Poţi să fi fost prin toată lumea, să fi văzut Etna şi traversat Atlanticul, să fi mâncat languste în Thailanda şi văzut Marea Barieră de Corali, dacă n-ai fost la Cuca Măcăi, n-ai priceput nimic
Când auzi populara sintagmă de „Cuca Măcăi” te gândeşti, involuntar, la o ipotetică aşezare din fundul pământului, de la capătul lumii, undeva la „dracu’n praznic”, cum spun românii. O altă accepţiune populară a expresiei este cea de sărăcie lucie. De fapt, nici una, nici alta nu au de a face cu realitatea. Mai este şi o a treia, mai puţin notorie. Simbolistica vrajbei, a neînţelegerii, de genul: „Băi, nu pricepi? Parc-ai fi de la Cuca Măcăi!”. Dar locul chiar există, nu e câtuşi de puţin departe de civilizaţie şi oamenii sunt înstăriţi şi cuminţi.
Cum vii pe Dealul Negru, pe şoseaua ce leagă Piteştiul de Râmnicu Vâlcea, exact înainte de popasul cu celebrii mititei de la Deduleşti, se face un drum la stânga. Şerpuieşti câţiva kilometri printre livezi de pruni şi dai de de Cuca, comuna argeşeană de care ţine sătucul Măcăi. Localitate intrată, cam de un secol, în folclorul nostru lingvistic. Şi, totuşi, cum se numesc locuitorii aşezării: cuceni, cucani sau, mai simplu, cuci? Şi de unde până unde şi completarea de „măcăi”?
Dichi şi nea Gigi, edili pe viaţă
Georgel Deaconu are 57 de ani, e la bază tehnician agronom şi, de un an, e primar la Cuca. Asta după ce trei mandate a fost viceprimar. Lumea îi zice, colocvial, Dichi. Fostul primar Gheorghe Cernătescu, zis nea Gigi, s-a ales edil de patru ori, plus încă o tură, înainte de Revoluţie, care l-a prins vicepreşedinte al Consiliului Popular. Acum, nea Gigi e administratorul comunei. Când îi auzi vorbind între ei mori de râs. Se apelează, reciproc, cu „Domnu’ primar”, de nu mai ştii care-i şeful. De fapt, nea Gigi Cernătescu, ajuns la 65 de ani, n-a mai candidat şi i-a cedat locul lui Dichi, dar cu condiţia să-l pună managerul comunei. Cum ar veni, o rocadă de tipul Putin-Medevedev, dar mai rurală. Nea Gigi îţi face cu ochiul, şmechereşte: „M-am gândit că e normal să dau o şansă şi tinerilor. Şi l-am băgat în faţă pe Dichi!”. Georgel Deaconu îi soarbe cuvintele bătrânului guru. La primăria din Cuca funcţionează o dinastie pesedistă.
FOTO: Acesta este elementul arhitectural care a dat numele comunei Cuca
Distracţia e alta. Cuca are 2.200 de locuitori împrăştiaţi în 14 sate: Cuca, Bălţata, Bărbălani, Cârceşti, Cotu, Crivăţ, Lăunele de Sus, Măneşti, Sineşti, Stănicei, Teodoreşti, Valea Cucii, Vonigeasa şi, bineînţeles, Măcăi. Toate împrăştiate pe culmile platoului Cotmeana. Singura apă curgătoare e râul Cungrea. Care curge numai când vrea el.
Moşnenii din clanul Macău şi cuca de pe acoperiş
Şi, de unde până unde „Cuca Măcăi”? Gheorghe Cernătescu explică, doct, cum că, până în 1937 erau două comune Cuca şi Măcăi. „S-a încercat unificarea lor încă din 1897! Până în ’37, s-au unit şi despărţit de de nouă ori! Măcăii erau nemulţumiţi că ei erau moşneni şi cei din Cuca clăcaşi, mai săraci. Spuneau că îşi pierd identitatea. Abia, în 1937, prin Decret Regal, s-a pus capăt vrajbei”. Şi de aici şi eticheta pusă: „Că se certau şi se judecau nonstop a ajuns şi la urechile stăpnirii şi lumii şi a ieşit vorba: < Ce, bă, nu’nţelegi? Parcă ai fi de la Cuca Măcăi >”.
