N-aş fi scris, în mod normal, despre lecţia usturătoare administrată de Răzvan Mihai Ungureanu omului forte al Antenei 3 — Gâdea.
Diferenţele de clasă, calibru şi nivel erau vizibile şi de pe lună, chiar fără întâlnirea faţă-n-faţă. Aş fi tăcut, dacă hoarda antenistă ar fi înţeles ceva din neplăcuta, pentru ea, întâmplare. Nu e însă în firea huliganilor să accepte înfrângerea. Ei sunt mulţumiţi doar când pun piciorul pe pieptul duşmanului prăbuşit în ţărână. Pentru a-şi atinge ţelul, sunt capabili de orice: minciună, falsificare, violenţă verbală şi ameninţare. Precaritatea morală şi intelectuală, deriva emoţională şi lipsa de scrupule au transformat canalul de la Băneasa într-o casă bântuită de stafiile securismului şi bolşevismului de cea mai joasă speţă. Pierzând meciul în teren, s-au iluzionat că-l vor câştiga pe marginea şanţului, asemeni chibiţilor de la fotbal.
Surclasaţi la scenă deschisă, ciracii voiculescieni au demarat o vastă, disperată şi complet inutilă operaţiune de fardare a realităţii. Au disecat, secundă de secundă, bâlbele lui Gâdea, şocaţi, probail, că ajunsese, la final, să i se adreseze premierului (gest psihanalizabil!) cu apelativul "domnule profesor". Partea proastă e că oricât ar fi demontat-o şi montat-o la loc, emisiunea tot catastrofală ieşea: o confruntare nu între doi indivizi, ci între două regnuri. De o parte, încrâncenarea, insinuarea grosolană, procesul de intenţie, amatorismul, urechismul, dezinformarea securistă, nesimţirea, aroganţa, opacitatea. De cealaltă, inteligenţa, bunul simţ, competenţa, ironia fină, logica, educaţia, gentileţea şi fair-play-ul.
S-a verificat, încă o dată, că jurnalismul angajaţilor lui Felix e o gogoriţă. Ei funcţionează doar în haită, mergând pe intimidarea (inclusiv fizică) a adversarilor, pe montajul fraudulos şi pe invectivă. Ce n-au reuşit în direct, au încercat în nesfârşite prelungiri, în jenante "procese" a posteriori. "Prea târziu, trenul plecase", cum se spunea pe vremea copilăriei mele. Sufocat, îngenunchiat, amuţit, Gâdea a aruncat cu disperare prosopul. Întrupat din neatul de plasmă al voiculescianismului, inenarabilul (pentru Gâdea: "uimitorul") Badea a încercat să dreagă busuiocul unui dezastru de zile mari. Iar în urma lui s-a bulucit întreaga redacţie, înspăimântată că lui Goe i s-a făcut rău în "compartimentul pentru o singură persoană". Şi astfel, mahalagismul, vulgaritatea, băşcălia de cartier au revenit în studiourile de unde fuseseră evacuate de stilul impus de Mihai Răzvan Ungureanu.
Pentru multţi, în seara de marţi, 13 martie 2012 în România s-a ivit o stea politică de primă mărime. Pentru cei care-i cunosc cariera de până în acest moment, nu e nicio surpriză. E doar o eclatantă confirmare. Uimitor e doar că în faţa firescului, nonşalanţei primului ministru mârlănia irepresibilă s-a retras, umilită, în cotloanele întunecate ale imperiului felixiot. Fireşte că miracolul nu putea dura, deoarece întreaga filozofie existenţială a "antenismului" e bazată pe atacul neruşinat, ponegrire, distorsionarea realităţii şi batjocorirea adevărului. Oricum, încrâncenarea din zilele de după momentul când Gâdea a apărut în toată goliciunea inculturii, inconsistenţei şi neprofesionalismului său demonstrează că cel pus cu botul pe labe n-a fost doar "managerul", ci întreaga haită de propagandişti felixioţi.
Pour la bonne bouche (nu mai traduc): acum vreun an, într-o revistă glossy, "moderatorul" imoderat ("excesiv", DEX) susţinea că soţia sa, Kundri, a fost botezată "după personajul unei opere norvegiene." Gâdea ştia el câte ceva, cam cât despre sensurile cuvântului "salutar". Un personaj cu acest nume — Kundry — există într-o operă, şi anume, în Parsifal, a lui Wagner. Numai că Wagner nu e norvegian, după cum Gâdea nu e academician. Neo-Calibane, du-te la şcoală!