Un handbalist român, component al echipei naţionale, s-a stins în urma unui incident bizar într-un oraş din Ungaria.
Şi iată ciudăţenia: cei care ar fi trebuit să ni-l facă în timpul vieţii cunoscut vorbesc acum despre dispărut cu familiaritate, ca şi cum înainte ar fi fost o prezenţă constantă în paginile ziarelor sau în programele televiziunilor de sport. Porecla lui Marian Cozma se roteşte prin titluri şi e folosită cu nonşalanţă de reporteri, deşi folosirea unui astfel de apelativ, ca orice lucru care ţine de intimitate, ar trebui să rămână doar privilegiul celor apropiaţi.
Dar mortul e blând, mortul nu se poate apăra şi acum toţi sunt prieteni cu el, pentru că, întins fără suflare, devine un bun de presă. Nu de interviuri antume au nevoie dealerii de durere, ci de bătrâna moarte, singura care ştie să vândă cum trebuie un subiect. Nici măcar clasica metodă folosită în astfel de cazuri, „Citeşte ultimul interviu acordat de Cozma!“, nu a putut fi folosită, pentru că, deşi component al echipei naţionale de handbal, lui nu prea i s-au solicitat interviuri. În puţine ziare am văzut o carte de vizită exactă şi completă a celui dispărut, care tocmai asta ar fi denotat: respect şi interes pentru ce a făcut respectivul în timpul vieţii.
Adevărul trebuie spus: dacă n-ar fi fost ucis, Cozma ar fi rămas un paria pentru media. În această veşnică pomenire de trei zile, el primeşte în moarte atenţia de care Gigi Becali va avea parte, necondiţionat, tot restul vieţii. Fiecare lacrimă a fost culeasă cu grijă de pe obrajii părinţilor şi introdusă în maşinăria care măsoară succesul. Analiştii şi detectivii particulari din media s-au strâns la marginea catafalcului şi, aşa cum remarca Vlad Epurescu, „s-au făcut emisiuni speciale pentru a analiza scenele premergătoare înjunghierii, aşa cum se procedează în cazul ofsaidurilor la Recursul Etapei“. Un ziar ne prezintă chiar o poză cu leşul aşezat în sicriu, în timpul unei slujbe religioase, violând şi ceea ce mai rămăsese neviolat: fragilitatea nevinovată a unui trup lipsit de viaţă.
Şi nu doar handbalistul a murit. Cu fiecare înjunghiere a intimităţii celui plecat şi a celor care-l plâng, moare puţin câte puţin şi omul care alege să citească sau să privească aşa ceva. Tragedia iniţială puieşte o altă grozăvie: un sportiv care a reprezentat România concurează fără voia sa cu Nikita şi cu Magda Ciumac într-un clasament care îşi propune să reflecte ce ne place din viaţă şi ce aşteptăm de la presă. Dumnezeu să-l ierte!