Pe mine nu m-au convins nici tânguielile ipocrite ale celor care deplâng situaţia, nici explicaţiile heirupiste ce susţin închiderea spitalelor (să fi recunoscut, cinstit, că nu ar fi luat în veci o asemenea decizie dacă n-o cerea, explicit, FMI!).
Fără a putea discuta în spaţiul acestei rubrici despre oportunitatea închiderii spitalelor, constat că multe neplăceri puteau fi evitate dacă reprezentanţii statului care s-au ocupat de această operaţiune ar fi avut minima competenţă (şi dramul de bun-simţ) de a pregăti decent întreaga tărăşenie.
Dacă ar fi fost obsedaţi să se asigure că fiecare persoană afectată direct ştie din timp ce se va întâmpla şi are informaţii precise despre spitalele la care să apeleze pe viitor, la nevoie.
În context, e inadmisibil să te apuci a scoate bolnavii din paturi, în ziua Z (vezi cazul „Caritas”). Ei ar fi trebuit transferaţi în linişte, civilizat, cu câteva zile înainte, asta dacă statului i-ar fi păsat câtuşi de puţin de oameni.