Am avut prilejul excepţional de a prezida ceremonia prin care scriitorului israelian Amos Oz i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa a Universităţii din Bucureşti.
Discursul de recepţie pe care profesorul l-a ţinut în faţa reprezenţilor comunităţii academice ai universităţii poate fi considerat un exemplu de construcţie oratorică şi, în acelaşi timp, un model de argumentaţie logică.
Extrem de persuasiva sa pledoarie în favoarea soluţiei dureroase, dar necesare a reconcilierii israliano-palestiniene, în favoarea punctului de vedere politic, strategic şi diplomatic care susţine necesitatea co-existenţei celor două state (evreu şi palestinian) îşi are originea în cunoaşterea profundă a societăţii în care trăieşte, dar şi a realităţilor contradictorii şi conflictuale ale Orientului Mijlociu. Savoarea acestui discurs pleacă însă din felul în care Amos Oz a reuşit să transmită auditoriului convingerile sale cele mai profunde cu umor şi relaxare, recurgând de cele mai multe ori la anecdotă, anecdotă în jurul căreia, în mai multe rânduri, şi-a construit concluziile esenţiale.
Imaginea societăţii israeliene aşa cum apare ea în discursul lui Amos Oz este fundamental diferită de cea pe care canalele de ştiri worldwide o transmit de cele mai multe ori, este alta decât aceea a conflictului şi confruntării. Profesorul israelian ne-a făcut să simţim de fapt lumea căreia îi aparţine că pe una a permanentei dezbateri, ca pe una a veşnicei tensiuni a argumentului, ca pe una în care, cu violenţă verbală de multe ori, încerci să îţi atragi partenerul de discuţii de partea ideilor tale plecând întotdeauna de la premisa serviciului pe care eşti obligat să îl faci atâta vreme cât îl consideri un apropiat, o rudă chiar. Recurgând din nou la anecdotă, Amos Oz ne-a relatat episodul confruntării sale directe cu un grup de extremişti evrei, deloc de acord cu ideile sale pacifiste, extrem de înfierbântaţi, dar care în timpul dezbaterii aveau mare grijă să îi aprindă ţigara ori de câte ori începea una nouă sau să îi plătească cafeaua.
De fapt, istoria statului evreu modern cunoaşte extrem de puţine cazuri de violenţă politică, din nefericire printre ele numărându-se şi moartea tragică a premierului Yitzhak Rabin, victima unui asasin, evreu fanatic.
De fapt, Amos Oz a încercat – şi, în bună măsură, a reuşit - ca într-un extrem de bine pregătit şi foarte atent construit discurs să creeze imaginea clară şi cât se poate de coerentă a unui stat modern, dinamic, mediteranean, construit pe substratul cultural al unei alte lumi, cu origini şi conexiuni extrem de diferite, confecţionată în jurul a ceea ce scritorul numea o "confederaţie de vise", visele părinţilor fondatori ai Israelului.
Nu sunt persoana cea mai potrivită să aprecieze calitatea literară a lui Amos Oz. Ştiu însă că el este astăzi un scriitor extrem de reputat şi deosebit de tradus. Ceea ce mi se pare însă cu totul remarcabil este personalitatea profesorului, coerentă reflecţiilor sale, profunda cunoaştere a societăţii căreia îi aparţine şi, nu în ultimul rând, capacitatea excepţională de a-şi convinge auditoriul. Am avut cu adevărat prilejul de a asculta un personaj remarcabil.