Guvernul României a fost de acord ca experții din Olanda să facă verificări ca să se convingă de faptul că România este pregătită să adere la spațiul Schengen. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că și-a oferit disponibilitatea să pună la dispoziția oficialilor olandezi tot ceea ce au nevoie pentru a se edifica în legătură cu acest subiect. Declarațiile sale vin în contextul rezoluției adoptate de Parlamentul de la Amsterdam de respingere a aderării României și Bulgariei la Schengen.
Premierul Nicolae Ciucă susține că România a făcut tot ceea ce era necesar astfel încât să îndeplinească toate cerințele tehnice pentru accederea în spațiul Schengen. Potrivit spuselor sale, acest lucru a fost confirmat și de rezultatele verificărilor făcute de către comisia nominalizată în acest sens.
„Noi ne-am oferit disponibilitatea, inclusiv în relația bilaterală cu Olanda, astfel încât acolo unde consideră că sunt probleme și doresc să vină să verifice la fața locului, suntem în măsură să acceptăm această colaborare bilaterală, astfel ca dumnealor să poată să verifice și să vadă că suntem pregătiți pentru accederea la spațiul Schengen”, a spus premierul Nicolae Ciucă.
El a precizat că România îndeplinește condițiile inclusiv în ceea ce privește aspectele privind statul de drept, combaterea corupției și a crimei organizate. În acest sens, a precizat Ciucă, au fost luate măsurile care se impun și a fost adoptat pachetul de legi ale justiției.
„Vă pot spune că pe stat de drept am făcut în așa fel încât la nivelul Guvernului și la nivelul coaliției să luăm măsurile care se impun în directă colaborare cu reprezentanții Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiției, care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiția din UE și să ducă la acel proces de modernizare a justiției din România, iar pe partea de crimă organizată avem instituțiile statului care sunt foarte bine consolidate și sunt convins că își fac datoria”, a mai spus șeful Guvernului.
Olanda se opune aderării României la Schengen
Parlamentul de la Amsterdam a adoptat o rezoluție conform căreia Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României la Spațiul Schenghen. Anunțul a fost făcut de un europarlamentar olandez, Sophia in’T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European. Potrivit spuselor sale, premierul olandez Mark Rutte nu este tocmai interesat să schimbe percepția politicienilor olandezi cu privire la aderarea României la Schengen și evită să-și asume o responsabilitate pe acest subiect.
„Mă tem că prim-ministrul Olandei face foarte puţin pentru a convinge parlamentul olandez sau pentru a-şi asuma responsabilitatea şi a spune că, în interesul Europei, va fi de acord în Consiliu (cu aderarea României şi a Bulgariei la Schengen, n.red.). Trebuie să înţelegeţi că nu toată lumea în Olanda este împotrivă. Partidul meu vrea ca Bulgaria şi România să adere imediat la Schengen, dar majoritatea partidelor din guvern nu doresc acest lucru”, a mai spus Sophia in’T Veld.
Vot pentru aderarea României la Schengen
Pe de altă parte, în vreme ce parlamentarii olandezi de opun aderării României și Bulgariei la Schengen, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă și 43 de abțineri.
Eurodeputații au solicitat, prin aceeași rezoluție ca până la sfârșitul anului, „Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație. Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023”, se arată într-un comunicat de presă al legislativului european.
În ciuda acestui vot, președintele Klaus Iohannis s-a arătat rezervat cu privire la aderarea României la Schengen. El a precizat, într-o declarație înainte de Consiliul European, că votul din Parlamentul European nu este o garanție.
„Aderarea la Schengen este mult dorită de noi, şi după cum cred că este un fapt cunoscut de 11 ani, noi îndeplinim, practic, cerinţele tehnice. Aderarea nu s-a realizat fiindcă până la urmă există şi un vot politic în JAI care nu a avut loc până în momentul de faţă. Acum există o fereastră de oportunitate, adică avem o şansă, însă nu avem o garanţie. Ca să maximizăm şansele noastre am întreprins foarte multe demersuri”, a spus şeful statului.