România are cei mai scumpi kilometri de autostradă din Europa.
Dacă recordul era deţinut până acum de Anglia, cu un kilometru de 51 de milioane de euro, tronsonul Comarnic - Braşov atinge o medie de 57 de milioane de euro. Potrivit „Adevărul“, un kilometru din Pasajul Basarab costă chiar 117 milioane de euro.
Probabil că în aceste proiecte autorităţile s-au inspirat de la strămoşi - vedeţi doar în ce hal se prezintă podul lui Apolodor! - şi se tem în continuare de sindromul „Meşterul Manole“, îngropând bucăţi însemnate din PIB la temelia fiecărei construcţii.
De ce e kilometrul de şosea aşa de scump? Să prevadă metodologia autohtonă de construcţie a unei şosele realizarea mai întâi a unei machete la scara 1:1, ulterior supusă demolării? Să fie din cauza dilatării accelerate a Pământului, care face ca aici kilometrul să aibă circa 1.724 de metri, iar distanţa dintre două oraşe să crească permanent? Să fie de la plăcile montate în pasaje, care au diamante încrustate, dar care, pentru a nu-l orbi pe şoferul contribuabil cu sclipiri insolente, au fost montate pe dos?
Un alt prilej pentru aşternerea altor kilometri româneşti este lărgirea străzilor şi a bulevardelor din Capitală. Graţie acestei măsuri şi a noilor stâlpi de iluminat, putem citi în locuinţe şi cu lumina stinsă. Dacă această tendinţă va continua, va fi nevoie de treceri pentru pietoni în scările blocurilor.
Exemplul clasic de reuşită în construcţii este pasajul de la Universitate, pe care primarul Oprescu susţine că-l va termina în acest an. Va avea un stil retro-avangardist, o combinaţie între aspectul „gură de cavernă“ din neoliticul timpuriu şi un art nouveau citadin de secolul al XVI-lea. Acest curent constă tocmai în simularea unui pasaj aflat veşnic în construcţie, şi multe capitale europene au proiecte asemănătoare. De exemplu, Primăria Barcelonei bagă foarte mulţi bani în catedrala Sagrada Familia, a cărei construcţie a început în 1882 şi care e departe de a fi terminată. Evident, desăvârşirea unei asemenea opere de artă costă. În cazul pasajului din centrul Bucureştiului, e nevoie de materiale nobile, precum bazaltul sau marmura de Carrara fabricată la Simeria, tocite apoi cu flexul pentru a dobândi frumuseţea brută şi impozantă a betonului proaspăt turnat.
„Kilometrul românesc“ este unul dintre motivele pentru care nu aş vrea să recuperăm Insula Şerpilor. După ce îi vom face o centură ocolitoare pentru evitarea ambuteiajelor, ne vom trezi că banii obţinuţi din exploatarea resurselor platoului continental nu ajung şi va trebui să o retrocedăm Ucrainei.
Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro