Sănătatea o ai pentru tine, corpul îl ai pentru partener. Asta spune Roxana, singura practicantă de belly dance sau dans egiptean clasic din Banat. Roxana a învățat să danseze din buric la 15 ani, din pasiune, iar acum nu numai că profită de avantajele practicării acestui sport - faptul că e suplă, că are musculatura frumos conturată, o postură dreaptă și o sănătate de fier - dar vrea să le împărtășească cu fetele și femeile din Timișoara
Ai zice că e simplu ca „bună ziua” să dansezi din buric. Că trebuie doar să „dai” din șolduri, cât mai provocator, și gata dansul. Roxana Iftimescu are în spate 10 ani de practică intensă a dansului, uneori cu exerciții de 4 – 8 ore zilnic, și abia acum se simte pregătită să-i învețe și pe alții. A studiat mai multe tipuri de belly dance, care includ uneori accesorii ca, aripile lui Isis, evantaie, sabie, baston, shamadan, castaniete metalice ( ziluri) și voaluri.
„Nu am dansat niciodată pentru iubit”
Deși toată lumea crede că dansul din buric e doar ceva erotic, oricât de surprinză- tor poate părea, Roxana nu a dansat niciodată pentru a-și impresiona veun iubit. Nu a fost nevoie. „Practicând dansul de copil, eu nu am perceput latura sa erotică”, mai mărturisește dansatoarea. Dar are prietene pe care le-a învățat să danseze, pentru iubiții lor.
Roxana are 25 de ani și este din Iași. A studiat Psihologia. Își amintește că a început să practice belly dance în momentul în care și-a căutat un hobby, iar cum era atrasă de Orient, lucrurile s-au legat. Și chiar dacă în primă fază tatăl său nu a fost prea fericit de alegerea adolescentei de numai 15 ani, a perseverat. Acum, Roxana e profesionistă în belly dance classic sau dans egiptean, iar tatăl e mândru de fiica sa, foarte serioasă în ceea ce face.
Elimină durerile din timpul nașterii
Se spune despre dansul din buric că este cea mai veche formă de dans. Un dans inventat de egiptence în perioada anilor 7.000 și 5.000 î. H. Mișcările unduitoare ale dansului, asemănătoare deplăsării unui șarpe, s-au regăsit în tradițiile Egiptului Antic, Babilonului, Mesopotamiei, Persiei și Greciei și au avut drept scop pregătirea femeii, prin intermediul ritualurilor religioase dedicate zeițelor, ca să devină mame. „S-a dovedit medical că mișcările respective, practicate în timpul travaliului, ajută fătul să se poziționeze corect pentru a veni pe lume, iar pe de altă parte, expulzia fătului e mai ușoară și nedureroasă pentru mamă”, arată Roxana Iftimescu.
Nu contează vârsta sau greutatea
Alte avantaje ale practicării dansului egiptean clasic, spune Roxana, sunt: îmbunătățește memoria și inteligența kinestezică (îți conștientizezi mai bine corpul, îți exersezi memoria prin numărul de pași pe care îi faci, arată dansatoarea), activează urechea muzicală: „Dansul oferă grație și flexibilitate, dar totodată respectă corpul, nu trebuie să forțezi nimic, oricum l-ai face tot ești frumoasă. Nu contează vârsta sau greutatea pe care le ai când începi să-l practici, un avantaj major e că te ajută să slăbești. Fetele grăsuțe se tonifiază foarte frumos, devin foarte flexibile”. Odată cu invaziile arabilor, dansurile din buric au fost răspândite peste tot. Numele de dans din buric este adaptarea în limba română a termenului francez „danse du ventre” (dans din pântec), denumire apărută în Franța, în 1893.