SENATUL EVZ: Cum să reuşeşti în viaţa ta, nîna, nîna!

Sau invers. După ultimele distracţii cu leadership de la alegeri, e clar că e nevoie de nişte bunătăţi de la bunica tuturor înţelepţilor contemporani.

Un om de succes descoperă o lecţie acolo unde alţii văd o problemă. Ăsta e unul din cele 50 de lucruri pe care le au în comun oamenii de succes de oriunde. Am descoperit întâmplător această listă creată de Craig Harper, jurnalist şi speaker motivaţional, cu o experienţă de 25 de ani în ştiinţa dezvoltării personale. Cu atât mai mult cu cât trăim în patria descurajării, aflată la Porţile Orientului, unde ştim ce se întâmplă, sentinţele scurte şi precise din acest mic manual azvârlit pe net, sună foarte cunoscut, chiar dacă pe dos.

Se spune că un om de succes se plânge rar, pentru că e o pierdere de energie, o stare negativă şi neproductivă. Şi nici nu caută explicaţii pentru ratare. Nu vorbeşte despre vârstă, dureri de spate, şeful cretin, nenoroc, lipsa de oportunităţi, adică nişte motive perfecte pentru a o da în bară. Deja avem aici mai mult de jumătate din conţinutul conversaţiilor, emisiunilor, înjuraturilor din trafic, confesiunilor de blog. Şi încă o formulare SF: se concentrează pe identificarea soluţiilor şi nu-şi petrec viaţa aşteptînd momentul potrivit.

Cultura noastră funcţionează de multe ori ca un fel de scuză obraznică pentru tot ce nu (mai) există şi ar fi trebuit să existe demult. Aşadar vina nu aparţine altcuiva şi nici responsabilitatea. Iar succesul se construieşte metodic şi conştient, fără speranţa că el va întreba de noi. Frica face parte din educaţia modernă, corporatistă şi concentrată să elimine orice tip de nesiguranţă sau disconfort. Autorul spune că un astfel de om nu este controlat sau limitat de propriile temeri, care există, bineînţeles.

Cei mai mulţi oameni sunt dependenţi de plăcere şi evită cu orice preţ durerea sau tulburarea. Pentru cei puţini de care vorbim, asprimea traseului nu este un obstacol, ci mai degrabă ceva care face lupta mai interesantă şi rezultatul mai preţios. Cele mai multe din afirmaţiile din jurul nostru sunt negative, atacă ceva sau pe cineva, contrazic, sau doar răspund lung şi inutil unei alte afirmaţii neconstructive. Majoritatea reacţionează, omul de succes intră în acţiune mai devreme chiar decât ar fi cazul. Inovează mai degrabă decât imită sau preia idei. Face ce trebuie făcut, indiferent de starea pe care o are într-o zi anume. Oamenii de succes nu sunt neapărat mai talentaţi decât majoritatea, dar găsesc întotdeauna o cale de a-şi exploata la maximum potenţialul.

Nu cred în destin, soartă şi alte animale, îşi modelează singuri viaţa. Deja portretul începe să devină un pic antipatic, nu? Mai ales dacă mai aflăm că îşi iau întotdeauna riscuri calculate. Sau că devin excepţionali prin propria voinţă, fâcând sistematic lucrurile pe care alţii nu le-ar face. În ultima jumătate de an, unul din cele mai nesuferite cuvinte din media a devenit: valori. Şi asta pentru că oamenii nu le au pe ale lor şi cred că le pot culege pe altele din borcane cu spirt. Adică, dacă o să mergem să tuşim la concerte la Ateneu o să fim diferiţi şi mai cu chichirez. Se pare că tipii ăştia insuportabili îşi cunosc foarte bine valorile proprii şi fac tot ce pot ca ele să le definească viaţa, în ceea ce este ea importantă, nu la televizor.

Ajungem şi la formulările care mi-au plăcut cel mai tare. Nu se înconjoară de oameni toxici. Gellu Naum le spunea nefavorabili. Învaţă cât pot, pentru că ştiu să rămână un pahar pe jumătate plin. Sunt gata să-şi recunoască greşelile şi le place să-i ajute pe alţii să reuşească. Sunt siguri pe calităţile lor, dar nu aroganţi. Nu cred că ceea ce sunt e definit de posesiuni, relaţii sau aparenţă fizică. Practică ceea ce predică. Duc lucrurile la bun sfârşit şi se simt bine cu ei înşişi. Aş adăuga că sunt în stare să-şi tragă singuri un şut în fund. Şi sunt convins că nu le displace o vorbă pe care a spus-o una din cele mai fermecătoare şi nebune actriţe din univers, Katharine Hepburn: "Dacă respecţi toate regulile, pierzi toată distracţia".

(Text publicat iniţial în data de 9 ianuarie 2010)