ItaliaNoua ediție a podcastului „Hai România” s-a difuzat astăzi, 18 iulie. Invitatul acestei ediții întruchipează un fost narcoman, Cătălin Niculae, Director administrativ „Teen Challenge România”, iar cel care a moderat episodul este Manu Ionescu. Ediția ne prezintă plecarea lui Cătălin Niculae în Italia, unde a sperat că nu va mai putea procura droguri la ficare colț al străzii. Totuși, șocul lui a fost atunci când a realizat că era din ce în ce mai rău.
Putea merge linițtit pe stradă, semnele rezultate în urma injecțiilor erau ascunse. Prin urmare, aspectul său nu ridica suspiciuni, lucru ce făcea cautarea substanțelor mai ușoară. De cele mai multe ori, poliția nu l-a prins pentru că nu părea a fi suspect de aceste lucruri.
Cum și-a ascuns dependența de ochii lumii
Cătălin Niculae povestește cum a plecat în Italia și cum s-a ascuns de ochii lumii în ceea ce privește dependența de groguri. Majoritatea care se injectează au semne vizibile pe brațe, însă el a preferat să își injecteze substanțele în locuri mai puțin vizibile.
„Da le făceam în mână unde se pot vedea, însă după îmi făceam undeva sus în arteră sau în gât. În zona gâtului îmi făceam și nu se vedeau. Aveam decât două puncte mici aici, că se face direct în artere imediat în oglindă. Bineînțeles, nu mă neglijam, nu m-am neglijat niciodată. Am stat aproximativ o lună jumate și după când mi-am dat seama că eram din ce în ce mai rău ca acasă am zis mă întorc și merg la spital să mă internez. Și m-am întors și m-am internat”.
Întâmplările au făcut în așa fel încât să se întoarcă și să se interneze în spital. Acest lucru nu a durat mult, după o săptămână Cătălin Niculae a ajuns în punctul din care a plecat.
După 16 ani analizele lui Cătălin Niculae arată impecabil
Cătălin Niculae și-a dorit să devină stâlp al familiei, de aceea trebuia să se asigure că nu a dobândit boli în urma consumului de substanțe. Acesta a susținut că Dumnezeu l-a ferit de orice boală. Din noroc sau cu voia lui Dumnezeu în prezent, Cătălin Niculae este perfect sănătos, iar analizele pot doar să afirme acest lucru.
„N-am luăm hepatită,nici nu știu, m-a ferit Dumnezeu. M-a ferit și mă iubește atât de mult încât m-a ocrotit de orice boală. După 16 ani de dependența de droguri sunt sută la sută sănătos. Mi-am făcut toate testele de foarte multe ori, pentru că îmi doream un copil. N-aș vrea copilul meu să se nască cu vreo problemă din cauza mea. Oricum, am încercat să fac tot ce ține de mine. Pentru că am văzut că singurul care poate să controleze viața cuiva e Dumnezeu. Pentru că din familii sănătoase s-au născut copii cu probleme. Eu am încercat să fac tot ce ține de mine. Am așteptat să-mi treacă o perioadă de câțiva ani în care am rupt orice consum de substanțe. Am încercat și mi-am făcut toate analizele. Am văzut că sunt bine și după ne-am hotărât și am reușit să avem copil la cinci ani după ce m-am lăsat și m-am curățat de toate.
Riscurile la care s-a expus Cătălin Niculae au fost imense. Cu toate acestea, a ajuns să își întemeieze o familie după foarte multe încercări de a pune stop consumului de droguri. După cinci ani în care s-a curățat de orice fel de substanță, acesta a devenit pentru prima dată părinte.