt voci din partea vechilor liberali care spun acest lucru.

Pe bursa zvonurilor circula ideea că PNL l-ar primi pe preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu înapoi în partid,  iar surse declarau în exclusivitate pentru EVZ că: PNL vrea să se apropie de Tăriceanu.

Întrebată în emisiune despre acest zvon, a confirmat că este adevărat:  "Evident! Aceste discuții vin din partea vechilor liberali, mai ales cei care au avut o colaborare bună cu domnul Tăriceanu. Totuși, să mai spunem că domnul Tăriceanu a făcut față domnului Băsescu timp de patru ani de zile și nu oricum și da, e adevărat, tot cu ajutorul PSD-ului. Desigur, pot să existe nostalgii, regrete... Da, sunt și voci care spun acest lucru, dar asta nu înseamnă că există discuții cu domnul Tăriceanu (...)", a spus Adriana Săftoiu.