Polițiștii din cadrul Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) a transmis o scrisoare deschisă ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în care îi solicită verificarea protocoalelor încheiate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) cu diferite instituții, printre care Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Direcția Națională Anticorupție (DNA), Serviciul Român de Informații (SRI) și Agenția Națională de Integritate (ANI). Sindicaliștii susțin că aceste protocoale încheiate în ultimii ani nu au respectat cadrul legal, au condus la abuzuri îndreptate împotriva polițiștilor și în cadrul lor au fost urmărite interese politice, personale sau de grup.
În ziua în care „Evenimentul zilei” dezvăluia „Istoria secretă a protocoalelor SRI- DNA”, sindicaliștii SNAP au transmis o scrisoare deschisă adresată ministrului afacerilor interne Carmen Dan, căreia îi atrage atenția că trebuie să verifice protocoalele încheiate de MAI cu SRI, DNA, Parchetul General, ANI dar și cu alte instituții sau societăți. Iulian Surugiu, membru în Biroul Executiv al SNAP, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că sunt zeci de protocoale încheiate de fostele conduceri ale MAI, fără respectarea legii.
„În contextul evenimentelor sociale și a stării tensionate ce se desfășoară în această perioadă la nivelul întregii țări, care au dus la indignarea unei părți importante a societății civile și chiar la mișcări de stradă, considerăm că este necesară clarificarea unor aspecte de interes național”, transmite SNAP.
Sindicaliștii îi cer lui Carmen Dan: „Doamnă ministru, vă solicităm să dispuneți măsurile necesare pentru verificarea protocoalelor de colaborare încheiate de Ministerul Afacerilor Interne și principalele instituții ale statului, respectiv, Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Agenția Națională de Integritate, etc. Trebuie verificată în primul rând baza legală în care au fost încheiate aceste protocoale, când și cine le-a semnat, dacă au fost urmărite interese politice, personale sau de grup și nu în ultimul rând, dacă mai sunt de actualitate.”.
Despre baza legală care a stat la încheierea unor astfel de protocoale, Iulian Surugiu aruncă bomba: „Au fost protocoale încheiate nu numai cu SRI, DNA sau diferite parchet, ci și cu Poliția Locală sau cu diferite societăți de salubritate. Problema este că, pentru a fi legale, aceste protocoale trebuiau publicate în Monitorul Oficial”.
În continuarea mesajului transmis de SNAP ministrului afacerilor interne se arată: „Poate vă veți întreba care este motivația care a condus la interesul organizației noastre privind <<colaborarea>> cu aceste instituții și de aceea vă transmitem faptul că membrii noștri, polițiști sau polițiști de frontieră, ne-au semnalat multe cazuri în care s-au confruntat cu ,,efectele” acestor protocoale. Înțelegem necesitatea existenței unor acte care să prevadă condițiile de colaborare dintre Poliția Română și celelalte instituții implicate în actul de justiție, sau pentru apărarea țării, precum și nevoia de informații. Cu toate acestea, nu suntem și nu vom fi de acord cu amestecul altora, în problemele poliției, cu subordonarea polițistului român, în relațiile cu reprezentanții altor instituții sau cu abuzuri pe care unii le comit, invocând <<protocolul>>”.
Ofițerii SRI coordonau anchetele?
Față de acest aspect, Iulian Surugiu a precizat: „În ultimii 27 de ani, polițiștii au fost supuși unor abuzuri. În cadrul acestor protocoale, polițistul era pe ultimul loc. De exemplu, la percheziții, apărea câte unul pe care nu îl cunoștea nimeni, care vorbea cu șeful desemnat din partea conducerii poliției, și începea să dea ordine agenților ce să facă, unde să caute. Dacă ăla le spunea să sape, polițiștii săpau. Nu se legitima, nu spunea cine este…”. L-am întrebat dacă era vorba despre ofițeri SRI: „Păi altcineva cine să fie?” a răspuns Surugiu.
„La fel se întâmpla și la perchezițiile cu ANAF unde s-a vehiculat, de atâtea ori, prezența unor ofițeri acoperiți. Nu este normal. Înțelegem ca fiecare să își facă treaba, dar eu cred că Poliția Română are capabilitatea să se gestioneze singură. Trebuie s[ vegheze cineva la încheierea acestor protocoale pentru a nu mai ajungă la abuzuri”, a adăugat reprezentantul SNAP.