Patru kilograme de aur au dispărut fără urmă din dosarul traficanților de copii de la Țăndărei. După ce au fost achitați, bulibașa și rudele au mers la Fisc să-i recupereze salbele.
Bulibașa Petrică Drăgușin și Radu Constantin, poreclit „Titi Aghiotantu” au fost achitați definitiv de acuzațiile de trafic de minori, după zece ani de procese.
Procurorii DIICOT i-au acuzat în 2010 că aceștia și acoliți ai lor racolau copii pe care îi trimiteau apoi la cerșit în Anglia.
Unele dintre acuzații s-au prescris, iar pentru altele s-a stabilit că fapta nu există.
Prin urmare, justiția a stabilit restituirea banilor și a aurului ridicat cu ocazia perchezițiilor.
Bulibașa Drăgușin a venit joi la ANAF să-și recupereze valorile.
„La ANAF avem treabă. Avem banii pe care trebuie să ni-i dea, ni i-a luat de acasă. Am făcut cerere și nu vor să ne mai dea banii. Banca Națională zice că nu se găsesc. Apoi s-au găsit, dar nu vor să ni-i dea. E vorba de 5.100 de euro. Fratelui meu trebuie să-i dea vreo 7.000 de euro, ne-au mai luat și niște aur. Le-am zis să-mi dea măcar 502 grame și pentru celălalt mă judec, dar nu vor", a spus bulibașa, citat de Antena 3.
Situația aurului este neclară. Deși Radu Constantin deține o hotărâre prin care se dispune restituirea acestei cantități de bijuterii, în realitate cele aproape 4 kilograme de metal prețios nu ar fi fost niciodată ridicate de la acesta, fiind vorba despre o eroare aflată la dosar, mai arată sursa citată.