Dacă astăzi există o atenție deosebită în legătură cu războiul informațional al Rusiei în statele Uniunii Europene, nu aceeași atenție este acordată propagandei interne făcute de către Kremlin în cele mai aberante și rizibile moduri.
Reacția este imediată atunci când e atacată imaginea unui stat în mass media și în spațiul public respectiv, fiind drastic sancționată și demontată minciuna, dezinformarea, silogismul sau interpretarea răuvoitoare a Rusiei lui Putin, însă în ceea ce se întâmplă pe piața internă nu prea există intervenție.
Iată că, nu mai târziu de săptămâna trecută, pe Pervîi Kanal, postul de televiziune public din Rusia, a fost difuzat un reportaj care a făcut deliciul internauților și al comentatorilor independenți, care au ironizat postul și propaganda rusă chiar pe propriul site. Televiziunea rusă anunța rituos că în Europa a început criza alimentară de proporții!
Reportajul difuzat sub această tematică sublinia că în Marea Britanie, Norvegia și Danemarca s-ar fi trecut la monitorizare, distribuție a unor cantități controlate și se discută chiar cartelarea pentru un set de produse absente, care au ajuns la prețuri prohibitive oricum, respectiv salată, broccoli, dovlecei și vinete. Reportajul spunea că vânzătorii nu permiteau achiziționarea a mai mult de trei salate sau produse de grădină de persoană, iar prețurile au crescut enorm, de exemplu, dovleceii si vinetele scumpindu- se de aproape patru ori!
Profunda criză anunțată în titlu se estompase deja în conținut, referindu- se strict la trei state din nord și la penuria de produse de grădină, motivul fiind „recolta săracă, din cauza iernii foarte reci în Italia și Spania – principalii furnizori în această perioadă a anului”. Reportajul mai susținea că, la început, regiunile agricole în cauză au fost ținta unor intemperii, respectiv ploi abundente, iar apoi a dat înghețul. Tot Pervîi Canal mai susținea că, „potrivit experților, în cazul în care vremea nu se îndreaptă, Europa poate să rămână și fără citrice”.
Subiectul a fost abordat tangențial de către site-ul specializat în dezvăluirea falsurilor și a temelor de război informațional ale Rusiei, Meduza, care a subliniat că, în fapt, locuitorii Londrei nu simt deficit la salate și la dovleceii zuchini. Cu toate acestea, Daily Mail scrie că dovleceii costă acum 2 lire sterline, deși costau înainte 40 de penny. Frunzele de salată s-au scumpit de 2 ori, iar roșiile s-au scumpit cu 40 de penny. The Guardian a scris că deficitul de frunze de salată și dovlecei va putea fi simțit până în luna aprilie, când în Marea Britanie va putea fi culeasă propria recoltă de legume.
Potrivit site-ului deschide.md, analiza comentariilor publicului vizat de către această dezinformare, și el plin de troli - postaci specializați în manipularea opiniei publice a cititorilor, mesajele merg de la „Doamne, Doamne, îți mulțumesc că m-am născut în Rusia! Noi acest broccoli îl strivim cu tractoarele. Da, și mai sunt și pedofilii ăia acolo”, la apeluri la solidaritate „Să salvăm Europa, că moare! Toată speranța e în Rusia: ea poate să împartă recolta sa incredibilă de cartofi! În caz contrar, vine sfârșitul tuturor.”
Pe de altă parte, pe același site al televiziunii de stat au început să se manifeste ironiile fine, mergând până la bătaia de joc, ale celor care vehiculează asemenea aberații: „Magazine neobișnuit de goale în Marea Britanie, Norvegia și Danemarca. Suntem în fața unui progres – pe timpul lui Brejnev cu afirmația asta începea un banc, nu o știre de televiziune”, scriu unii dintre cei care comentează, iar alții, mai cârcotași, susțin „Și mă întrebam cum acest lucru se pupă cu declarațiile cu privire la grevele fermierilor, care din cauza sancțiunilor anti-ruse nu mai au unde să vândă produsele, motiv pentru care le distrug!?”, subliniind incoerența propagandei actuale cu precedentele știri de senzație despre Occidentul putred, care se prăbușește și are nevoia de Rusia lui Putin spre a fi salvat.
Pe de altă parte, reacțiile la o asemenea campanie arată că publicul rus însuși a depășit perioada de credulitate și reacționează pe rețelele sociale, ba chiar contracarează el însuși propaganda trolilor și respinge falsurile evidente. Societatea rusă amenință să-și creeze pas cu pas anticorpii, iar asemenea aberații să nu mai prindă nici în Rusia, atunci când minciunile sunt prea ostentative sau gogonate. Din păcate, însă, războiul informațional nu conține doar știri benigne și simplu de demontat, ci și elemente mult mai subtile de război informațional, operațiuni psihologice și influență subliminală, recrutare și condiționare, care sunt mai complicat de contracarat și reclamă instituții specifice și capabile să reacționeze în timp real și în forma potrivită pentru a evita atingerea obiectivelor Moscovei.