Omul e doxă de istorie locală. Are şi o monografie a aşezării. „Etimologia provine din două realităţi. Satul Măcăi, atestat de la 1600, a fost fondat de câteva familii care se numeau Măcău. De aici: măcăi. Iar la Cuca, n u m e l e vine de la nişte ridicături de pe acoperişurile caselor, cu o ferestruică prin care intră lumina. I se spune cucă. Sunt şi acum case cu cucă”.
Zăpada mieilor şi ţuica de acum un an
Pâmântul cucenilor n-a fost suficient de fertil pentru gustul comuniştilor. Aşa că nu s-a colectivizat niciodată. Până prin 1990, cucenii creşteu vite, oi şi porci şi cultivau doar vreo 600 de hectatre cu grâu, porumb şi ovăz. Dar câştig aveau mai mult de pe urma livezilor de pruni, mere pere şi gutui. Azi, cucenii au rămas mai mult cu prunii şi ţuica, de pe urma lor. Atât doar că ninsoarea care le-a căzut pe cap în Săptămâna Luminată i-a lăsat fără recoltă pe anul ăsta. „Până în 2005, când am băgat apă curentă, era penurie de apă. Avea lumea mai multă ţuică în casă decât apă”, râde nea Gigi. Pe timpul acela, îşi făcuseră sătenii iazuri în curte, să aibă apă să dea la animale. Acum au băgat crap şi caras în heleşteele care au mai rămas. Fostul primar, actual manager comunal, se încruntă: „Ninsoarea a ne-a terminat şi nuci şi prunii!”. Îl umflă râsul: „Noroc că au oamenii rezervă de ţuică de anu’ trecut”. Un litru de ţuică limpede şi curată, de până în 35 de grade, se vinde, la poarta casei cu până la zece lei. La oraş ajunge la cinsprezece lei.
Nenea Papa, Bucureştiul şi felicitarea de Paşti
Petre Papa, de 65 de ani, e unul dintre măcăii de frunte. A fost ditamai plutonierul adjutant de poliţie şi şoferul la toţi şefii IJP Argeş – inclusiv al generalului Berechet, ex-şef al Poliţiei Române – până când s-a pensionat. Acum face ţuică, la fel ca toţi consătenii săi. Cum vede nea Papa Bucureştiul, tocmai de la Cuca Măcăi. Fostul miliţian râde, cu gura până la urechi: „Păi, Capitala se vede ca un câine în baniţă… Frumos tare”. N-am înţeles semnificaţia expresiei şi nici el n-a putut s-o explice. Petre Papa a fost coleg de bancă, în şcoala generală, cu nea Gigi. Se tutuiesc. La Cuca Măcăi infracţionalitatea e aproape de zero.
FOTO: Tanti Maria Ionescu a școlit cucenii timp de 37 de ani. În heleșteul din curtea sa cresc carași și nuferi
Înainte de a pleca din Bucureşti, Dichi, actualul primar, a vrut să ştie cât costă reportajul. La răspunsul că nimic, nu i-a venit să creadă: „Dom’le, ăştia din presa locală, de la Piteşti, ne-au omorât! Auzi, leam dat patru milioane pe o felicitare de Paşti!”.
La trei naşteri pe an, 20 de morţi
Dacă în anii ’80, la Cuca trăiau 3.800 de oameni, din care 400 făceau naveta prin tot judeţul, azi mai sunt 2.200 de suflete, din care un sfert au plecat la muncă prin toată Europa. Cei doi edili dau din umeri şi se vaietă, la unison: „Acu’ treij’ de ani erau şi 70 de naşteri pe an şi morţi la jumate! Acu’ dacă mai nasc trei femei şi mor, anual, cam 20... La şcoală, aveam 600 de copii, în calesele I-X, iar azi, în I-VIII, sunt fix 204!”.
FOTO: Birtașii Petrică și Ion Vlăsceanu vând de toate, numai țuică nu
Teodor Popescu are 77 de ani şi a fost, timp de 43 de ani, profesor de sport la Cuca. Oftează, trist: „Aici sunt acum oameni foarte înstăriţi. S-au ridicat case noi, foarte frumoase. E o întrecere între săteni.... Cei care au plecat la muncă, afară, aduc şi trimit bani în ţară. La fel ca maramureşenii şi bucovinenii. Din păcate, bătrânii au rămas un fel de paznici-administratori ai caselor făcute de copiii lor...”. La Cuca, majoritatea locuitorilor au peste 65 de ani.
Ofuri şi sughiţuri
Culmea, deşi o comună renumită pentru ţuica sa, la Cuca nu se bea la birt. Are şi logică, oamenii au destulă băutură acasă ca să mai dea banii pe te miri ce cocârţ, la MAT-urile din sat. Fix lângă primărie e cel mai vizitat magazin sătesc. Îl ţine nea Ion Vlăsceanu, de 60 de ani, continuatorul afacerii lăsate de Nea Petrică, taică-său, de 85 de ani, care vine zilnic la birt pentru o socializare sătească. „Io am fost gestionar la aprozarul din Măcăi. Numa’ ţuică nu vindeam, în rest de toate”, gâfâie moşul, cu o pungă de arpagic în mână, aducânduşi aminte de vremea când tot satul cumpăra de la el. Fiu-său îl completează: „Aici cel mai sărac om tot face 15 de vedre de ţuică pe an”. Birtaşul se laudă că are 800 de pruni: „Dacă anu’ e bun, fac zece-cinşpe tone... Da’ necazu’ e că n-ai cui să le vinzi. În angrou la Bucureşti e plin de prune poloneze şi ungureşti. Ei le ţin la rece şi noi la soare şi într-o săptămâne sunt borhot”. Mai să dea cu basca de pământ de ciudă că anul ăsta tot rodul prunilor e compromis. Nea Ion e şi cantor – cântăreţ bisericesc.
VIP-urile de la Cuca Măcăi
Cuca Măcăii are şi ea personalităţile ei. Cei doi primari se mândresc că printre fiii urbei se numără poetul şi prozatorul Mircea Ghiţulescu. De altfel, şcoala îi poartă numele acestuia. „Dan Matei Agathon l-a avut pe taică-său de aici. La fel şi doctorul profesor Ionel Sinescu. Regretatul Mihai Erbaşu era tot din Cuca şi mai sunt şi fraţii Lazăr, ăia care au firma de transporturi auto. Oameni foarte buni şi harnici”, se laudă cei doi primari. Dar cu frica de Dumnezeu cum stau cucenii? Părintele Victor Cernătescu, care, la 53 de ani, e unul din cei cinci popi din Cuca Măcăi, îşi laudă turma de enoriaşi: „Sunt credincioşi şi muncitori! Aici n-a fost colectivă şi oamenii munceau zi-lumină! Ştiu ce spun că-s preot din ’86 şi tata a fost tot preot aici. Suntem fiii satului!”. Pe drumul ce duce la biserica sa e un indicator care nu se prea pupă cu destinaţia: „Disco Kosovo”.
murit Ionica lu’ Stoian
Peste gard, în mijlocul Măcăilor, se iţeşte capul doamnei Maria Ionescu, de 75 de ani, învăţătoarea cucenilor timp de 37 de ani. „Am avut copii deştepţi, mulţi au facultate acu’!”, e mândră fosta dăscăliţă. Povesteşte că, până să se asfalteze, veneau prichindeii la şcoală prin noroaie până la genunchi. Şi acum face ce face şi se duce la şcoală ori de câte ori are ocazia: „Nu ratez nicio serbare!”. Mai are în curte vechiul heleşteu, de pe vremea când măcăii făceau setea. În el creşte nişte cărăşei de-o palmă şi o duzină de nuferi. La Măcăi, se află cea mai veche biserică din comună „Grâul înalt”, din lemn ignifugat, sfinţită în 1806 şi cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Clopotul a început să bată. A murit Ionica lu’ Stoian, femeie în putere, la numai 59 de ani. Se va trage clopotul trei zile, până la îngropăciune, de la răsărit până la asfinţit.
FOTO: Bisericuța de lemn din Măcăi a fost sfi nțită în 1806