PMP, fondat de Traian Băsescu, a invitat ALDE, formațiunea politică a lui Tăriceanu, să „pună bazele unui proiect comun” pentru a consolida dreapta politică din România. Conducerea ALDE a reacționat imediat, precizând că președintele partidului a participat la eveniment fără a avea mandat.
Membrii Biroului Politic Central al ALDE au transmis un comunicat în care precizează faptul că Daniel Olteanu, președintele partidului, a participat la Școala de Vară a Organizației de Tineret a PMP fără a avea un mandat din partea conducerii ALDE.
„Așadar, orice angajament și orice declarații făcute de domnia sa în cadrul Școlii de Vară a Organizației de Tineret a PMP au fost în nume personal, sub nicio formă în numele ALDE”, se arată în comunicat.
De asemenea, ALDE nu și-a exprimat, până acum, dorința de a realiza un proiect politic alături de partidul fondat de Traian Băsescu, iar orice decizie privind o posibilă alianță politică trebuie discutată cu membrii ALDE și ai conducerii partidului.
ALDE nu își dorește să realizeze niciun proiect politic cu partidul lui Eugen Tomac și al lui Traian Băsescu
Totodată, membrii Biroului Politic Central al ALDE au reamintit că PMP a atacat în mod constant formațiunea lui Tăriceanu.
„Nu putem sta la aceeași masă cu cei care au tăiat veniturile românilor, au distrus economia țării și și-au bătut joc de statul de drept din România și de drepturile și libertățile cetățenilor”, au precizat cei de la ALDE. Reamintim că sâmbătă, pe pagina de Facebook a PMP, a apărut un anunț în care spune că Eugen Tomac l-a avut invitat special pe liderul ALDE, Daniel Olteanu.
"Invitaţia a fost făcută de către PMP pentru a gândi un proiect comun care să ofere României stabilitatea şi echilibrul necesar. Mesajul celor doi lideri a fost unul clar: direcţia în care ţara se îndreaptă în prezent este una greşită. PMP şi ALDE își doresc consolidarea dreptei pentru a crea alternativa de care România are nevoie", a transmis PMP.
Reamintim că la alegerile locale din 2020, ALDE nu a mai atins nici 3%, motiv pentru care a decis să candideze pe listele PRO România pentru Parlament, care a obținut în cele din urmă 4%. La scurt timp după alegeri, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat oprirea fuziunii ALDE-PRO România, din cauza „diferențelor doctrinare.”