Adrian Năstase îi RĂSPUNDE lui Mircea Badea. De ce a participat fostul premier la ceremonia de la Ateneul Român

Adrian Năstase a avut parte de un val de critici privind participarea sa la evenimentul special de la Ateneul Român. Tot în acest context Mircea Badea l-a criticat pe fostul premier spunând că dacă ar fi fost în locul său nu s-ar fi dus deoarece „Statul român l-a băgat în pușcărie fără probe”.

A drian Năstasea răspuns lui Mircea Badea: "Dintr-un anumit punct de vedere, sigur că m-am gândit și eu la acest lucru, dar mi s-a părut totuși mai important să marchez, prin prezența mea, contribuția pe care Guvernul pe care l-am condus a adus-o la ceea ce a însemnat aderarea României la UE", a  replicat fostul premier al României.

"Din punct de vedere personal, a continuat Adrian Năstase, sigur că observația lui Mircea Badea este corectă, dar din punctul de vedere al ceea ce reprezentam acolo ca fost prin-ministru al unui guvern PSD din acea perioadă, am gândit că este bine să particip. Plus că era o acțiune a guvernului PSD și era și o formă de solidaritate cu actualul premier", a explica pentru site-ul DC News.