Rar vezi om care să nu se potrivească până la asemănare cu automobilul pe care-l conduce, devenit nu doar declarație de avere afișată, ci și un fel de alter ego.
În noua mitologie a familiei, e membru cu nume propriu și drepturi depline. Le enumerăm echipamentele ca pe premiile școlare ale odraslelor, iar un scheunat al alarmei te azvârle din pat, de parcă ți-ai fi uitat un copil în parcare. Suntem sensibili la fiecare modificare subtilă de formă a caroseriilor, nu degeaba termenul de „facelift” a migrat din zona operațiilor estetice spre lumea auto.
Dacă n-are sistem de analizare a formei picăturilor de pe parbriz, GPS cu harta Groenlandei, portbagaj cu jacuzzi și 17 bone electronice pentru frânare și stabilitate, o mașină parcă nici nu mai e mașină. În același timp, omul rămâne, în linii mari, același, nu poate evolua ca, de exemplu, noua generație de la Mercedes.
Un ziar din Venezuela descria o misterioasă simbioză: un domn a scăpat de înțepăturile din ficat, cărora nici un medic nu le-a putut găsi leacul, doar când a schimbat uleiul, deja negru și îngroșat, al FIAT-ului său. Un parc auto din Detroit s-a confruntat cu o grevă spontană: exponatele au refuzat să-și deschidă capotele până când nu au primit fie o curea nouă de transmisie, fie un set de pneuri, fie o ceruire. Uneori, automobilul se mulează pe cel pe care-l conține, pe dorințele și aspirațiile sale. Îi devine, la propriu, o a doua haină. Deunăzi, în Belgia, un director muncit de gânduri și de cifre a uitat să se dea jos din automobil și a intrat în sala de ședințe îmbrăcat în Lexus. Grație noii vestimentații, și-a câștigat un nou statut social și un loc printre asociați, iar de atunci șe dințele se țin în sistemul „drive in”.
La TV sunt reportaje cu mii de mașini luate de firmele de leasing celor ajunși în incapabilitate de plată, oameni care, bașca, sunt dați și în judecată, de parcă autoturismele abandonate pot cere pensie alimentară. Sper că nu vor fi și reclamați la R.A.R. pentru molestare auto, dacă or fi trântit cândva o portieră.
După trecerea crizei, sistemul se va reașeza pe baze mai solide: doritorii de automobil își vor depune dosarele și fiecare mașină își va putea alege șoferul, în funcție de caracteristici tehnice - remunerație, seriozitate, stil de condus, putere de muncă, nivel de trai -, dar și de așteptările ei de la viață. Ar fi oricum o societate mai umană. Poate că un Ferrari se va lăsa cândva înduioșat de tinerețea unui student, plătind pe el cât nu face.