Un purtător de vorbe al Poliţiei Rutiere Române a ieşit deunăzi la TV să ne spună că sistemul cu puncte-amendă, pe care tot instituţia în chestie l-a prezentat acum câţiva ani ca pe o mare revoluţie, de fapt nu e bun.
Trecem la altă filozofie: amenzi mai mari, dar suspendarea permisului mai dificilă, în special nu pentru depăşiri pe linia continuă, ca până acum. Mai mult: chestorii cochetează cu inovaţia-bombă ca amenda să se calculeze în funcţie de preţul maşinii (?!), ca să mărim astfel echitatea socială în trafic şi să mai dăm o lovitură instituţională îmbuibaţilor.
Nu ştiu de ce vrea Poliţia să abandoneze penalizarea prin scoatere din trafic exact a depăşirii pe linie continuă, manevră deosebit de periculoasă, dar uzuală în cultura şoferului român, de la Dorel zugravu' până la beizadeaua de Ilfov, mortală nu doar pentru împricinat, ci şi pentru inocenţii ce vin din sens opus. Dacă ar fi să identific o măsură binevenită în Codul Rutier actual, asta aş pune-o pe primul loc. La un inventar al deosebirilor de comportament imediat ce treci vama Nădlac, tot asta ar fi în top: când iese prima oară din ţară, şoferul autohton vede cu uimire cum prin alte părţi lumea respectă linia continuă cu sfinţenie, indiferent cât de încet merge coloana, fără s-o facă vreunul pe deşteptul sau să creadă că în regulă o derogare pentru el, fiindcă se grăbeşte.
Dacă pedeapsa li se pare excesivă în anumite situaţii, când dunga în cauză e trasă pe unde nu trebuie ori nu e vizibilă, echipajele de poliţie n-au decât să-şi folosească discernământul şi să se aşeze doar în locurile cu adevărat periculoase, să ia permisul celor cu adevărat imprudenţi, iar nu cetăţenilor oneşti care n-au încotro şi trec de vreo căruţă ce urcă la deal cu 3 km/ oră, când nu vine nimic din sens opus (căruţa, dealtfel, nevând ce căuta pe drumul naţional). Nu-i obligă nimeni să aplice legea orbeşte - aşa cum nu-l obliga pe dl agent Mircea Tumac de la Poliţia Rutieră Giurgiu să piardă vremea pe banii statului luna trecută (vezi povestea AICI) în loc să prevină pericole reale acolo unde ele există.
Şi toate ca toate, dar ideea cu amenda calibrată după preţul maşinii merită o atenţie aparte. Hugo Chavez sau Vladimir Putin sunt probabil la ora asta verzi de invidie că nu s-au gândit ei primii la aşa o schemă de justiţie socială. Trec peste micile dificultăţi tehnice de aplicare (preţul de achiziţie, sau depreciat la zi? estimarea o face tot dl. agent Tumac de Giurgiu, sau şeful său, dl. comisar-şef Marian Popescu, sau se va face în justiţie, în urma unei laborioase suite de contestaţii, expertize şi contra-expertize? cum procedăm cu şoferii care conduc maşini de firmă, sau TIR-uri? etc). Astea sunt finalmente detalii. Întrebarea crucială e însă, de ce să ne oprim la amenzile rutiere pentru exces de viteză? Nu se poate plăti tot aşa şi pentru parcare interzisă şi trecere pe roşu, sau în funcţie de valoarea casei şi a conturilor pentru distrugere de bunuri, furt, corupţie? Dai în cap? Stai în puşcărie după grosimea portofelului. În consecinţă, Codul Penal să fie rescris cu procente şi fiecare cetăţean, indiferent cu ce se ocupă, să aibă la Poliţie un fel de dosar-cazier cu declaraţii detaliate de bunuri, certificate contabil din trei în trei luni, ca să nu pierdem vremea când îl prindem cu ceva.
Înainte să aruncaţi în mine cu tot felul de exemple semi-digerate din Finlanda sau Elveţia, de unde cică s-ar inspira iniţiatorii, vreau să dau eu însumi un răspuns preventiv la întrebarea de mai sus. Nu de alta, dar dl. agent Tumac n-ar reuşi în veci să-l formuleze cu pixul din dotare în procesul verbal. Anume, s-ar putea spune că la limită există un argument moral obiectiv pentru care amenzile (dar nu puşcăria) ar putea fi crescătoare o dată cu venitul.
E vorba de principiul care justifică şi impozitele progresive, anume cel al fericirii egale (sau, răsturnat, durerii egale). El spune că este echitabil să impozitezi procentual mai mult pe cei cu venituri mari, deoarece cu cât cineva este mai înstărit, cu atât utilitatea marginală a banilor scade. Mai pe înţeles spus, fericirea pe care i-o procură adăugarea unei sume în plus se diminuează treptat: un euro în plus îl face mai fericit pe un om sărac decât pe unul bogat. Pentru a aplica deci o durere egală (pedeapsa), amenda trebuie să fie mai mare în termeni absoluţi în ultimul caz decât în primul. Egalizăm în societate nu resursele măsurabile (banii), ci senzaţiile subiective (fericirea sau durerea) care, finalmente, sunt mai importante.
Suspectez însă că i-am pierdut în retrovizor, să zic aşa, cu acest excurs clasicist de filozofie moral-politică nu doar pe agentul Tumac şi comisarul-şef Popescu de la Poliţia Rutieră Giurgiu, dar şi pe majoritatea magistraţilor care vor trebui să decidă în aplicarea noii legi; la Drept nu se predau intelectualisme din astea fumate. Şi chiar în Finlanda e vorba de amendă după venit, într-o ţară cu evidenţe clare şi fără evaziune, nu după preţul maşinii, variabilă necontrolabilă care introduce distorsiuni suplimentare. Ca să fiu constructiv, propun totuşi un subiect pentru admiterea la şcoala de poliţie din Câmpina, unde ni se spune că e năvală de candidaţi zilele astea. Anume, folosind principiul fericirii egale, calculaţi amenda pentru depăşire de viteză cu 20 km/h în două situaţii: (a) şofer familist de clasă socială medie/mică, cu maşină nouă în rate (că are copiii şi vrea să aibă garanţie şi revizii la zi); (b) şmecher plin de cash la negru, cu BMW de 15 de ani, tunat să pârâie şi înregistrat în Bulgaria. Dl agent rutier Tumac şi dl comisar- şef Popescu de la Giurgiu pot trimite răspunsurile pe email la redacţie.