Un avocat partener la casa de avocatură „Piperea și Asociații”, care a activat zece ani în PNL, a fost propus de noul ministru al Justiției pentru o funcție de secretar de stat.
Avocatul Alexandru Dimitriu (foto Facebook), în vârstă de 40 de ani, a devenit membru al PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, după ce vreme de zece ani a activat în PNL. El este propunerea ministrului Stelian Ion pentru funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției. Dimitriu a fost propus de partidul lui Dacian Cioloș pentru o candidatură la Primăria Sectorului 5, însă a fost retras în urma negocierilor purtate cu PNL. Locul său a fost luat de liberalul Cristian Băcanu.
„Am făcut o propunere premierului de numire a unui secretar de stat, în persoana dlui Alex Dimitriu, în care am foarte mare încredere și sunt convins că vom colabora foarte bine”, a declarat ministrul Stelian Ion.
Alexandru Dimitriu a activat în PNL în intervalul de timp cuprins între anii 2003 – 2013, iar potrivit informațiilor din CV-ul oficial, nu ar fi avut nici o implicare în actvitatea politică a acestui partid. El susține că nu a candidat pentru nici o funcție.
Alexandru Dimitriu este cadru didactic la Facultatea de Drept din București și are un doctorat în Drept, pe care l-a obținut în anul 2015 la o facultate de stat, cu „summa cum laude”. El a absolvit Dreptul la Universitatea „Niculae Titulescu”, urmând în paralel și cursurile ASE. Alexandru Dimitru deține și un master la Facultatea de Drept a Universității București. Vorbește trei limbi străine și a publicat numeroase lucrări de specialitate.
Dimitriu a devenit cunoscut în anii 2000, pe când avea 19 ani, după ce a participat la show-ul Vara Ispitelor distribuit de Pro TV alături de partenera sa de atunci, Cosmina Păsărin.
Avocat din 2007
Avocatul Alexandru Dimitriu a intrat în Baroul București în anul 2007, an în care a obținut și postul la casa de avocatură Piperea & Asociații, care a fost înființată de de avocatul Gheorghe Piperea. El s-a specializat în recuperarea creanţelor prin procedura insolvenţei.
Ca avocat, Alexandru Dimitriu a reprezentat interesele uneia dintre firmele cunoscuților afaceriști bihoreni Ioan și Viorel Micula.
Aceștia au obținut, în urma unui proces internațional, suma de 912,5 milioane lei de la statul român. Banii au fost plătiți de Ministerul Finanțelor în mandatul actualului premier, Florin Cîțu.